- Campania a fost organizata pentru Crucea Rosie Romana cu prilejul Zilei Internationale a Voluntarului

- Peste 400 de donori si-au manifestat activ suportul in Piata Universitatii din Bucuresti

Campania "Doneaza timp" s-a derulat in intervalul 3-5 decembrie 2008 si a vizat mobilizarea si responsabilizarea romanilor in directia implicarii sociale in alte demersuri decat cele deja consacrate. In loc de bani, alimente sau haine, bucurestenii au fost invitati sa puna la dispozitia celor aflati in nevoie o resursa pe cat de la indemana, pe atat de pretioasa: TIMP.

Mecanismul campaniei a fost unul stradal, menit a aduce Crucea Rosie cat mai aproape de romani si a transforma aceasta identitate pentru multi aspirationala, in ceva concret, un vecin, un membru al societatii din care facem parte - ceva palpabil.

"Majoritatea romanilor vad actiunile Crucii Rosii la televizor, atunci cand se intampla un dezastru sau atunci cand are loc o mobilizare uriasa de forte. De data aceasta am decis sa le aratam ca organizatia Crucii Rosii este formata din oameni obisnuiti, oameni de pe strada si ca nu e nevoie decat de vointa pentru a deveni parte a acestei uriase comunitati. Am intalnit oameni care au spus ca doreau de mult sa se implice in activitatile Crucii Rosii insa li se parea complicat. Tocmai de aceea am gandit astfel aceasta actiune, Crucea Rosie a parcurs jumatate din drum iar oamenii, cealalta jumatate. Ne-am intalnit la mijloc, in Piata Universitatii!" a declarat Alina Ilie – Account Director la Lowe & Partners.

Un cadran de ceas amplasat la fantana din fata Facultatii de Arhitectura Ion Mincu in Piata Universitatii a fost metafora care a intruchipat acest concept unic in Romania. Trecatorii au fost invitati sa doneze din timpul lor liber inscriindu-si numele pe stickere care au acoperit cadranul ceasului.


 
Peste 400 de persoane si-au manifestat activ dorinta de a deveni voluntari ai Crucii Rosii, lasandu-si inscris numele pe ceasul instalat de cei de la Lowe.
Presedintele Crucii Rosii Romane, si-a exprimat increderea ca tot mai multi tineri vor intelege importanta activitatii de voluntariat si se vor implica activ in comunitatea din care fac parte. "Activitatea de voluntariat este o alternativa constructiva de petrecere a timpului liber, prin care iti poti descoperi si dezvolta abilitatile", a spus dna Mihaela Geoana.



O serie de personalitati publice marcante s-au amestecat printre trecatori, oferind propriul exemplu si donand timp in sustinerea acestei actiuni unice; Andreea Marin Banica, Amalia si Ilie Nastase, Monica Barladeanu,  Marina Almasan, Luminita Anghel, Veronica Savanciuc, Cristiana Copos, Oana Niculescu Mizil, Andreea Esca , Mihai Albu, Aura Urziceanu au raspuns afirmativ invitatiei celei mai puternice organizatii de binefacere din Romania si din lume.



In luna iulie a acestui an, agentia Lowe & Partners a castigat alaturi de alte doua agentii ale Constelatiei Lowe - Lowe PR si Brand Connection, licitatia pentru gestionarea contului de media si comunicare a Crucii Rosii Romane.

Pitch-ul a fost integrat, incluzand atat strategie & creatie (TV, presa, internet, medii neconventionale), cat si componente de media si PR, care au fost alocate agentiilor Brand Connection, respectiv Lowe PR, membre ale aceluiasi grup de companii.

Atat Lowe & Partners, cat si Brand Connection si Lowe PR isi vor oferi serviciile pro bono intru indeplinirea obiectivului de a transforma Crucea Rosie Romana in cea mai populara organizatie nonguvernamentala din Romania. 

Echipa Lowe implicata in campania „Doneaza timp” este formata din Oana Cociasu – Managing Director, Alina Damaschin – Client Service Director, Alina Ilie – Account Director, Simona Copil – Copy Writer,  Claudia Pascu – Art Director &  Sorin Berniczki – Account Executive.
Echipa Crucea Rosie – Dna. Mihaela Geoana – Presedinte Crucea Rosie, Anca Zaharia – Director Relatii Internationale, Drept International Umanitar si Comunicare, Catalina Catia – Consilier Presedinte si Nadia Lazar – Coordonator media.
Despre Lowe & Partners Romania
•    Golden Drum 2006, locul doi intre agentiile romanesti (25), locul sase intre toate (210);
•    Premiata la Epica, Clio, New York Festivals, Cresta, Golden Hammer si, local, la Effie, Ad’Or, AdPrint;
•    in Romania de 14 ani, Lowe creeaza pentru clienti precum: Coca-Cola Romania (Burn, Nestea, Schweppes), Unilever (Domestos, Cif, Rexona, Axe, Rama, Clear), Electrolux, Johnson & Johnson, Eximbank, Eli Lilly, Boehringer-Ingelheim, TNT Romania, Bayer, Abbott, Austrian Airlines;
•    Lowe & Partners Romania este membra a grupului de companii din care mai fac parte Initiative (media), Brand Connection (media) si Lowe PR (Public Relations);
•    Lowe & Partners este companie americana cu headquarters la Londra si birouri in peste 90 de tari si peste 9000 de angajati in reprezentantele sale din intreaga lume
Pentru mai multe informatii despre Lowe & Partners, va rugam sa vizitati www.loweworldwide.com
sau sa contactati:
 
Manuela Zidaru
Senior PR Executive Lowe PR
Tel: 021-301 00 00; Fax: 021-301 00 99
E-mail: manuela.zidaru@loweworldwide.com