In cadrul proiectului lansat de catre Academia de Studii Economice Bucuresti "Comunitatea de practica – model sustenabil de tranzitie de la scoala la viata activa pentru studenti”, IAA Romania asigura ca partener accesul studentilor si masteranzilor Facultatii de Marketing in companiile private membre, in vederea desfasurarii stagiului de practica.
de IAA Romania

Aflandu-se la cea de-a treia etapa, programul “Comunitatea de practica – model sustenabil de tranzitie de la scoala la viata activa pentru studenti” isi propune imbogatirea cunostintelor, aptitudinilor si abilitatilor studentilor si masteranzilor din domeniul marketing, venind astfel in sprijinul integrarii acestora pe piata fortei de munca.
 
In etapele anterioare ale proiectului , 50 de studenti au facut stagiul de practica in 15 companii din industria de marketing si comunicare, membre IAA.
 
Etapa urmatoare incepe in prima saptamana a lunii noiembrie si dureaza minim 7 saptamani (290 de ore) – in cazul masteranzilor sau minim 2 saptamani (80 ore) – in cazul in cazul studentilor in etapa de licenta din anul 2 sau 3.
 
Astfel, orice companie care activeaza in industria de marketing si comunicare, in cautare de studenti pentru practica, este binevenita in cadrul acestui proiect pentru a consolida parteneriatul universitate – mediu de afaceri. Companiile doritoare pot selectiona studentii in functie de backgroud (studii de licenta); experienta anterioara ca voluntar in alte proiecte etc., accesand platforma proiectului – „Comunitatea de practica” . Numarul studentilor este la alegerea fiecarei companii. De asemenea, acceptarea studentilor in practica este voluntara.
 
Pentru mai multe informatii despre participarea in programul “Comunitatea de practica – model sustenabil de tranzitie de la scoala la viata activa pentru studenti” persoanele de contact sunt: Laura Tampa, email laura.tampa@iaa.ro si Ruxandra Radu, email ruxandra.radu@iaa.ro. Telefon - 0311 052414.
 
***
Extra Info
Proiectul POSDRU/109/2.1/G/81462 “Comunitatea de practica – model sustenabil de tranzitie de la scoala la viata activa pentru studenti” se deruleaza incepand cu data de 03.01.2012 si este lansat de catre Academia de Studii Economice din Bucuresti, Facultatea de Marketing, in parteneriat cu Asociatia International Advertising Association – IAA Romania, Institutul pentru Tehnica de Calcul SA si Asociatia Marketer Club.
 
IAA este organizatie tripartita, un parteneriat strategic unic, ce apara interesele comune ale tuturor disciplinelor din intregul spectru al comunicarilor de marketing - de la clienti si agentii de publicitate pana la mass media. Este o asociatie ce cuprinde toate disciplinele implicate in construirea unei marci si are o organizare globala, cu baze in 96 de tari.
 
In Romania, IAA reuneste peste 120 companii, firme care fac publicitate pentru produsele/serviciile lor, medii si agentii de publicitate. Rolul sau este sa promoveze in Romania standardele internationale recunoscute in domeniul marketingului si comunicarii.

Sursa: iaa.ro