Joi, 13 septembrie 2018, la Brăila, Asociația Ateliere Fără Frontiere, cu sprijinul Kaufland, UP România și Fundația UP, donează 15 computere către Școala Puskin și  Liceul Gh. K Constantinescu.   Calculatoarele ce urmează a fi donate au fost colectate de către Ateliere Fără Frontiere de la companii responsabile și recondiționate în atelierul de inserție reconect, de către persoane în dificultate aflate într-un parcurs de inserție.  

Cele 15 computere destinate laboratoarelor IT din cele două instituții de învațământ sunt ultimele din cele 1000 de computere donate în cadrul Programului național de solidaritate digitală Dăm Click pe România, către 88 de școli, licee, biblioteci și ONG-uri care sprijină educația și incluziunea în comunitățile defavorizate

În 2018, Kaufland sărbătorește 50 de ani de existentă pe piața internațională. În România a ales să sărbătorească dotând 50 de școli cu computere necesare laboratoarelor  IT, pentru că  tratatează cu seriozitate responsabilitatea pe care o are față de mediu și fată de societate. 

Din dorința  de a sprijini educația în comunitătile defavorizate, Kaufland s-a alăturat, în calitate de   partener principal, programului național de educație “Dăm click pe România!”, organizat de către Asociația Ateliere Fără Frontiere, care sărbătorește la rândul său 10 ani de activitate. 
 

“Credem că accesul la educație este vital pentru dezvoltarea unor comunități puternice și sănătoase, precum și a unei forțe de muncă bine pregătită pentru viitor. Prin susținerea pilonului educație, ne concentrăm pe dezvoltarea unor programe care încurajează copiii să studieze și să performeze“
, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România. 

Fundația Up și Up România, într-un parteneriat de peste 4 ani, au ales să se implice în proiectul EduClick - “Dăm click pe România!” în perioada 2017-2020, susținând astfel accesul și șansele egale  la educație și informare  pentru categoriile defavorizate de copii, tineri și adulți din România și impulsionând astfel puterea acestora de a acționa autonom

***
Despre Kaufland
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei și sunt desfăsurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro. 

Despre Fundația Up și Up România
În 2017, după 18 ani de proiecte și acțiuni sub egida Fondation de France, Fundația Grupului Up s-a transformat devenind fundație de întreprindere – Fundația Up. Urmărind dezvoltarea colectivă, întărită de cultura cooperativă și de valorile întregului Grup Up, Fundația Up are ca viziune să impulsioneze puterea de a acționa împreună pentru persoanele aflate în situație de izolare, dificultate sau de dependență, ajutându-le să aibă acces la elementele esențiale, pentru ca astfel acestea să se dezvolte cât mai liber. Fundația Up își coordonează acțiunea de mecenat în jurul a 4 domenii prioritare: Alimentație, Educație și cultură, Locuință, Sănătate.

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 16 ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor:
• Produse și servicii care facilitează viața de zi cu zi a salariaților prin accesul la beneficii în multe domenii - tichete pe suport de hârtie și carduri de masă Chèque Déjeuner, tichete cadou Cadhoc, vouchere de vacanță Chèque Vacances, tichete de creșă Chèque Bébé
• Soluții digitale interactive de incentivare și recompensare – STIM Online
• Servicii dedicate comercianților
• Soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială - tichete sociale Chèque de Services, tichete sociale pentru grădiniță
Mai multe informații pe www.upromania.ro.

Despre Ateliere Fara Frontiere
Ateliere Fără Frontiere este o asociație neguvernanmentală românească înființată în 2008 care vizează  inserția socială și profesională a persoanelor aflate în mare dificultate,  militând împotriva excluziunii sociale  prin grijă față de mediu și prin educație.
Mai multe informații pe www.atelierefarafrontiere.ro
 
Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash