Federația Fabrica de Pensule continuă în 2017 desfășurarea programelor culturale în spațiul de artă contemporană Fabrica de Pensule, dar își mai propune pentru acest an, prin proiectele finanțate, și activități de renovare a spațiului și refacere a fațadei, precum și deschiderea activității către alte spații din oraș, printre cele direct vizate fiind Parcul Feroviarilor.
 
Desfășurarea activităților din acest an este posibilă prin sprijinul finanțărilor publice din partea Administrației Fondului Cultural Național și a Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, dar și a fondurilor private, în urma concursului Urbaniada organizat de ING Bank, Federația Fabrica de Pensule numărându-se printre cei cinci câștigători ai concursului de anul acesta.
 
Programele de arte vizuale și arte performative demarate în anii trecuți își găsesc continuare în acest an, astfel că cele cinci spații de expoziție – Domino, Lateral ArtSpace, Superliquidato, Pilot și RAFT au programat pentru acest an organizarea unui număr de 20 de expoziții de artă contemporană și totodată întâlnirea publicului cu artiști contemporani, prin intermediul discuțiilor și a dezbaterilor. La începutul verii și în toamnă, când Fabrica de Pensule aniversează 8 ani de activitate, evenimentele se concentrează în programul Trei Schimburi, care include vernisaje comune ale galeriilor, întâlniri, discuții, vizite în galerii și ateliere. Următoarea ediție a Trei Schimburi va avea loc pe 1 iunie.
 
Linia de producție, stagiunea de spectacole de la Fabrica de Pensule, aduce în fața publicului atât producții recente alte organizațiilor din Fabrică – Ea e băiat bun, producția Asociației Colectiv A Cluj și Parental Ctrl, o producție GroundFloor Group, cât și spectacole invitate din țară, producții independente care vorbesc despre realitățile societății contemporane. 
 
Reluăm ARTbecedar, seria de ateliere pentru copii cu vârste între 4 și 10 ani, prin care aceștia își pot dezvolta creativitatea și se pot familiariza cu câteva noțiuni care țin de abc-ul artei contemporane. Prin acest program dedicat celor mici, părinții își pot implica copiii în activități creative conduse de artiști din Fabrica de Pensule și din comunitatea artistică din jurul acesteia. Atelierele se desfășoară sâmbăta, de două ori pe lună, între 11:00-13:00, iar părinții sunt încurajați să participe alături de copii la aceste activități.
 
Un punct important în programul cultural dezvoltat de-a lungul anilor de către Fabrica de Pensule este activitatea de mediere culturală, prin care Federația își propune să aducă publicul mai aproape de arta contemporană, prin intermediul tururilor ghidate, a prezentărilor, al atelierelor de dans și teatru; o altă componentă importantă o constituie activitățile de educație și formare – atelierele Learning and Unlearning, dedicate studenților și tinerilor artiști vizuali și cursurile de formare pentru cei care lucrează în domeniul cultural continuând și în acest an.
 
Anul acesta ne bucură colaborarea cu festivalul One World Romania, Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului, cu sprijinul căruia deschidem evenimentele și către proiecții de film lunare. Primul eveniment din serie va avea loc în luna mai, când vom găzdui proiecția filmului Normal Autistic Film (Film Autist Normal), cel care a câștigat în luna martie premiul celei de-a zecea ediții a festivalului One World Romania.
 
 
Fab Hub – incubator de proiecte creative pentru oraș
 
Urbaniada este un concurs de proiecte ce au ca obiectiv principal ȋmbunătățirea calității vieții ȋn spațiul urban. Miza Urbaniadei este identificarea problemelor specifice spațiului urban românesc și soluționarea punctuală a acestora, prin proiecte concrete și prin ȋncurajarea dialogului ȋntre profeșioniști și instituții publice, precum și a parteneriatului ȋntre organizații neguvernamentale, arhitecți și urbaniști. Urbaniada este un proiect ING Bank.
 
Fab Hub, proiectul Federației Fabrica de Pensule pentru cea de-a doua ediție a concursului Urbaniada, este un mixaj între ceea ce Fabrica de Pensule este în prezent și ceea ce își propune să fie în viitor: un hub de lucru și dezvoltare de proiecte inovative, dezvoltate de o comunitate de artiști, dar și creativi din domenii industriilor culturale conexe care activează orașul prin ideile lor experimentale dincolo de spațiul fizic al Fabricii de Pensule. Ne propunem ca prin această platformă să transformăm Fabrica de Pensule în spațiu pentru artă și industrii creative – un spațiu mai deschis, mai primitor, inovativ.
 
Proiectul Fab Hub se desfășoară în trei etape pe tot parcursul anului, vizând atât activități de restructurare și renovare a spațiului Fabricii de Pensule, cât și extinderea activităților spre spațiile publice din oraș. 
 
Astfel, în prima etapă a proiectului, spațiul Fabricii de Pensule trece printr-o schimbare majoră: fațada centrului de artă se reinventează, iar trei spații sunt regândite pentru comunitatea largă: #workcafe - spațiul de lobby devine un spațiu social de lucru, întâlnire și evenimente publice; #gradinafluture, grădina comunitară de pe acoperișul Fabricii de Pensule este reactivată ca spațiu pentru evenimente; #coworkingspace - spațiul de la etajul întâi se reconfigurează ca un co-working space funcțional.
 
A doua etapă a proiectului, #atelieruldeidei, implică un apel de idei lansat către comunitatea artistică și de antreprenori locali (arhitectură, design, gaming, web design etc.). Pe parcursul a 3 luni, participanții vor beneficia de un program pilot de formare și dezvoltare - ateliere de lucru, cursuri, sesiuni de mentorat, peer-to-peer learning, întâlniri. 5 dintre ideile propuse vor fi puse în practică de echipe mixte, în cadrul pavilionului #fabricadepensulePOPUP și în oraș.
 
A treia componentă a proiectului vizează crearea unui pavilion pop-up dintr-un container re-inventat, care va fi instalat în Parcul Feroviarilor. În pavilion vom experimenta un program de intervenții pilot și evenimente, proiecte artistice și
ateliere pentru comunitate dezvoltate de echipele de artiști și antreprenori din #atelieruldeidei. Pavilionul va funcționa ca un spațiu mobil în oraș în următorii ani,
circulând în alte spații publice sau în curtea Fabricii de Pensule, ca un satelit al programului Fabricii de Pensule, concentrat pe zona de intersecție între artă, creativitate și reflecție urbană.
 
Bugetul pe care Federația Fabrica de Pensule îl va gestiona pentru implementarea proiectului Fab Hub este de 65000 euro. Bugetul pentru implementarea programului cultural din acest an se ridică la un total de 495000 lei, din care 320000 lei de la Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, 75000 lei din proiectul anual Linia de producție și 100000 lei care revin acestui an din proiectul multianual dezvoltat în 2017-2018, ambele cu susținerea Administrației Fondului Cultural Național.