Sambata 24 aprilie, voluntarii Asociatiei ASCENDENT s-au intalnit in curtea scolii din comuna 1 Decembrie inarmati cu mai multa energie si voie buna ca oricand, pragatiti sa puna in practica actiunea de ecologizare a spatiului verde din fata scolii generale si amenajarea unui stand mare de flori.

 

Peste 30 de voluntari ASCENDENT din comunele Copaceni, 1 Decembrie, Adunatii Copaceni (jud. Ilfov), dar si din Bucuresti, impreuna cu alti 20 voluntari – elevi si profesori ai scolii din localitatea 1 Decembrie - au muncit cu spor, iar rezultatul a fost unul pe masura entuziasmului lor.

Purtand cu mandrie sepci si tricouri cu insemnele Asociatiei ASCENDENT si ale Saptamanii Nationale a Voluntariatului, “voluntarii nostri superstar” au format echipe, au impartit sarcinile si s-au pus repede pe treaba pentru ca vorba aceea, “voluntarului ii sade bine cu fapta buna”.

Una dintre echipe a pornit la drum prin comuna in cautare de localnici binevoitori care sa doneze seminte sau rasaduri de flori pentru ca gradina nostra sa fie cat mai bogata, in timp ce altii echipati cu manusi, stropitori si alte unelte necesare au inceput sa grebleze si sa curete spatiul verde din fata scolii, sa puna pamant in jardiniere, sa planteze si sa ude florile.

 

La finalul actiunii, spatiul verde a fost complet curatat, am montat 50 de jardinière si 10 ghivece mari cu lalele, petunii, panselute, crini, trandafiri si plante agatatoare, iar in nucii din fata scolii am amplasat casute pentru pasarele, ca noua gradina sa fie cat mai vesela si mai primitoare.

 

Intreaga actiune a costat 3500 Ron, amenajarea acestui spatiu verde a facut parte din proiectul educatie ecologica pentru copii “Eco-cluburile ASCENDENT” finantat de Fundatia Alexandrion si a fost promovata in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului cu sprijinul Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat.

Efortul nostru de a da culoare spatiului verde din fata scolii nu se va opri aici: actiunea va continua pe parcursul saptamanilor urmatoare prin extinderea lui (plantarea altor flori, pomi etc) si intretinerea  sa permanenta.

 

Asociatia ASCENDENT multumeste pentru sprijinul oferit Fundatiei Alexandrion si partenerilor nostri - Pro Vobis, Scoala Generala 1 Decembrie si Primaria 1 Decembrie, si nu in ultimul rand voluntarilor ASCENDENT.

 

Informatii suplimentare despre Asociatia ASCENDENT si proiectele sale puteti gasi pe www.ascendent.org.ro