close

Juriu

Luciana Simona  Velea

Luciana Simona Velea

Cercetator - Institutul de Stiinte ale Educatiei

Simona Velea este cercetator stiintific, doctor in stiintele educatiei, membru al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO si coordonator national pentru educatie civica al Consiliului Europei. A fost director general al Institutului de Stiinte ale Educatiei. 
 
Activitatea sa de cercetare s-a orientat in special catre educatia pentru cetatenie si drepturile omului, curriculum si formarea profesorilor. A participat la numeroase proiecte de cercetare, nationale si internationale, elaborand studii, rapoarte nationale sau tematice, ghiduri metodologice.
 
A sustinut cursuri de pedagogie si de psihologia educatiei pentru studentii care urmeaza modulul psihopedagogic in cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti si Universitatii din Bucuresti.
 
In perioada 2007-2010, a coordonat implementarea Actiunii eTwinning in Romania, parte a Programului Comisiei Europene de invatare pe tot parcursul vietii, care a implicat circa 4000 de scoli si peste 8000 de cadre didactice din tara noastra. Din 2014, a reluat coordonarea acestei actiuni europene, desfasurata acum in cadrul Programului European Erasmus+.
 
In perioada octombrie 2011 - mai 2012 a fost consultant international pentru UNICEF, evaluand Initiativa ”Scoala prietenoasa” in Republica Moldova.
 
A colaborat cu organizatii nonguvernamentale active in domeniul educatiei si cu institutii internationale (Consiliul Europei, UNICEF, British Council etc.), in proiecte vizand educatia parintilor, educatia pentru cetatenie democratica, participarea la educatie a copiilor romi, formarea profesorilor, evaluarea proiectelor sociale si educationale.
 


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes