În acest sfârșit de săptămână, programul educațional GROW, organizat de către Școala de Valori împreună cu AIESEC România, a dat startul atelierelor de educație nonformală pentru pentru toți elevii de liceu înscriși în cele 21 de orașe din toată țara. La București, deschiderea oficială a programului va avea loc astăzi, 25 iunie, la Gradina Botanică, începând cu ora 15:00 și va reuni cei peste 130 de participanți.
 
GROW se află la a 18-a ediție consecutivă, iar anul acesta a atras 1865 de elevi din toată țara și un total de 44 studenți voluntari din 18 țări din toată lumea.  
 
În cadrul programului educațional GROW, atelierele vor fi facilitate de studenți voluntari veniți de pe 4 continente și instruiți în training și facilitare de către traineri specializați din Școala de Valori. Astfel, elevii care au ales să-și petreacă parte din vacanța de vară participând la atelierele GROW vor avea ocazia să învețe într-un mediu multicultural, exclusiv prin metode nonformale, axate pe joc și activități practice.  
   
Ahmed Noshad din Pakistan a ales să vină pentru a doua oară ca trainer în cadrul proiectului GROW pentru că, spune el, “cea mai frumoasă parte a acestui proiect este faptul că îți dă șansa să ai cu adevărat impact asupra vieții adolescenților, care au astfel posibilitatea să se deschidă și să vorbească cu cineva despre problemele lor.” 
 
Pentru a răspunde nevoilor adolescenților, GROW a dezvoltat un concept educațional unic, bazat pe trei piloni principali: Practică, Învață, Progresează (Practice, Learn, Step-up), în cadrul cărora învățarea se realizează prin exersare, împărtășire, colaborare și implicare concretă în proiecte de impact.  
   
În ediția de vară, mare parte dintre elevii înscriși în cele 21 orașe vor trece prin modulele trei și patru ale programului GROW, în care accentul cade pe cunoașterea de sine, orientarea vocațională și înțelegerea faptului că ei pot schimba viitorul, atât al lor, cât și al societății care ne înconjoară, prin acțiuni implementate chiar în comunitatea proprie. Mai mult, diversitatea și multiculturalismul vor sta la baza cursurilor, în perspectiva dezvoltării angajabilității participanților, pentru ca aceștia să cucerească lumea adulților cu mai mare ușurință.  
   
Participanții din București, cât și cei din Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Slobozia și Călărași, vor trece prin GROW Games, o experiență ușor diferită față de majoritatea celorlalte orașe în care se desfășoară programul. Cu o reinterpretare a aceluiași concept educațional unic, inspirată din jocuri, GROW Games folosește aceleași ingrediente ca și inițial, respectiv workshopuri livrate de traineri internaționali, dar propune o versiune mai scurta și mai distractivă a atelierelor, cu până la 100% dintre exerciții putându-se desfășura în afara sălii de curs.

Comunicarea interculturală și lucrul în echipă rămân focusul, în timp ce elevii vor dezolva cele 3 cele mai importante abilități pentru a 4-a revoluție industrială, dominată de inteligența artificială, care a început deja să își facă apariția în viețile noastre. Aceste abilități sunt: rezolvarea de probleme, gândirea critică și creativitatea. 

Majoritatea atelierelor din GROW Games au fost dezvoltate de către o companie de învățare prin jocuri din Marea Britanie și vor fi facilitate în cadrul GROW de către trainerii internaționali, urmând structura modelului de învățare inițial: Practică, Invață, Progresează.   

În etapa finală a proiectului, toți elevii implicați în proiectul GROW vor avea șansa de a practica abilitățile nou dobândite prin dezvoltarea unor proiecte cu impact real și imediat pentru comunitatea locală.  
 
GROW este un program de tradiție, cu peste 18.800 de absolvenți de la prima ediție până în prezent, și singurul din România cu predare în limbă engleză, care oferă tinerilor din clasele de liceu posibilitatea de a participa la sesiuni de dezvoltare facilitate de traineri internaționali, cu scopul creării unei experiențe interculturale de învățare. 
   
Cristina Cojocaru, manager de proiect GROW, explică secretul longevității acestui program: 
 
“GROW oferă adolescenților cadrul perfect de dezvoltare într-un mediu multicultural și nonformal. Aici găsești povești inspiraționale din jurul lumii, lecții de viață, descoperire de sine și a propriilor valori, îndrumare și susținere din partea trainerilor și a ambasadorilor. Mai mult decât atât, participanții au parte de învățare prin joc și provocări pe măsura lor, ce au menirea să aducă impact în comunitatea din care fac parte.”  
  
Pe parcursul celor 7 ani de existență, în GROW au fost livrate peste 42.000 de ore de training, iar proiectul s-a desfășurat în mai mult de 400 de școli din 47 de orașe, cu implicarea a peste 1500 de voluntari la nivel național. GROW devine astfel cel mai mare proiect de educație nonformală din România, cu predare în limba engleză, oferit elevilor de liceu. 
   
Ediția de vară din 2017 se bucură de sprijinul Nivea, Tinmar și Kick-Off Events. 
 
Proiectul GROW a primit 5 premii naționale și internaționale de-alungul timpului, printre care “Cel mai bun program educațional” în 2015, premiu acordat de către Gala Națională a Societății Civile Tinere din România și „Cel mai bun proiect de educație de tineret din România” în 2012, titlu oferit de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne. 
  
Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale. 
 
AIESEC este cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional, reunind 40 000 de membri din peste 110 de țări și teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii și explorării potențialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenți de schimbare ai lumii de mâine.