Vineri, 17 noiembrie 2017, a avut loc a cincea ediție a CSR4WOMEN by AVON, singurul eveniment din România dedicat cauzelor sociale pentru femei. Conferința reunește profesioniști din mediul corporatist, reprezentanți ai ONG-urilor, personalități publice și alți actori implicați în proiecte sociale, cu scopul de a facilita dialogul între cei care luptă pentru binele femeilor.
 
Tema conferinței a fost Efectul Domino, așa că proiectele din cele trei paneluri au fost prezentate ca piese într-un domino al responsabilității, în care fiecare acțiune socială pozitivă determină o alta și în care inițiativele care generează o schimbare în bine nu trebuie să rămână izolate.
 
Efectul Domino al proiectelor sociale dedicate femeilor
 
Anul acesta, CSR4WOMEN by AVON a reunit personalitățile, proiectelele sociale și ceilalți actori care sprijină lupta pentru drepturilor femeilor, care împreună funcționează ca piese într-un domino al responsabilității. 
 
„Am pornit acum cinci ani din nevoia de a promova şi susţine proiecte care vin în sprijinul femeilor, dar şi de a adresa probleme reale, teme incomode, care afectează româncele. Ne bucuram că, an de an, există tot mai multe iniţiative lăudabile, problemele sunt din ce în ce mai bine înţelese şi ni se alătură tot mai mulţi susţinători. Spre exemplu, Fundaţia Globală AVON oferă 250.000 de lire sterline pentru a susține buna funcționare a cinci centre pentru victimele violenţei domestice, iar România este a X-a ţară care găzduieşte un program de pregătire pentru specialiştii din domeniu - Justice Institute”, a declarat Stela Toderașcu, Senior Manager Commercial Marketing AVON România & Moldova.
 
Primul panel, denumit Dreptul la Demnitate, a reunit proiecte locale și internaționale care luptă împotriva violenței domestice, totul în contextul derulării recente a programului Justice Institute în România. 
 
Justice Institute e un program inovator de formare, care aparține organizaţiei Vital Voices, şi un parteneriat public-privat care își propune să ofere răspunsuri holistice în adresarea violenţei împotriva femeilor, cu ajutorul și implicarea specialiştilor din domeniu. Acesta s-a desfășurat timp de 3 zile, între 14 şi 16 noiembrie, iar cei 50 de participanţi (procurori, judecători, avocaţi, coordonatori ONG şi asistenţi sociali) au căutat soluţii şi au dezbătut bune practici din alte state. Între temele dezbătute s-au aflat: Răspunsul la intimidare, Evaluarea unui incident de violență domestică în care sunt prezenți și copii, Lucrul cu și pentru victima care își retrage acuzațiile sau Împuternicirea victimelor ca supraviețuitoare.
 
Astfel, panelul a debutat cu discursul Alexandrei Maier, Communication and CSR Coordinator AVON România & Moldova, despre Campania Respectului, demarată de AVON în 2008 și care în 2017 a continuat prin susținerea unor proiecte care ajută la conștientizarea problemei sau la nivelul protecției victimei. 

În continuare, Nicole Hausburg, Program Manager Vital Voices, a povestit cum s-a desfășurat Institutul de Justiţie pentru Violenţă de Gen în Bucureşti și care au fost răspunsurile și soluțiile pe care participanții - judecători, procurori și alți actori locali relevanți - le-au găsit pentru asigurarea protecţiei victimei în țara noastră. La discuție a mai participat Christine Jaworsky, Directorul Fundaţiei Globale AVON, care a reiterat încrederea companiei AVON în programul Justice Institute și în capacitatea acestuia de a genera o schimbare reală pentru victimele violenței domestice.

Mihaela Mangu, Președintele Asociației Anais, le-a povestit participanților despre amploarea fenomenului violenței domestice pe plan local, despre provocările cu care organizațiile precum Anais se întâlnesc atunci când luptă pentru cauza aleasă și despre nevoia de parteneriate stabile între companii, organizații non-guvernamentale și alți actori care se pot implica în cauze sociale.

La finalul panelului, Andreea Marin – ambasador al cauzelor sociale AVON – a vorbit despre Fundația Prețuiește Viața, despre demersurile realizate pentru stoparea violenței domestice și ajutorarea victimelor, dar și despre inițiativele care pot fi îmbrățișate de orice individ în acest sens.

Al doilea panel, intitulat Dreptul la Viitor, s-a concentrat pe începuturi și noi începuturi. 

Alina Manole, Talent & Resourcing Manager Vodafone România, le-a povestit celor prezenți despre programul internațional ReConnect, prin care Vodafone își propune să recruteze în următorii trei ani, la nivelul întregului grup, 1000 de femei care doresc să-și reia activitatea profesională după o pauză în carieră. De asemenea, a vorbit despre Girls in STEM, o inițiativă prin care compania sprijină elevele de liceu să descopere ce înseamnă o carieră în IT&C și să acumuleze cunoștințe practice în domeniu. „Preocuparea Vodafone România este de a oferi angajaților nu doar un loc de muncă, ci oportunitatea de a-și construi o carieră solidă pe termen lung. Programele noastre de resurse umane urmăresc să construiască o comunitate, în care diversitatea și sustenabilitatea sunt elemente cheie”, a declarat Alina Manole, Talent & Resourcing Manager Vodafone România.

Karin Budrugeac, Project Manager al Fundației Friends for Friends, a continuat cu povestea din spatele proiectului In a relationship, parte din Campania Respectului AVON, a cărui misiune este să îi ajute pe liceeni să conștientizeze potențialele abuzuri în cuplu și să prevină violența din timpul liceului. Rezultatele proiectului sunt disponibile pe https://ffff.ro/licee/.

În continuare, Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină au povestit despre proiectul editorial Și au trăit fericiți până la prima poză, bazat pe fenomenul revenge porn în rândul adolescenților din România (1, 2, 3) și realizat cu ajutorul unei Burse Superscrieri.

Al doilea panel s-a încheiat cu o dezbatere pe marginea cunoscutului fenomen #MeToo, cu accent pe amploarea pe care acesta a căpătat-o în România. Teodora Ghenciu - jurnalist Digi24 - a prezentat o parte din analiza realizată pentru emisiunea Plan Detaliu și a relatat cum s-au desfășurat discuțiile cu victimele, agresorii, cu reprezentanți ai autorităților, ai ONG-urilor, cu psihologi și sociologi și care au fost concluziile extrase pentru analiza Digi24.

Al treilea panel s-a concentrat pe Dreptul la Sănătate al femeilor.
Ultimul panel a debutat cu prezentarea Asociației Amazonia. Corina Burcea (vice-președinte) a vorbit despre activitatea asociației, despre proiectele în derulare și despre colaborarea cu spitalul și beneficiarii, iar Victoria Asanache (președinte) a vorbit despre ocupația de navigator de pacienți oncologici, ce implică aceasta și cum îi ajută pe bolnavii de cancer. 

În continuare, Theo Pîslaru și Anca Teodorescu – învingătoare ale cancerului de sân – au vorbit despre Revista SANté, proiect creat în colaborare cu Asociația Amazonia, prin care realizatoarele își propun să le îndrume pe femeile diagnosticate cu cancer la sân - de la depistare, pe parcursul tratamentului și până la însănătoșire.

Al treilea moment din panel a fost susținut de Dr. Flavius Pavelescu, care a povestit în numele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România despre Campania Nu am facut destul, destinată depistării cancerului de sân pentru femeile din zonele rurale.

În încheiere, Loredana Ciubotaru - Corporate Communications & CSR Specialist AVON România & Moldova – le-a povestit celor din sală despre a doua fază a proiectului #CancelCancer, din Campania pentru Sănătatea Sânilor. Acesta a debutat anul trecut cu 10 marșuri roz, în cadrul cărora participanții au primit coduri de înscriere pentru consultații mamare gratuite și continuă anul acesta prin oferirea de consultații gratuite în zonele special amenajate din parcările Kaufland. Proiectul a fost foarte bine primit până acum, se află încă în derulare, iar anul acesta se va desfășura în opt orașe din România.
Ediția de anul acesta s-a desfășurat la POINT și a fost moderată de Carla-Maria Teaha - actriţă, realizatoarea emisiunii ROZ de la Radio Guerrilla, organizatoare UNDERCLOUD şi susţinătoare a drepturilor femeilor.
 
La fel ca în fiecare an, conferința a avut și un moment dedicat celor trei distincții CSR4WOMEN by AVON, care sunt oferite celor care s-au remarcat prin proiecte și inițiative sociale:
 
Jurnalism: Ana Maria Ciobanu, pentru realizarea serialului audio Satul Mădălinei, publicat de către Decât o Revistă (DOR).
Advocacy: Corina Băcanu, pentru implicare în schimbarea legii pensiilor pentru invaliditate, cu inițiativa #SchimbaLegeade39Lei.
Crowdfunding: Melania Medeleanu, pentru campania MagicHOME - Refugiul Părinților.
 
***
Despre AVON
De 20 de ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru sănătatea şi demnitatea lor. Prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, AVON sprijină femeile diagnosticate cu cancer la sân, dar derulează şi programe de prevenţie, donând până acum peste 3 milioane de dolari. Investiţiile au vizat dotarea a 11 centre oncologice cu aparatura medicală performantă, 2 caravane rurale pentru depistarea cancerului la sân, programe de consiliere medicală şi psihologică şi campanii de educare.
 
În România, iniţiativa AVON de luptă împotriva violenţei domestice a fost lansată în 2008, prin Campania Respectului, timp în care peste 900.000 $ au fost donaţi pentru dotarea a 9 centre de adăpost şi consiliere pentru victime, 9 burse jurnalistice pentru documentarea responsabilă a violenţei în familie, campanii de informare şi educare, dar şi proiecte educaţionale pentru adolescenţi.     
 
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi: www.avoncampaniisociale.ro.