Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 6-a ediție a Campaniei „Flori pentru Suflet”. Campania este o modalitate de a promova alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru vârstnicii din România.

Timp de o aproape o săptămână, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, peste 50 de ONG-uri din toată țara, instituții publice, instituții de învățământ, companii sau voluntari vor susține mesajul unei bătrâneți demne pentru vârstnicii din România prin oferirea de flori și gânduri bune seniorilor. Locurile de desfășurare ale campaniei sunt diverse, de la cămine de bâtrâni, la cafenele și restaurante, casierii și puncte de lucru ale partenerilor, centre de zi, parcuri și spații publice sau la domiciliul vârstnicilor nedeplasabili. 

Campania este organizată la nivel internațional de către Federația Internațională Les petits frères des Pauvres în state precum Franța, Spania, Ungaria, Elvetia, Germania, Polonia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este întărirea relațiilor între generații pentru a oferi bâtrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în sprijinul vârstnicilor. 

Tot în cadrul campaniei, voluntarii vor distribui flori și felicitări celor prezenți pe data de 2 octombrie, la Teatrul Național din București la Conferința Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă. Conferința este organizată de Fundația Principesa Margareta a României și are ca scop creșterea calității vieții persoanelor vârstnice prin promovarea celor mai inovative și eficiente soluții în domeniul senectuții. Evenimentul se adresează specialiștilor, instituțiilor și serviciilor în domeniul senectuții, precum și companiilor care au programe sau produse dedicate vârstnicilor.

La nivel mondial, din ce în ce mai mulți vârstnici sunt afectați de izolare socială și singurătate.  În România, conform unui studiu realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singuratate sau trăiește sentimentul inutilității. Prin campaniile și acțiunile sale, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor încearcă să combată aceste fenomene. 

În acest an, au răspuns pozitiv invitației de a dărui vârstnicilor Flori pentru Suflet:
Grupul CEZ România, Oracle Volunteers-Bucuresti, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale-Iasi, Fundația Crucea Alb-Galbenă-Bucuresti, Buzau, Consatnta, Asociația Modelăm Inimi-Plopeni (Prahova), Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu Bălăceanca-Bucuresti, Centrul de zi pentru persoane vârstnice-Galați, Lutz & Associates-Timisoara, Asociația Exista o Șansă-Buhusi (Bacau), Centrul Diecezan Cartitas Iași, Fundația Păpădia Iași, Crucea Roșie România- Mediaș, Asociația Progenies-Bucuresti, APVCD Familia 2004-Blaj, Asociatia Mansio-Baia Mare, Colegiul Național Gheorghe Lazăr-București, Asociația Serviciilor Sociale Tatarani (Vaslui), Fundația People to people-Oradea, Direcția de Servicii Sociale-Brașov, Asociația Sămarineni în Comunitate-Ialomita, Fundația Filantropica Omenia-Tg. Neamt, Arcelor Mittal Galati, Centrul de resurse al comunității Aurul Negru-Telega (Prahova), Asociația Familie și Educație pentru copii-Vaideiu/Ogra (Mures), Fundația Sozialstation Metzingen-Sibiu, Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului-Suceava, Colegiul de Arta “Ciprian Porumbescu”-Suceava, Colegiul National “Petru Rares” Suceava, Presedintele Consiliului Judetean al Elevilor Suceava-Ciprian Tuchilus, Colegiul National “Stefan cel Mare”-Suceava, Universitatea “Stefan cel Mare”-Suceava, Asociatia Tineri de Succes-Suceava, Primaria Serbauti-Suceava, Asociatia SEVA-Suceava, Centrul și îngrijire și asistenta-Pitești, Caminul pentru Persoane Varstnice Sfanta Elena-Târgoviște, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a copilului sector 4-Centrul de zi  “Clubul seniorilor Covasna”-Bucuresti, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a copilului sector 2- Centrul rezidential pentru persoane varstnice Speranta-Bucuresti, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti-Complexul de Servicii Socio-Medicale Sf. Dimitrie-Bucuresti, Centrul de ingrijire pentru persoane varstnice Vasarely – Ploiesti, Serviciul Public de Asistenta Sociala Constanta- Caminul pentru persoane varstnice, Caminul pentru persoane varstnice “Sfantul Alexandru”-Titu, Centre Generatii-Bucuresti, Fundatia pentru sprijin comunitar Bacau, Fundatia Ajutor International Diaconia-Brasov, Asociatia Sf Arhidiacon Stefan-Bucuresti, Asociatia Chance for Life-Bucuresti.
 
Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată de Fundația Principesa Margareta a României și Les petits frères de Pauvres (Franța) dorește să dezvolte și să extindă la nivel național activitățile în sprijinul vârstnicilor singuri, preluând modelul de intervenție al partenerului francez, organizație cu o experiență de peste 70 ani în combaterea izolării și sărăciei în rândul vârstnicilor. În prezent, asociația are peste 1000 de beneficiari și 200 de voluntari în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brăila si, ca o noutate, in Targoviste – start-up cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice.