Policolor S.A., producător român de lacuri și vopsele, a demarat în primăvara acestui an proiectul Culoarea Anului în România, acțiune finalizată astăzi prin voturile a peste 1000 de români. Alegerea Culorii Anului în Romania – 2018 este Albastru Atemporal. 

Albastru Atemporal, votat Culoarea Anului 2018 în România
• 9 dintre cei mai activi și talentați arhitecți și designeri din Romania au participat la proiectul Culoarea Anului 2018 în România; 
• 4 culori concept la care s-a lucrat 6 luni au intrat în competiție;
• Peste 1100 români pasionați de design și arhitectură au votat Culoarea Anului 2018 în România.

Creativii care au participat cu proiectele de culori – concept la Culoarea Anului 2018 sunt 9 dintre cei mai activi, talentați și consecvenți arhitecți și designeri ai momentului din România. Calitatea și vizibilitatea lor, dar și implicarea directă pe care au avut-o în acțiuni din aria industriilor creative au fost criteriile de care s-a ținut cont atunci când au fost invitați să participe la inițiativa de selecție a Culorii Anului în România. 

Au fost patru propuneri supuse la vot – Nude, Culoarea Responsabilității, Albastru Occident și Albastru Atemporal; prin ele autorii au adus propria viziune despre ceea ce poate fi culoarea definitorie pentru țara noastră în 2018, ținând cont de specificul cultural, istoric și personalitatea comunității locale. 

Echipele care le-au adus în prim-plan și au gândit conceptele ce stau în spatele lor sunt formate din Maria Burachu, designer de obiect și Martine Claessens, designer de interior, Andrei Butușină, arhitect și Eliza Yokina, arhitect, arhitecții Eduard Baicu, Ionuț Mândrișcanu și Irina Neacșu arhitect, designer de interior și de obiect, Hamid Nicola Katrib, arhitect și designer de interior și Noha Nicolescu, designer de bijuterie și arhitect. 
 

”În fiecare an, în toată lumea, producători mondiali de vopsea, alături de designerii din departamentele de creație anunță culorile anului în lume. Noi am lansat provocarea în România către profesioniștii din domeniu pentru a da spațiu de manifestare creativilor locali în încercarea de a seta trenduri originale, mai apropiate acestui spațiu social și cultural. Ne dorim să transformăm acest proiect pentru România creativă într-unul anual, la care să se alăture și alte domenii care pun accent pe culoare, bun gust și setează trenduri, de la arhitecți și designeri de interior și de obiect - segment profesional care s-a implicat încă din acest an - la regizori și scenografi, producători de mobilier, de decorațiuni și creatori de modă”
declară Camelia Dragomirescu, director de marketing Policolor România. 

Timp de o lună, cele patru propuneri de culori au fost prezentate succesiv în mediul online publicului larg, iar alte două săptămâni au fost expuse pe platforma Designist.ro  dedicată designerilor, arhitecților și pasionaților de home & deco și au fost supuse votului. În total, 1.109 români și-au exprimat preferința pentru una dintre cele patru culori, iar  cele mai multe voturi, 39,22%, au fost pentru Albastru Atemporal. Celelalte voturi au fost împărțite astfel: 24,52% pentru Nude, 20,46% pentru Culoarea Responsabilității și 15,68% pentru Albastru Occident. 
 

“Am căutat o frecvență pe care a vibrat continuu spiritul românesc. Am regăsit-o materializată în tradiție, de-a lungul timpului, în culoarea albastră, și am denumit-o “Albastru Atemporal”. În arta populară românească, albastrul este considerat, cel mai adesea, simbol al spiritualității. Se asociază cu adevărul, inspirația, creativitatea, liniștea, introspecția și contemplarea”
, explică echipa Hamid Nicola Katrib și Noha Nicolescu ce a stat în spatele alegerii conceptului care a devenit Culoarea Anului 2018 în România. 

Culorile-concept participante din care a fost aleasă Culoarea Anului 2018 în România:
Nude, echipa Martine Claessens și Maria Burachu
Inspirația a venit din dragostea pentru culoare și pentru tradiția românească a meșteșugului și a condus la o propunere care exprimă onestitate, măiestrie și respect: Nude. Cele două designerițe susțin că un trend nu trebuie să se limiteze la granițele unei țări ca să îi fie reprezentativ, ci poate fi o punte care să unească atât membrii aceleiași comunități, cât și comunități diferite.

Culoarea Responsabilității, echipa Eliza Yokina și Andrei Butușină
Spiritul civic participativ al românilor are un discurs din ce în ce mai tranșant și o influență tot mai mare asupra societății. Echipa a pornit de la această realitate, de la speranțele pentru viitor și de la curajul de a găsi unitatea, și au ajuns la un concept care le-a înglobat pe toate: Culoarea Responsabilității, compusă din albastru și nuanțe de galben-auriu.

Albastru Occident, echipa Eduard Baicu, Ionuț Mândrișcanu și Irina Neacșu
De la influențele și culturile care se întrepătrund în spațiul național și generează un amestec inedit și paradoxal, a apărut și cea de-a treia propunere a proiectului: Albastru Occident. Cei trei arhitecți au explicat că văd România ca pe “o intersecție de influențe și culturi care a generat un amestec paradoxal. Experimentăm extremele, ne însușim contrastele, însă ne-am dorit mereu un context evoluat, așezat și matur. De aceea aspirăm către occident.

Albastru Atemporal, echipa Noha Nicolescu și Hamid Nikola Katrib
În arta populară românească, albastrul este considerat, cel mai adesea, simbol al spiritualității. Se asociază cu adevărul, inspirația, creativitatea, liniștea, introspecția și contemplarea. Lipsit de materialitate în sine, albastrul are potențialul de a transforma realul în imaginar. Am căutat o frecvență pe care a vibrat continuu, de-a lungul timpului, spiritul românesc. Am regăsit-o materializată în tradiție, de-a lungul timpului, în culoarea albastră, și am denumit-o Albastru Atemporal.

Pentru că toate cele patru propuneri pentru Culoarea Anului 2018 au venit ca rezultat al unor dezbateri și workshopuri comune, toate nuanțele aduse în atenție pot fi considerate complementare în 2018. 

***
Despre Policolor
Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu tradiție in România, oferă în prezent soluţii şi produse structurate în patru categorii: Policolor Arhitectural (soluţii pentru decorarea şi finisarea casei), DEKO Professional (sisteme profesionale pentru construcţii, amenajări şi sisteme complete de termoizolaţie), Policolor Automotive (sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor) şi Policolor Industry (produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilităţi).

Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de  magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri din țară. La nivel național, Policolor are zece magazine proprii. 

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană. 
Mai multe informaţii pe: www.policolor.ro