Două zile pline de inspirație: așa arată agenda Conferinței Globale IAA, organizată sub umbrela ”Creativitatea poate schimba lumea”. 
 
24 Octombrie – 12 speakeri și panelul „Creativitate și Tehnologie”, ora 9.00
Prima zi începe în forță, cu prezentarea lui Robbie Douek, Vice Președinte The Walt Disney Company, urmat de Jacelyn Swenson de la IBM. Jacelyn a fost parte din echipa care a realizat prima rochie cognitivă, iar în cadrul Conferinței Globale IAA ne va vorbi despre cum putem folosi creativitatea pentru a fi mai bine conectați.
 
Shun Matsuzaka, fondatorul McCann Millennials va vorbi apoi despre co-creation si cum putem folosi tehnologia pentru a spori creativitatea oamenilor. Marco Cremona, de la Google London, ne intrigă încă din start: „Comunicarea în era peștișorului de aur”.
 
Înainte de prânz o vom auzi pe Elena Kudryashova, Vice Președinte P&G Sud Estul Europei, iar imediat după prânz pe Adrian Boțan, Global Executive Creative Director McCann Worldgroup. Apoi, ajungem la creativitatea de inspirație japoneză, cu Yasuharu Sasaki, Head of Digital Creative and Executive Creative Director Dentsu Tokyo și trecem apoi spre cea indiană, cu Vineet Gupta, CEO DDB Mudra. Thea Skelton, Festival Director Dubai Lynx, va aduce o perspectivă din Orientul Mijlociu și Africa de Nord iar Mihai Bârsan, VP Marketing Ursus Breweries, ne va readuce în zona autohtonă. 
 
Panelul „Creativitate și Tehnologie” îi va include pe:
• Chris McCarthy – Head of Creative Strategy, The ZOO, Google EMEA
• Errol Baran – SVP Business Development and Innovation, BBC Advertising
• Sasan Saeidi – Chief Executive Officer, Gulf J. Walter Thompson
• Ralf Luelsdorf – Head of International Music Marketing, Deutsche Telekom

Încheiem prima zi cu încă doi vorbitori aclamați internațional: Bechara Mouzannar, CCO Publicis Communications MEA a cărui prezentare va fi intitulată „Brands @ Crossroads: Inspire or Die” and Carlo Cavallone, Executive Creative Director 72andSunny Amsterdam – „Don’t just preach, practice”.

25 Octombrie – Steve Wozniak și panelul „Creativitate și Educație”, ora 9.00
În cea de-a doua zi vorbim despre cum poate creativitatea îmbunătăți practicile din sistemul educațional și academic. Începem cu Loredana Pădurean, Associate Dean at the Asia School of Business, urmată de David Slocum, profesor și director de facultate în cadrul Berlin School of Creative Leadership. 
 
Panelul „Creativitate și Educație” îi va include pe:
• Niklas Frins Rupp – Business Owner Miami Ad School
• Charlotte Williams – Festival Director Eurobest and Content Director Cannes Lions
• Jamie Brassett - Reader in Philosphy, Design and Innovation. Co-research Leader, Culture and Enterprise Program, University of Arts London
• Dragoș Iliescu – Doctor în psihologie, fondator al BRIO.ro
 
Cristian Hatu, Center for Assessment and Educational Analysis, va vorbi despre faptul că este ok să faci greșeli dacă ești student. Acesta va fi urmat de James Murhpy, co-fondator Adam & Eve DDB, de Deirdre McGlashan, Global Chief Digital Officer Mediacom și de Valer Hancaș, VP Global Compact Network Romania.
 
Ziua se încheie alături de Steve Wozniak, co-fondatorul Apple și inventatorul computerului personal, alături de Tom Standage, Deputy Editor The Economist. 
 
Participanții sunt așteptați pentru înregistrare începând de la ora 8.00, în holul Operei Române.
 
Biletele Late Bird sunt disponibile până pe 15 octombrie pe site-ul conferinței: http://www.creativity4better.com/ 
 
IAA Global Conference „Creativity Can Change The World” este organizată de International Advertising Association Romania în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural ARCUB.
 
Mulțumim sponsorilor: P&G, Visa, Kaufland, Banca Transilvania, Coca-Cola, Ursus Breweries, Google, Carrefour, Telekom, Samsung, Nespresso, IQOS, Domeniile Sâmburești, Mercedes.