close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Caravana cu Științe



| Organizator:
    Asociația The Da Vinci System
| Sectiune:
    
| Problema de fond
    Beneficiarii proiectului nostru au fost copiii și adolescenții din satele Ploscoș, Viișoara și Sândulești, cu vârste între 6 și 15 ani. Acești tineri se află într-un mediu rural cu resurse limitate și acces redus la educație STEM. Mulți provin din familii cu venituri reduse și se confruntă cu stereotipuri de gen care îi descurajează să exploreze domeniul științei și tehnologiei. Prin proiectul nostru, am încercat să le oferim oportunități egale de învățare și dezvoltare în STEM, concentrându-ne pe creșterea interesului și a abilităților lor în aceste domenii. Am organizat activități educaționale și experimente practice în satele lor, pentru a le oferi acces la resurse și informații în mod direct. Acest lucru ne-a permis să lucrăm îndeaproape cu beneficiarii și să adaptăm intervențiile noastre la nevoile specifice ale comunităților lor.


| Scopul proiectului
    Beneficiarii au fost implicați în toate etapele proiectului. Au participat la planificare, organizare și conducere a activităților. Am format un comitet consultativ pentru feedback și sugestii. În timpul desfășurării proiectului, au fost încurajați să-și exprime ideile și să contribuie activ. Am creat un mediu deschis și încurajator pentru participare. În evaluarea proiectului, am solicitat feedback-ul lor pentru îmbunătățire. Astfel, am asigurat o implicare autentică și responsabilizare a beneficiarilor.




| Acoperire
    Echipa a fost formată din 3 membri cu vârste între 19 ani și 23 de ani;


| Rezumat
    Scopul a fost să deschidă noi orizonturi pentru copiii din mediul rural, oferindu-le oportunități de dezvoltare și acces la educație în domeniul STEM indiferent de genul acestora.
(1) Dezvoltarea de competențe de bază la 150 copii de la sate în proiect, cu un accent special pe participarea fetelor;
(2) Schimbarea atitudinală cu privire la importanța educației STEM, printr-o campanie de conștientizare care sa ajungă la 1000 de persoane..
(3) Realizarea a 30 de experimente practice de știință, menite să stimuleze interesul și înțelegerea tinerilor față de principiile științifice fundamentale.


| Date beneficiari direcţi
    Proiectul "Caravana cu Științe" a obținut rezultate semnificative și a avut un impact profund asupra comunităților din mediul rural. În timpul desfășurării proiectului, activitățile interactive și sesiunile de training au îmbunătățit direct cunoștințele și abilitățile practice ale celor 150 de copii și tineri participanți. Aceștia au dobândit competențe valoroase și o înțelegere mai profundă a domeniului STEM prin expunerea la cele 3 experimente științifice.

Pe termen mediu, proiectul a generat o mobilizare în comunitate și o creștere a rezultatelor școlare ale tinerilor în domeniul științific. Școlile și familiile au început să valorizeze mai mult educația STEM și să sprijine continuarea învățării și explorării științelor de către tineri. Acest lucru a reprezentat un semn clar al impactului durabil și a avut consecințe pozitive asupra atitudinii comunității față de educație și egalitatea de gen.

Pe termen lung, proiectul are potențialul de a avea un efect multiplicator, inspirând generații viitoare de tineri să aducă noi oportunități de dezvoltare în comunitate. Este de așteptat ca, într-un an de la finalizarea proiectului, să vedem o creștere a numărului de tineri din mediul rural care aplică pentru studii superioare în domeniul științific și o prezență mai mare a femeilor în aceste domenii, contribuind la un viitor mai echitabil și diversificat în sfera educațională și profesională.


| Activitati
    Prima etapă a proiectului a fost dedicată creării și distribuirii a 30 de kituri de experimente științifice în colaborare cu școlile rurale. Aceste kituri au fost concepute nu doar pentru a completa curriculumul standard, ci pentru a aduce știința la viață prin experimente tactile și vizuale. Fiecare kit a inclus materiale și instrucțiuni pentru a permite elevilor să realizeze experimente într-un mod sigur și educativ, încurajând astfel învățarea activă și autentică.
A doua etapă a fost focalizată pe dezvoltarea și implementarea de traininguri anti-discriminatorii pentru a promova egalitatea de gen în domeniul STEM. Atelierele de lucru organizate în cadrul școlilor au oferit și ele un mediu de învățare dinamic unde tinerii, în special fetele, au putut să aplice practic conceptele științifice. În plus, au fost introduse profiluri ale femeilor influente în știință, de la Marie Curie la contemporanele lider în inovație, pentru a servi drept surse de inspirație și pentru a sublinia contribuțiile valoroase ale femeilor în acest domeniu.

A treia etapă a marcat desfășurarea unei campanii de informare ample, destinată să educe comunitatea rurală largă despre necesitatea combaterii discriminării în știință și de a promova principiile incluziunii în STEM. Această campanie a depășit limitele școlii, atingând familii și instituții, răspândind mesaje puternice despre importanța diversității în știință și necesitatea de a sprijini accesul egal la educație pentru toți tinerii.


| Rezultatele proiectului
    Bugetul proiectului a fost de aproximativ 4000 euro, finanțat de Corpul European de Solidaritate. Fondurile au fost utilizate pentru gustări, servicii media, instruirea voluntarilor și a copiilor, precum și pentru materialele necesare experimentelor. Obținerea finanțării a implicat aplicarea la Corpul European de Solidaritate, asigurând resursele necesare pentru activitățile proiectului.


| Parteneri
    Tinerii din zonele rurale se confruntă adesea cu provocări semnificative în ceea ce privește accesul la educație, în special în domeniile STEM, unde resursele și oportunitățile sunt limitate comparativ cu cele urbane, lucru care îi face peacești tineri să fie mai în urmă decât cei din mediul urban în știință. Această lipsă de accesibilitate este amplificată de distanțele geografice mari și de resursele educaționale care tind să fie concentrate în centrele urbane, periclitând dezvoltarea academică a acestora. În plus, fetele din aceste comunități se confruntă cu un strat suplimentar de provocări datorită discriminării de gen care persistă în domeniul STEM. Acestea sunt descurajatedin a urma o carieră în aceste domenii din cauza stereotipurilor de gen.
Ne-am dat seama de această problemă discutând cu fetele, în special cu elevele de la sate, în alte proiecte pe care le-am derulat. De prea multe ori am auzit de la acestea că ”știința nu e de ele”, ”fizica e pentru băieți” sau ”fetele sunt mai artiste”, afirmații care indică internalizarea adâncă a unor stereotipuri care le handicapează șansele egale de dezvoltare. Disuctând și cu profesori care predau, vâzând din păcate că uneori și ei abordează aceste stereotipuri, ne-am hotărât să îmbinăm feminismul cu știința, vorbind copiilor, în special la sate, despre femei fantastice din știință și derulând experimente cu ei pentru a arăta că nu există diferențe de gen în abilitățile lor, dacă primesc sprijin și ajutor.


| Despre organizator
    Asociația The Da Vinci System este o organizație de tineret din Turda, derulând activitâți în Turda, Câmpia Turzii și alte 18 sate din împrejurimi, cu scopul de a transforma educația în aventură pentru copii, în special cei cu oportunități reduse. Organizația noastră este condusă de elevi și tineri studenți, lucrăm împreună pentru a construi în aceste zone tot ce ne-ar fi făcut educațional viața noastră mai bună când eram mici.


| Website proiect
    https://inturda.ro/2023/11/13/caravana-cu-stiinte-deschide-drumul-catre-o-educatie-stem-interactiva/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes