16 idei de afaceri românești prin care pregătim lumea pentru viitor. Dintre 120 de soluții din domeniul reciclării sau al reducerii deșeurilor înscrise pentru programul ReUse Hub, dezvoltat de Impact Hub Bucharest și PepsiCo, 16 au fost selectate să intre în accelerator și să concureze pentru premiul final de 50.000 de euro.
 
Criteriile de jurizare au vizat impactul pe care îl poate avea soluția propusă, scalabilitatea, fezabilitatea operațională și financiară și capacitatea echipei de a o îmbunătăți și transforma în realitate. Astfel, 35 de idei au trecut faza de preselecție, iar dintre acestea un juriu cu experiență de business le-a selectat pe cele care își pot dovedi cu adevărat impactul:
 
• Adrian Moisa, Centru de compostare, inclusiv pentru materiale greu compostabile (BioBag)
• Alexandru Lixandru, Energie curată din deșeuri magnetice
• Alin Ștefan, Sistem de reciclare cu recompense bazate pe produse
• Anamaria Benchea, Centre de realizare de obiecte de design din deseuri prin 3D printing
• Andrei Rotar, Echipamente pentru dotarea de ateliere de reciclare și printare 3D
• Bogdan Andronache, Aplicație pentru programarea colectării de deșeuri
• Bogdan Marin, Inițiativă locală de reciclare
• Borzas Istvan, Piese de mobilier din plastic reciclat
• Irina Harau, Convertirea deșeurilor de plastic în filament pentru imprimante 3D
• Linda Vasilescu, Ambalaje speciale, refolosibile, dedicate expedierii coletelor magazinelor online
• Marius Ciobanu, Mașină pentru turnarea prin matrițe a plasticului reciclat, la nivel local
• Nicoleta-Loredana Banu, Inserții din plastic reciclat pentru parapeții metalici rutieri
• Octavian Ciortan, Sistem telecomandat de colectare a PET-urilor din bazinele hidrografice
• Puiu Petrea, Dulap modular de reciclare pentru asociațiile de locatari
• Roger Preston, Centrală de gazificare a deșeurilor pentru producerea de combustibil hidrogen
• Vlad Florea, Aplicație pentru monitorizarea datei de expirare a alimentelor și donarea celor la finalul perioadei de valabilitate
 
Juriul a fost format din: Lucian Grămescu, Oana Craioveanu (Impact Hub Bucharest), Walentin Stefanov, Călin Clej, Gabriel Coșoreanu (PepsiCo), Constantin Damov (Green Group), Vlad Panait (Sparking Capital), Marius Mitroi (expert inovare, RIDESAFE Technology).
 
„M-a impresionat deschiderea cu care publicul a reacționat la invitația noastră de a-și înscrie ideile în programul ReUse Hub. În timpul jurizării, am descoperit multă creativitate, implicare și motivație de a aduce o schimbare în bine, ceea ce m-a făcut mai încrezător în viitorul nostru. Le urez mult succes participanților, dar și celorlalți aplicanți și sper ca un număr cât mai mare dintre soluțiile înscrise să fie implementate cu succes”, afirmă Walentin Stefanov, Commercial Finance Director, PepsiCo East Balkans.
 
„ReUse Hub este o inițiativă cu un impact puternic și ne-am bucurat să vedem cât de bine a răspuns piața și cât de variate au fost propunerile pe care le-am primit. Suntem nerăbdători să începem să lucrăm împreună cu cei 16 finaliști, să îi sprijinim prin toate resursele pe care le pune la dispoziție acceleratorul și suntem încrezători că rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară”, a declarat Lucian Grămescu, Incubation Manager, Impact Hub Bucharest.
 
ReUse Hub debutează pe 7 septembrie cu un workshop despre modele de business scalabile și va continua cu training-uri, meetup-uri și teme de teren care vor ajuta participanții să își cunoască publicul țintă și să își construiască un plan de afaceri. Pe 5 decembrie, un juriu format din reprezentanți Impact Hub Bucharest, PepsiCo, business angels și actori din industria reciclării se va reuni pentru Pitch Day, când antreprenorii își vor prezenta evoluția și planurile de business. Premiul pentru cea mai bună soluție constă în 50.000 de euro, sprijin și mentorat timp de 6 luni și spațiu de lucru la Impact Hub Bucharest.  

Mai multe informații pot fi găsite pe website-ul programului: www.reusehub.ro
 
***
Despre PepsiCo
Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 63 miliarde dolari venit net în 2016, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker și Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail anuale.

În centrul filosofiei PepsiCo se află “Performanță cu Scop”, filosofia fundamentală care definește crezul companiei – succesul PepsiCo se află în legătură directă cu sustenabilitatea mediului înconjurător. Îmbunătățirea continuă a produselor pe care compania le comercializează, responsabilitatea de a proteja mediul înconjurător și încrederea acordată oamenilor fac din PepsiCo o companie globală de succes care realizează valori pe termen lung pentru societate și pentru acţionari. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.pepsico.com.
 
Despre Impact Hub Bucharest
Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente.