Cu ocazia celei de de-a 14-a ediții a evenimentului cultural de amploare dedicat circuitului muzeal “Noaptea Muzeelor”, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), publicul din întreaga țară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee și de a beneficia de pe urma unor activități culturale și curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor, în seara de 19 mai. 
 
“Trăim un moment în care muzeelor, la scară mondială, nu le mai este teamă de diferiți competitori în lupta pentru public, cum ar fi spațiile comerciale, deoarece considerăm mai nou că mall-urile sunt incredibile surse pentru a atrage oamenii în muzee. Trăim o perioadă în care, la nivel internațional, se investește în muzee, apar diferite spații cu numeroase colecții inedite și interesate, spații concepute și create de arhitecți și designeri faimoși. Către aceste lucruri tindem și noi pentru că avem cu ce și avem de ce să ne ridicăm la aceste standarde, iar Noaptea Muzeelor este un exemplu viu că și aici se poate!”, a declarat Dragoș Neamu, directorul executiv al RNMR.
 
Noaptea Muzeelor 2018 a adus în atenția publicului un ingredient nou: o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neștiute și nevăzute din culisele a 10 muzee din București, membre ale RNMR. Acest demers a fost finanțat cu ajutorul Administrației Fondului Cultural Național și prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune. Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Național al Literaturii Române, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național de Geologie, Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", Muzeul Național Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Muzeul Național "George Enescu" și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.
 
“Suntem onorați să facem parte din acest proiect și să avem șansa de a transpune în imagini poveștile necunoscute a 10 muzee bucureștene. Cred cu tărie că instituțiile de cultură pot coagula comunitățile în jurul lor și cred în puterea poveștilor istorisite în aceste 10 mini-documentare prin vocea Maiei Morgenstern. Evenimente ca Noaptea Muzeelor sunt esențiale pentru dezvoltarea unei societăți, milionul de oameni care ies în stradă pentru acest eveniment spune foarte multe despre potențialul cultural al românilor”, a declarat Oana Drăgulinescu, managing partner Quartz Media Production, producătorul seriei de mini-documentare “Povești neștiute ale muzeelor”. 

Fiecare muzeu are pregătit pentru publicul său un program diversificat, interesant, care aduce la un loc diferite arte și experiențe senzoriale. 
Mai mult decât atât, peste 30 de muzee din toată țara vor putea fi explorate prin tururi interactive, disponibile gratuit prin aplicația Questo. Tururile, construite de către muzeografi, în colaborare cu arhitecții de experiențe din echipa Questo, aduc un plus de interacțiune vizitatorilor și vor fi disponibile de pe data de 19 mai. 

“Vizitatorii vor găsi în aplicație diferite misiuni antrenante și vor fi ghidați pas cu pas printre exponatele din muzee. Pe măsură ce rezolvă provocările din aplicație, află povești neștiute despre expoziții sau oamenii care au legătură cu acestea. Spre exemplu, vizitatorii pot descoperi ce legătură există între Palatul Culturii din Iași și Suleiman Magnificul, iar la Cimitirul Bellu din București pot afla despre faptele celor care au făcut posibilă Marea Unire. Aceste povești și legende, și alte câteva sute, pot fi descoperite în cele peste 30 de muzee participante prin tururile din aplicație. Mai mult, la Muzeul Antipa vizitatorii vor avea două tururi, dintre care primul poate fi parcurs chiar în timp ce așteaptă să intre în muzeu”, a declarat Claudiu Petria, fondatorul Questo. 

Programul complet şi lista complexelor muzeale participante la această ediție sunt disponibile pe site-ul oficial www.noapteamuzeelor.ro

Vizualizează HARTA
 
***
Parteneri media:
TVR, Radio Guerrilla, Forbes, România Liberă, National Geographic, Online Gallery, OZB, Agerpres, Ziare.com, Business 24, Observator Cultural, Evenimentul Zilei, Klarmedia
 
Partener strategic:
Institutul Francez din București