Kaufland România a inaugurat primul program național pentru carne de porc 100% românească, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Țara Mea” și cu sprijinul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 
 
Denumită Raftul Românesc, inițiativa crește prezența cărnii de porc autohtone la raft în magazinele Kaufland, sprijinind astfel dezvoltarea micilor fermieri români. Programul susține în mod durabil dezvoltarea capacității de producție interne a cărnii de porc și răspunde cu o soluție la faptul că în România, circa 60% din carnea de porc din comerț provenea din alte țări. 
 
În cadrul evenimentului de inaugurare a programului, Marco Hößl (Kaufland România), Florin Burculescu (Cooperativa Agricolă „Țara Mea”), Alexandru Stănescu (Comisia pentru Agricultură, Silvicultură) și Petre Daea (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) au semnat Angajamentul public de susținere a fermierilor români prin acest program.

Inițiativa reprezintă o dublă premieră în România
Raftul Românesc este primul program național cu circuit complet de la fermier la raft, care crește semnificativ prezența cărnii de porc românești în comerțul modern în rețeaua Kaufland România. Programul include peste 50% dintre fermierii mici și mijlocii din România, și le oferă acestora garanția preluării integrale a porcilor născuți și crescuți în țara noastră, precum și sprijin pentru dezvoltare și consiliere. 

De asemenea, acesta este și primul program în care o companie de retail deschide un raft dedicat 100% produselor românești, încurajând alegerea acestora și implicit economia locală. Raftul Românesc, prezent exclusiv în rețeaua Kaufland România, va oferi carne de porc cu proveniență 100% din România.

Inițiativa este structurată pe doi piloni: colectarea cărnii de porc de la fermierii români și schimbarea formatului de hrană a porcilor din program, într-unul exclusiv românesc.   

Programul va crește producția internă de carne de porc românească
Când proiectul va ajunge la maturitate, Kaufland România va prelua peste 60% din carnea de porc românească, un volum fără precedent în retail. Astfel, cantitatea preluată de Kaufland va ajunge la peste 300.000 de porci/an. Programul este implementat treptat, iar în prezent, Kaufland România deja primește livrări de peste 400 de porci/zi și crește progresiv, de la o săptămână la alta, urmând ca până la finalul anului să dubleze cantitatea.    
Componentă de educare a fermierilor: hrană naturală pentru carne de porc românească de calitate

Programul vine și cu o componentă educațională: Cooperativa Agricolă „Țara Mea” impune fermierilor parteneri trecerea la formatul de hrană naturală, din furaje ce provin exclusiv din agricultura românească, fără soia, pentru a obține gustul tradițional al cărnii de porc românești, de calitate superioară în raport cu cea de import.  

Cum funcționează programul Raftul Românesc
Prin inițierea acestui program, misiunea Kaufland România și a partenerilor este de a dezvolta, în mod durabil, agricultura națională și bunăstarea animalelor în lanțul de aprovizionare, prin majorarea aportului de carne proaspătă provenind din producția internă de porci, de la ferme mici și mijlocii din România. 
 
Astfel, pe de-o parte, Cooperativa Agricolă „Țara Mea” este responsabilă de întregul lanț de planificare, coordonare, de livrare a tineretului porcin la exploatațiile de îngrășare, de menținere a relației cu cei peste 100 de mici fermieri din program și de gestionare a volumului cărnii. 
 
Pe de altă parte, Kaufland România garantează preluarea integrală în rețeaua națională de magazine a cantității de carne proaspătă de porc provenite din program, într-un spațiu de vânzare dedicat - Raftul Românesc – amenajat special pentru a încuraja clienții să opteze pentru produse de proveniență locală. 
 
Cumpărând carne de porc de pe Raftul Românesc, consumatorul are garanţia că produsul provine de la ferme autohtone. Mai mult, Kaufland introduce un standard de calitate a produsului românesc. Astfel, carnea respectă criterii superioare de calitate, ce includ aspecte legate de tăiere, greutate, standarde microbiologice și de ambalare. 

„Ne dorim ca acest program să clădească un viitor mai bun pentru fermierii români și agricultura românească și în timp, să devină un model de acțiune. Rolul nostru, în calitate de cel mai mare retailer din România este să sprijinim producătorii români. Pentru Kaufland, colaborarea cu producători locali este o prioritate de achiziții la nivel de grup și suntem printre puținii retaileri ce oferă peste 50% produse din România. Cu această ocazie, reconfirm public angajamentul Kaufland de a susține agricultura românească și implicit economia locală”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.
 
„Programul oferă un sprijin atât de necesar micilor fermieri, pentru a crește, și invităm și alți fermieri să se alăture programului. Datorită acestuia, vom găsi la raft mai multă carne gustoasă și proaspată, provenită din porci crescuți în România și la care putem urmări trasabilitatea până la nivel de purcel. Ne bucurăm că am pus în practică primul program de cooperare între fermieri și retail pentru carnea de porc. Asta ne demonstrează din nou că împreună putem avea un parteneriat benefic”, declară Florin Burculescu – Președintele Cooperativei Agricole „Țara Mea”.
 
Prin acest program, Kaufland preia responsabilitatea în cadrul lanțului integrat de aprovizionare, asumându-și obiective precum: extinderea producției românești de tineret porcin prin susținerea fermelor românești, dezvoltarea unor parteneriate strategice cu întreprinzători din România, susținerea bunăstării animalelor și folosirea unor amestecuri de furaje provenind exclusiv din agricultura românească.
Profilul pieței locale a cărnii de porc  
 
• Potrivit Cooperativei Agricole Țara Mea, România producea în anul 1989 circa 15 milioane de porci. De atunci, producția internă a scăzut semnificativ, ajungând în anul 2000 la numai 800.000 porci pe an, iar în prezent la 4.460.000 de porci.  
• Pentru a acoperi cererea de consum de pe piața locală, România trebuie cel puțin să dubleze producția internă de carne de porc. 
• Datele INS  arată că în anul 2016 producția totală de carne de porc a crescut cu doar 4,6%. 
• Aproximativ 60% din carnea de porc din comerţul modern şi tradiţional provine din import.
• Conform datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale , România importă anual cca 230.000 tone porci și carne de porc (cca 30.000 tone porci vii și 200.000 tone carne de porc), cheltuind astfel circa 350 milioane euro pe carnea importată. În același timp, România exportă de aproape 60 de ori mai puțin – adică circa 4.000 tone carne și produse din carne de porc. Potrivit MADR, în prezent, produsul carne de porc necesită sprijin financiar pentru a asigura necesarul de consum din producția internă.
 
• INS arată că cel mai consumat tip de carne din România este cea de porc, acoperind aproape jumătate din consumul total de carne, fiind urmată de cea de pasăre, cu un consum de 15-20 kg anual şi de vită, categorie care reprezintă doar 10% din total. 
 
• Per total, consumul de carne în România este mai mic faţă de cel din ţările mai dezvoltate: fiecare român mănâncă în jur de 60 de kilograme de carne/an, faţă de media europeană de 70-75 de kilograme pe an.

***
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 116 magazine în România. În 2017, Kaufland România a primit pentru a doua oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.