Expoziția Vedute Venețiene, din colecția de artă Intesa Sanpaolo, a fost inaugurată oficial astăzi și va fi găzduită până pe 15 iulie la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Expoziția este organizată cu ocazia vizitei în România a domnului Gian Maria Gros-Pietro, Președintele Consiliului de Administrație al grupului Intesa Sanpaolo.

Pe durata următoarei luni, la MNAR, vor fi expuse patru opere de artă barocă aparținând unor artiști celebri, maeștri ai genului: Canaletto, Michele Marieschi, Francesco Guardi și Hendrik Frans van Lint. Tablourile provin din colecția venețiană, din secolul XVIII, a Gallerie d'Italia - Palazzo Leoni Montanari din Vicenza, unul dintre cele trei muzee aflate sub patronajul Grupului Intesa Sanpaolo.

Expoziția face parte din Progetto Cultura, proiectul cultural de responsabilitate socială al grupului italian, ce are ca scop protejarea, valorizarea și facilitarea accesului publicului la colecțiile valoroase artistice, arhitectonice și arhivistice din propriul patrimoniu. Progetto Cultura reconfirmă folozofia grupului Intesa Sanpaolo, potrivit căreia dezvoltarea culturală și socială a unei țări contribuie implicit și la progresul și dezvoltarea sa economică.
 

“Îmi face deosebită plăcere să aducem aceste lucrări de artă, din colecția Intesa Sanpaolo, la Muzeul Național de Artă al României. Intesa Sanpaolo activează în țări bogate în cultură și patrimoniu și considerăm că activitățile de gen consolidează semnificativ relațiile dintre comunități. Totodată, credem că investiția în cultură încurajează progresul social și sprijină creșterea economică”,
a declarat Gian Maria Gros-Pietro, Președintele Consiliului de
 
“Suntem onorați că, împreună cu Muzeul Național de Artă al României, putem împărtăși o parte din moștenirea culturală a Italiei și din colecția Grupului nostru cunoscătorilor și iubitorilor de artă din țara noastră”, a declarat Dan Sandu, CEO Intesa Sanpaolo România.

Intesa Sanpaolo este singura instituție financiară din Italia care deține propriile muzee, găzduind o colecție impresionantă de  20.000 de opere de artă, dintre care 10.000 de o valoare artistică deosebită.

Trei palate istorice din Milano, Napoli și Vicenza, care în trecut au funcționat ca sedii bancare, au fost transformate în muzee și centre culturale, devenind Gallerie d'Italia, unde sunt expuse, pe termen nedeterminat, principalele nuclee ale colecțiilor de artă Intesa Sanpaolo: Galleriile din Piața Scala din Milano, ce prezintă opere de artă italiană din secolele XIX-XX; Galeriile din Palatul Montanari din Vicența, ce expun o selecție de ceramică antică din Magna Graecia și Attica, tablouri venețiene din secolul al XVIII-lea și icoane rusești; și Galeriile din Palatul Zevallos Stigliano din Napoli, unde sunt prezintate opere din secolele XVII-XX realizate de artiști activi în sudul Italiei.
 
Vedute Venețiene
Operele de artă din colecția Intesa Sanpaolo expuse la Muzeul Național de Artă al României:
 
Canaletto
(Veneția 1697 – 1768)
Capriccio cu biserică gotică și lagună, cca. 1720 - 1721
ulei pe pânză; 118,3 x 147,6 cm
 
Francesco Guardi
(Veneția 1712 - 1793)
Piața San Marco către San Geminiano, cca. 1775 - 1780
ulei pe pânză; 81,7 x 125 cm
 
Michele Marieschi
(Veneția 1710 - 1744)
Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin și Riva del Carbon, cca. 1730 - 1735
ulei pe pânză; 55,5 x 83 cm
 
Hendrik Frans van Lint
(Antwerp 1684 - Roma 1763)
Vedută cu Santa Maria della Salute și Punta della Dogana, cca.1750
ulei pe pânză; 46,5 x 71,5 cm

***
Intesa Sanpaolo Group 
 
Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Zona Euro, cu o capitalizare de piață de 53,1 miliarde euro (la finalul lunii aprilie 2018). Intesa Sanpaolo este lider în Italia pe toate zonele de business (retail, corporate și wealth management). Grupul oferă servicii către 12 milioane de clienți, printr-o rețea de peste 4.600 de agenții, distribuite pe toată suprafața Italiei, având cote de piața de peste 12% în majoritatea regiunilor țării. 

Intesa Sanpaolo are o prezență internațională strategică, cu aproximativ 1.100 de sucursale și 7,7 milioane de clienți, inclusiv filialele care activează în sectorul bancar comercial în 12 țări din Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și o rețea internațională de specialiști care sprijină clienții corporate în 25 de țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, dar și în alte țări unde activează companii italiene (SUA, Brazilia, Rusia, India și China).

În România, Intesa Sanpaolo se adresează în special clienților Corporate și IMM. Banca finanțează antreprenori locali și străini care doresc să își crească afacerea, oferindu-le acces nu doar la produsele și serviciile locale, ci și la oferta globală a unuia dintre cele mai solide grupuri financiare din lume. 
 
Muzeul Național de Artă al României
Cu un patrimoniu de peste 100.000 de opere de artă și artefacte, Muzeul Național de Artă al României deține cele mai bogate colecții de artă românească medievală și modernă, artă europeană, arte decorative și artă orientală din țară. Fostul Palat Regal de pe Calea Victoriei găzduiește Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională, ce cuprinde Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă. Tot aici pot fi vizitate Sala Tronului și alte spații de relevanță istorică, precum și numeroase expoziții temporare.

Sub egida muzeului funcționează de asemenea Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.