Mai mult de un sfert (27,3%) dintre copiii din România petrec peste șase ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță, o arată datele Studiului privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Salvaţi Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.

De Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet (5 februarie), Salvați Copiii atrage atenția asupra modului în care utilizarea Internetului de către copii are efecte directe asupra stării lor emoţionale şi a performanţelor sociale şi şcolare. 

Astfel, copiii care se încadrează în categoriile menționate mai sus spun că:
 sunt semnificativ mai nemulțumiți de relaţia cu părinţii, prietenii şi profesorii, precum şi de viața lor din prezent; 
 consideră într-o măsură semnificativ mai redusă că activitățile de zi cu zi au sens şi sunt mai puţin optimiști cu privire la viitor;
 afirmă că au fost mai puţin relaxaţi în ultimele două săptămâni şi sunt mai nemulțumiți de deciziile luate.

Prezenţa sporită în mediul online atrage în mod direct şi expunerea la riscuri: 
 54% dintre copii afirmând că au fost deranjați sau supărați de către alte persoane pe Internet;
 61% dintre respondenți spun că s-au simţit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete şi elevi de liceu.

În același timp, Internetul reprezintă o resursă, fiind folosit de către copii pentru a învața lucruri noi, a-și consolida cunoștințele și a-și dezvolta abilitățile. 
Întrebați ce anume le place să înveţe folosind Internetul, majoritatea copiilor menţionează lucruri care îi pasionează, despre care nu se vorbeşte la şcoală şi care au o aplicabilitate în viaţa reală. Caracterul interactiv al informaţiei, posibilitatea de a folosi suport video sau audio şi faptul că este facil reprezintă principalele motivaţii pentru care copiii aleg să înveţe online.
 

„Comparativ cu rezultatele unui studiu similar, realizat de Salvați Copiii în 2015, se remarcă o creştere a timpului petrecut de copii pe Internet și a utilizării dispozitivelor mobile. Fără a subevalua impactul pozitiv al utilizării noilor tehnologii, sunt semne de îngrijorare atunci când un copil care petrece mult timp online începe să dezvolte o stare psiho-socială vulnerabilă. Având în vedere aceste aspecte, dar și oportunitățile de dezvoltare pe care mediul online le oferă, sunt esențiale informarea părinților și pregătirea cadrelor didactice, în vederea îndrumării copiilor în a folosi Internetul ca un instrument educațional util, păstrând un echilibru între timpul online și celelalte activități. În acest sens, Salvaţi Copiii a demarat deja un plan de lucru cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale în scopul implementării unui curs acreditat pentru formarea cadrelor didactice pe această temă.”
a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii.

Rezultatele studiului au fost dezbătute în cadrul conferinţei de presă intitulată „Internetul și sănătatea emoțională a copiilor”, la care au luat parte doamna Ecaterina Andronescu,  Ministrul Educației Naționale, doamna Maria-Manuela Catrina, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, doamna Gabriela Coman, Președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopţie și domnul Șerban Iosifescu, expert în educație, Președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii despre măsurile pe care instituțiile doresc să le ia în vederea asigurării unui mediu online unde copiii pot accesa cunoștințe, pot comunica și își pot îmbunătăți abilitățile, fiind protejați în același timp de riscurile inerente acestei activități. 
 

„Dezvoltarea tehnologiei informației a creat o resursă educațională generoasă, ceea ce ne determină să centrăm sistemul educațional pe formarea personalității elevilor și studenților. A învăța copiii să gândească singuri, a le forma abilitatea de a selecta și interpreta informația, pentru a distinge între ceea ce este util și ceea ce nu este util, adaptarea la posibilele schimbări din activitatea profesională și asigurarea echilibrului emoțional pot fi obiectivele școlii de astăzi și de mâine.”
, a declarat doamna Ecaterina Andronescu, Ministrul Educației Naționale. 

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net (Safer Internet) din anul 2018. Astfel, în cursul anului precedent, peste 47.000 de copii și 12.000 de părinţi și profesori au fost implicați direct în activități educaționale, 718 copii au beneficiat de informare și consiliere și mai mult de 1.100 de sesizări au fost făcute prin linia specializată de raportare.

***
Note pentru redactori:
 Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, prin programul Connecting Europe Facility, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii. 
 Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator naţional.
 Mai multe informații detaliate despre Organizația Salvați Copiii și proiectul Ora de Net.
 
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii 
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. 

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. 

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 28 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.