83% dintre romani considera ca nivelul coruptiei a crescut sau a ramas la fel dupa aderarea la Uniunea Europeana, in timp ce doua treimi din populatie considera ca succesul unui om obisnuit nu poate fi obtinut fara a fi corupt, potrivit unui studiu INSOMAR, comandat de Asociatia pentru Implementarea Democratiei.

Studiul arata ca majoritatea cetatenilor Romaniei (83%) considera ca nivelul coruptiei a crescut sau a ramas la fel dupa aderarea la Uniunea Europeana.

 

Institutia perceputa ca servind in cea mai mare masura interesele cetatenilor este institutia Presedintelui (peste 50%), iar cea perceputa ca servind in cea mai mica masura interesele cetatenilor este Parlamentul. In cazul celor mai multe dintre institutii, peste 50% dintre respondenti considera ca aceste institutii servesc interesele cetatenilor in mica masura si in foarte mica masura.

 

In cazul tuturor institutiilor, perceptia cetatenilor reflecta influenta politicului in activitatea acestora (perceptia variind intre 41.1% in cazul Avocatului Poporului si 78.9% in cazul Administratiei Publice Locale). In cazul acestei intrebari, au fost testate atat institutii conduse de politicieni, cat si institutii care, conform legii, trebuie sa fie independente din punct de vedere politic.

 

Dintre institutiile din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Politia Rutiera este privita de cei mai multi dintre respondenti ca avand un nivel ridicat al coruptiei (64%). Politia Rutiera este urmata de Politia de Frontiera si de catre Inspectoratul de Politie. Institutiile percepute ca avand nivel scazut de coruptie sunt Serviciul de Evidenta a Persoanelor si Jandarmeria. Un caz aparte il constituie cel al Directiei Generale Anticoruptie ce are drept scop prevenirea si combaterea coruptiei in cadrul MIRA. In cazul DGA, 41% dintre respondenti considera ca exista un nivel ridicat de coruptie.

O treime dintre subiecti afirma ca au cunostinta de fapte de coruptie savarsite de angajati ai MIRA, in timp ce 41% dintre ei declara ca au oferit “mici atentii” unor angati ai institutiilor de stat. 22,4% din populatie stie de existenta unui numar telefon /telverde la care pot sesiza fapte de coruptie din cadrul MIRA.

Doua treimi din populatie (66%) considera ca succesul unui om obisnuit nu poate fi obtinut fara a fi corupt. Se contureaza ideea ca modelul traditional de reusita bazat pe valoare si pe dezvoltarea abilitatilor personale nu mai are multi adepti in societatea romaneasca actuala.

 

Coruptia si combaterea coruptiei este o tema actuala in mediul politic romanesc, a fost o conditie a integrarii si acum un criteriu de evaluare a performantelor si a evolutiei inregistrate dupa momentul 1 ianuarie 2007. Perceptia populatiei cu privire la acest fenomen nu este diferita fata de cea vehiculata in mass-media sau in rapoartele Comisiei Europene;

 

Ca o consecinta a acestui fapt, marea majoritate a populatiei (peste 80%) considera oportuna functionarea Centrului National pentru Integritate ca organism public independent ce are drept scop asistarea cetatenilor in prevenirea faptelor de coruptie.

 

Studiul a fost a fost comandat de Asociatia pentru Implementarea Democratiei si realizat de INSOMAR, in regim OMNIBUS,  in perioada 10 -17 octombrie 2007. Volumul esantionului a fost de 1226 persoane, fiind reprezentativ pentru populatia Romaniei cu varsta de peste 18 ani. Interviurile au fost realizate in 53 de localitati urbane si 50 de localitati rurale din 40 de judete si in municipiul Bucuresti.