”După Noi, strângem tot noi”, proiectul pentru încurajarea colectării separate demarat de Coca-Cola HBC România în urmă cu patru luni, a participat vara aceasta la cele mai importante festivaluri de muzică din Romania, dar și la evenimente culturale și conferințe relevante, adresându-se unui public variat. Scopul programului este de a educa și a ajuta oamenii să înțeleagă importanța colectării selective pentru România. În același timp, După Noi, strângem tot noi încurajează adoptarea unei atitudini responsabile față de mediu și față de ceea ce lăsăm în urma noastră generațiilor viitoare. Anul acesta, aproximativ 615.000 oameni au interacționat cu mesajele campaniei și soluțiile de colectare separată din proiect. 
 
Campania După Noi, strângem tot noi este un program educațional de conștientizare și încurajare a colectării selective, lansat în luna iulie a acestui an de compania Coca-Cola HBC România, ca parte a viziunii companiei privind responsabilitatea față de mediu și de comunitățile în care este prezentă. Programul se desfășoară sub umbrela După Noi – platforma de sustenabilitate a Coca-Cola HBC România, lansată în 2015, ce înglobează toate proiectele de responsabilitate socială ale companiei.
 
„Proiectele noastre privesc către comunități și către ceea ce lăsăm în urmă. Ne-am asumat acest crez cu mai bine de trei ani în urmă, odată cu lansarea platformei După Noi, care promovează o atitudine responsabilă față de mediu, de oameni și de ceea ce lăsăm în urma noastră. Anul acesta, am început proiectul După Noi, strângem tot noi, programul nostru educațional, prin care încurajăm consumatorii să fie parte din efortul comun de colectare selectivă a deșeurilor. Depinde doar de noi să lăsăm generațiilor viitoare o moștenire la fel de valoroasă cum este a noastră” – spune Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România.
 
Programul educațional a fost prezent, în ultimele  luni, la două dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică din România, Neversea și Untold, dar și la evenimente precum recepția organizată de Ambasada Statelor Unite la București cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, Festivalul Ambasadelor sau Conferința The Power of Storytelling, organizată de „Decât o Revistă”. În cadrul acestor evenimente, participanții au primit informații despre colectarea separată și au putut să colecteze  astfel prin soluțiile propuse de Coca-Cola HBC România:
  •  
  • Ecoinsula – o soluție integrată pentru toate tipurile de deșeuri reciclabile (sticlă, plastic/PET, hârtie, aluminiu, deșeuri biodegrabile);
  • Puncte pentru colectarea plasticului/PET-ului – cel mai frecvent tip de deșeu reciclabil, utilizat pentru băuturile servite la festivaluri;
  • Fotocolectorul – cabină foto care colectează sticlă, plastic și hârtie și te răsplătește cu o poză pe loc.

  • Prin acest program, Coca-Cola HBC România își propune să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța colectării selective în contextul conceptului de economie circulară și să informeze publicul cu privire la tipurile de deșeuri care pot fi colectate  selectiv  pentru a putea fi ulterior reciclate. 
     
    Proiectul După Noi, strângem tot noi este realizat cu sprijinul GreenPoint Management SA, reprezentanții acestei companii contribuind la proiect atât cu know-how, cât și cu logistica necesară desfășurării acestuia.
     
    ***
    Despre Coca-Cola HBC România 
    Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca‑Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale.

    Coca‑Cola HBC este lider al industriei de băuturi in Dow Jones Sustainability Index (atât la nivel mondial, cât și european) și este totodată inclusă în FTSE4 Good Index. În România, ca în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca‑Cola deține și funcționează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca‑Cola România (filială a The Coca‑Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și partenerul său Coca‑Cola Hellenic denumit Coca‑Cola HBC România, care îmbuteliază și distribuie produsele Coca‑Cola sub licența The Coca‑Cola Company în România.
     
    Despre GreenPoint Management SA 
    Din dorința de a contribui la dezvoltarea domeniului reciclării și a reducerii cantităților de ambalaje care ajung în mediul înconjurător, a luat ființă GreenPoint Management. Suntem o societate destinată preluării responsabilității producătorilor și importatorilor care pun pe piața din România ambalaje și deșeuri de ambalaj, în vederea realizării obligațiilor legale de reciclare și valorificare a acestora.
    Prin parteneriatele și proiectele în care este implicata, GreenPoint Management investește în protecția mediului, reducerea poluării și creșterea gradului de reciclare sau reutilizare, în România.