BUCURIA ZILEI DE 1 IUNIE. Ziua de 1 Iunie este una plină de semnificație și merită sărbătorită așa cum se cuvine. Din punct de vedere calendaristic, marcăm în mod oficial venirea verii (în sfârșit!), putem să visăm liniștiți la concediu, iar poate unii dintre noi ne aflăm deja pe o plajă pe undeva. Orașul se animă, încep festivalurile mult așteptate, iar în ciuda vremii caniculare, ce inevitabil ”ne va lua prin surprindere”, respirăm prin toți porii energia anotimpului și a transformării urbane.

Bucuria este cu atât mai mare cu cât pe 1 Iunie sărbătorim copiii de pretutindeni, precum și copilul din fiecare dintre noi. Ziua de azi e numai și numai despre ei (nu că altele n-ar fi, cei care aveți copii știți), doar că azi putem să le permitem un extra răsfăț. Fie că e vorba de o ciocolată, o păpușă sau o mașinuță pe care și-o doresc de mult, activități distractive și, poate cel mai important, timp. Timpul și toată atenția noastră sunt primordiale și, dacă tot ne luăm o zi liberă, haideți să o dedicăm în totalitate lor!

UN GÂND BUN PENTRU CEI MAI PUȚIN NOROCOȘI
Pentru unii copii, însă, toate aceste activități sunt doar un vis frumos, un lux, o dorință arzătoare, pe care din cauza problemelor de sănătate, le este greu sau imposibilsă se bucure cu adevărat de ele. În această situație se regăsesc și copiii cu afecțiuni oncologice sau cei aflați în recuperare după lupta cu boala cumplită.

Opt din zece copii diagnosticați cu cancer reușesc să se vindece. Acum 20 de ani lucrurile erau diferite: medicina reușea să salveze numai doi din zece. Statisticile vorbesc despre progresul în medicină dar nu spun nimic despre urmele pe care cancerul le lasă pe trupul și în sufletul copiiilor, nici despre rolul pe care familia și prietenii îl joacă în lupta lor cu boala și în refacerea de după.

Pentru copil și pentru familia lui, cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numarul 1 devine supraviețuirea, toate celelalte trec în plan secund. Copiii petrec multe ore în cabinetele medicale, fac diverse analize, lipsesc de la școală sau de la alte evenimentecu prietenii și familia.

Noroc că există oameni mari și inimoși cum sunt cei de la MagiCamp, care și-au făcut o misiune din a le da copiilor înapoi măcar puțin din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă. Joacă la greu!

DESPRE MAGICAMP
MagiCAMP înseamnă joacă, joacă la greu – așa cum spune și motto-ul lor. Joacă luată în modul cel mai serios, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top. Joacă într-un loc de vis, încărcat de toată magia taberelor trecute și pregătit pentru taberele și mai grozave ce vor urma. Joacă discret supravegheată de medici și personal de specialitate.
Cățărări pe panou vertical, zbor cu tiroliana, tras cu arcul, echitație, pictură, sport, teatru, cântat la tobe și multe alte activități surpriză, toate gândite astfel încât fiecarecopil să poată participa, indiferent de provocările de mobilitate sau de alt tip cu care se confruntă.
Toate acestea ajută la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.
 
HAPPY CHEESECAKE PENTRU MAGIC KIDS
Suntem alături de prietenii noștri de la MagiCamp, iar în luna iunie, vă provocăm și pe voi să vă implicați, cu mic, cu mare, în sprijinirea copiilor în drumul spre visul lor. Am creat special pentru ei un cheesecake fermecat, cu un blat crocant de biscuite, cremă catifelată de ciocolată și delicioasa cremă de brânză cu care v-am obișnuit. Decorul este unul colorat și magic, credem noi, amintind de dulciurile preferate ale copilăriei: ursuleții Haribo și bomboanele de ciocolată M&M’s. Happy Cheesecake este numele lui și este menit să readucă zâmbetele pe chipurile copiilor atât de greu încercați.

Ce este și mai special la acest desert este că, în luna iunie, fiecare Happy Cheesecake comandat de tine înseamnă o faptă bună. În luna iunie, donăm 10% din valoarea fiecărui Happy Cheesecake pentru ca zeci de copii care s-au luptat cu cancerul să meargă în tabăra MagiCamp.
Așa că nu mai sta pe gânduri! Chiar tu poți face o diferență în viețile acestor copii. Vino în cel mai apropiat Marty, comandă un Happy Cheesecake, pentru copilul tău sau pentru copilul din tine și fii martorul magiei. 
 
*Campania este valabilă în perioada 1 – 30 iunie 2017. Happy Cheesecake este disponibil doar în restaurante, nu și la delivery.