Fundaţia „Inimă de Copil” vă invită, pe 1 Decembrie, la acţiunea publică organizată pentru a marca împreună Ziua Mondială de luptă împotrivă SIDA. Evenimentul se va desfăşura pe pasajul pietonal din zona P-urilor, (spre Elice) şi este organizat în colaborare cu UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) şi cu acordul Primăriei Galaţi.


Începând din 1988, 1 Decembrie  - Ziua Mondială de Luptă împotrivă SIDA, este un prilej pentru oamenii din întreaga lumea de a-şi manifesta solidaritatea cu cele peste 33 de milioane de persoane ce trăiesc cu HIV/SIDA în lume şi cu cele peste 11 000 de persoane infectate din România, majoritatea fiind tineri, de a-i comemora pe cei care au fost ucişi de această boală, dar şi de a purta un mesaj de speranţă, prin prevenirea infectării, informare, conştientizare a problematicii aferente bolii, integrare, acceptare  şi nediscriminare a celor infectaţi. 

 

În acest an, fundaţia noastră organizează o serie de evenimente la care vă invităm să participaţi, marţi, 1 decembrie:


 -           14.00-18.00 - Informare publică - personalul şi voluntarii „Inima de Copil” vor distribui materiale informative (pliante, calendare, prezervative, fundiţe roşii) şi vor vorbi oamenilor despre HIV/SIDA.


  -           15.30-15.45 - Conferinţă de presă - jurnaliştii sunt aşteptaţi alături de noi şi de voluntarii noştri în stradă. 


 -           17.30-18.00 - Comemorarea celor care au decedat ca urmare a infecţiei cu HIV şi SIDA - împreună cu trecătorii vom aprinde lumânări şi vom realiza astfel o fundă roşie, simbol al luptei anti-SIDA.


Aşa cum spunea, în Mesajul sau din 2008, Secretarul General ONU cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă anti SIDA,  „trebuie să oprim discriminarea şi stigmatizarea care, încă, împiedică foarte mulţi oameni să înveţe cum să prevină infecţia cu virusul HIV şi cum să se trateze.  Avem nevoie şi de resurse - suficiente pentru a oferi servicii ce pot avea un impact real asupra comunităţilor şi asupra unor naţiuni întregi.”  

 

 

La aceasta am adăuga că fiecare dintre noi suntem veritabile şi preţioase resurse în prevenirea infectării cu HIV, în a stopa discriminarea persoanelor deja infectate, în a purta un mesaj de speranţă şi a ne implica pentru un viitor fără HIV/SIDA. 


Vă aşteptăm să vă alăturaţi cauzei noastre şi să fim împreună promotorii speranţei într-o lume, o comunitate şi o viaţă pe care le dorim mai bune şi mai sănătoase.      

  

 

Anca-Aurora Chiosea

Responsabil comunicare Fundaţia „Inimă de Copil”