A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale. 
 
Printre titlurile acestei ediții se numără trei documentare muzicale în premieră în România: Two Sevens Clash : Dread Meets Punk Rockers (2017, r: Don Letts) – un film despre legătura dintre punk și reggae, o incursiune în Londra anilor ’70, conținând secvențe inedite din cariera trupelor Sex Pistols și The Clash; Conny Plank: The Potential of Noise (2017, r: Reto Caduff, Stephan Plank) – un portret al producătorului Conny Plank (1940-1987), pionier al muzicii krautrock și electro-pop, realizat de fiul său, prin interviuri cu artiști ca Gianna Nannini, Scorpions, Devo sau Ultravox; New Wave: Dare to Be Different (2017, r: Ellen Goldfarb) – un documentar despre postul american de radio WLIR, care a importat din Europa muzica anilor ’80, contribuind la succesul formațiilor U2, The Police, Duran Duran, Depeche Mode sau Blondie.

Fanii trupei The Clash vor mai putea urmări, la DokStation, documentarul laureat la Grammy Westway to the World (2000, r: Don Letts) - povestea necenzurată a ascensiunii legendarei trupe punk britanice, de la începuturi până la cucerirea Americii. Și fanii Radiohead vor avea ocazia să vadă Meeting People Is Easy (1998, r: Grant Lee) – cunoscutul documentar despre turneul OK Computer, din 1997-1998.
Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite, ca și anul trecut, de Centrul Cultural Mihai Eminescu, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar. Anul acesta, la lista spațiilor DokStation se adaugă Apollo 111, aflat în centrul Bucureștiului, în Palatul Universul, o clădire cu istorie culturală bogată, recent reabilitată.
 
DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, este conceput să atragă comunități largi din diverse sectoare ale capitalei, combinând două dintre cele mai populare arte - filmul și muzica - , prin proiecții de filme documentare muzicale și concerte live, în clădiri cu istorie și tradiție, dar și în spații neconvenționale.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată Wearebasca și Asociația Dokstation. Parteneri: Centrul Cultural European Sectorul 6 - Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Control Club, Apollo111, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar, CINEPUB.ro, Cărturești.
 
 
Trailers
Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers: https://youtu.be/-LS6m8YRkDw 
Conny Plank: The Potential of Noise: https://youtu.be/jtvz7SoCgZ4 
New Wave: Dare to Be Different: https://youtu.be/SSFvlyXLR8s 
The Clash: Westway to the World: https://youtu.be/QDbEhCp1NFM 
Radiohead: Meeting People Is Easy: https://youtu.be/iCMVcuK0cGU