close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.




  

Participanti & Proiecte



Lumina pentru satul care nu exista



| Organizator:
    Asociatia Free Miorita
| Categorie:
    Dezvoltare economica si sociala
| Problema de fond
    Am aflat intamplator de situatia din Balta Rosie... In vara lui 2014 am ajuns aici pe bicicleta, in timp ce faceam Turul Romaniei in cautarea oamenilor care nu au curent electric. Niste oameni intalniti in orasul Flamanzi m-au indrumat catre Balta Rosie, satul de care nu auzisem si care nu apare nici pe Google Maps si nici pe harta Consiliului Judetean.
Am ajuns in sat, pe drumul de pamant, si am stat de vorba cu oamenii care lucrau ogorul. Mi s-a parut incredibil ca intr-o zona plata, cu retea de electricitate la mai putin de 3 kilometri, sa nu existe curent electric sau vreun plan imediat de racordare. Viata oamenilor de aici este grea, uitati de autoritati si traind din agricultura.
Mai dramatic este ca aici locuiesc si 25 de copii minori, care isi fac temele la lanterna sau lampa. Iar multi dintre ei nu s-au uitat niciodata la desene.


| Scopul proiectului
    Sa fie lumina pentru familiile din Balta Rosie, satul care nu exista pe nicio harta.
Mai intai, ne-am gandit la cei 25 de copii care isi fac lectiile la lumina lumanarii sau a lampii cu motorina. Alaturi de ei, traind in intuneric, 35 de adulti. Pentru ei toti, obiectivul a fost de a le duce lumina in case (14 gospodarii).
Apoi, am vrut sa dam un exemplu, mai ales pentru autoritati,ca solutia pe baza de panouri fotovoltaice (energie solara) poate fi replicata si in alte zone aflate in aceeasi situatie.


Lumina pentru satul care nu exista Lumina pentru satul care nu exista Lumina pentru satul care nu exista

| Aria geografica
    Sat Balta Rosie, oras Flamanzi, judetul Botosani

| Rezumat
    Proiectul ”Lumina pentru satul care nu exista” s-a adresat oamenilor care traiesc in satul Balta Rosie, orasul Flamanzi, judetul Botosani.
Balta Rosie este satul care nu exista pe nicio harta, nici pe cele oficiale si nici pe Google Maps. Daca vei cauta asezarea pe Google Maps, vei vedea ca putinele case is acoperite de un nor... Administrativ, tine de orasul Flamanzi, dar nu are nicio utilitate moderna: drum neasfaltat, fara apa curenta, canalizare sau electricitate. Totusi, in Balta Rosie traiesc aproape 60 de oameni, din care 25 de copii minori.
Pana acum autoritatile nu au gasit solutii si fonduri pentru extinderea retelei de electricitate, desi oamenii locuiesc aici de zeci de ani, iar cel mai apropiat stalp este la mai putin de 3 kilometri departare. Dupa ce vin de la scoala si isi ajuta parintii in gospodarie, copiii isi fac temele la lumina lanternei sau a felinarului. Iarna, drumul de legatura cu Prisacani se inchide adesea din cauza viscolului si copii merg la scoala pe jos.
Obiectivul a fost de a face lumina, la propriu, pentru cele 14 familii, si a fost realizat. Solutia a constat in achizitionarea, transportul si montajul unor sisteme care sa genereze curent electric pe baza de panouri fotovoltaice si sa furnizeze energia necesara pentru iluminat si acces la comunicare, educatie si servicii de urgenta (utilizarea unui telefon mobil, radio sau televizor). La 6 familii am donat si cate un televizor modern, impreuna cu un dvd player si dvd-uri educationale.
Proiectul a urmarit de asemenea constientizarea publicului fata de aceasta situatie si, totodata, a propus o solutie viabila pentru cazuri similare.
Solutia pe baza de panouri fotovoltaice este prietenoasa cu mediul inconjurator, nu presupune facturi lunare pentru familii si este usor de intretinut.


| Date beneficiari
    Beneficiari directi: 60 de persoane dintre care 25 de copii minori, in cele 14 gospodarii din satul Balta Rosie, judetul Botosani.

| Date beneficiari
    Public tinta secundar: autoritatile locale (Primaria Orasului Flamanzi, Consiliul Judetean Botosani) si autoritatile centrale (Guvernul Romaniei, Ministerul Energiei, Ministerul Educatiei Nationale), societatea romanesca in ansamblu.

| Activitati
    Pentru realizarea proiectului ”Lumina pentru satul care nu exista” am avut mai multe vizite pe teren, discutii cu autoritati, intalniri cu oamenii din sat si cu partenerii care ne-au sprijinit la implementare. Principalele activitati intreprinse au fost:
1. Actiuni de documentare, desktop research si vizite pe teren
2. Campanie de informare si constientizare prin site-ul www.freemiorita.ro si pagina de facebook Free Miorita
3. Atragerea unor sponsori si parteneri care sa asigure necesarul de finantare, echipamente si materiale
4. Selectarea de voluntari si pregatirea lor corespunzatoare
5. Procurarea echipamentelor si a materialelor necesare
6. Asigurarea mijloacelor de transport pana la locatie, atat pentru voluntari cat si pentru echipamente (peste 1,5 tone)
7. Asigurarea de cazare, hrana si echipamente de lucru pentru voluntari (15 persoane)
8. Instalarea echipamentelor fotovoltaice si punerea lor in functiune
9. Comunicarea catre public si realizarea de materiale foto-video


| Rezultatele proiectului
    Beneficiul direct a constat in asigurarea necesarului de energie electrica pentru iluminat, aparate casnice mici (televizor, radio, dvd player sau laptop) si telefoane mobile la un numar de 60 de persoane din 14 gospodarii. Faptul ca cei 60 de oameni, dintre care 25 de copii minori, au acum lumina in case si pot sa foloseasca un televizor sau un telefon mobil, inseamna o crestere a nivelului de trai, acces normal la informare si educatie. Copiii isi pot face acum lectiile chiar daca afara este innorat sau noapte si se pot uita seara la desene animate.
Energia electrica, chiar daca la un nivel limitat momentan (sistemul fotovoltaic nu permite utilizarea de electrocasnice mari), reprezinta baza pentru dezvoltarea sociala si economica a fiecarei familii si mai departe a comunitatii.
Indirect, actiunea le-a dat incredere localnicilor ca nu sunt uitati chiar de toti. Faptul ca de zeci de ani autoritatile nu au fost in stare sa asigure conditii minime de viata le-a indus oamenilor din Balta Rosie sentimentul ca sunt uitati si ca ”ei nu merita”... Schimbarea pe mai departe este posibila cu conditia unor modificari ale contextului socio-economic la nivel micro si macro, cum ar fi un acces mai usor prin asfaltarea drumului de legatura si prin asigurarea unor conditii normale de viata in fiecare casa (apa curenta, canalizare, servicii de salubritate).


| Bugetul
    112205,00

| Parteneri
    Dedeman, Fan Courier, McCann Erickson

| Website proiect
    www.freemiorita.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2017
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL