Luni – 16 iulie 2018, s-a desfasurat primul schimb de experienta din seria celor 5 astfel de eveneimente din cadrul proiectului “Masuri integrate pentru combaterea saraciei si a marginalizarii in Livezeni”. Tema acestuia a fost: “Functionarea sustenabila a Centrelor sociale integrate”. Gazdele evenimentului au fost DGASPC Sibiu şi  Asociatia Diakoniewerk International,  agenda  schimbului de experienţă prevăzând  vizitarea a doua Centre sociale de pe raza judetului Sibiu:
- Centrul (de zi) ocupational pentru persoane cu dizabilitati Sibiu (destinat persoanelor adulte cu  dizabilitati psihice- mintale, fizice, asociate) – Asociaţia Diakoniewerk Internaţional;
- Centrul de primire in regim de urgenta pentru victimele violentei domestice “Sf. Ana”, aflat în subordinea  DGASPC Sibiu. 

Delegatia care a participat la acest eveniment a fost formata din 30 de membri, acestia reprezentand: Fundatia Crestina Rhema, Fundatia Alpha Transilvana, Asociatia Raza de Soare – Iernut, Asociatia ASCOTID, Asociatia ELI, Asociatia IPPDMS, Asociatia Garaboncias, Asociatia Divers, Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “Centrul Transilvaniei”, Asociatia pentru Inovare Sociala (organizatorul evenimentului), Crucea Rosie Mures, DGASPC Alba, DGASPC Mures, DGASPC Sibiu, Primaria Comunei Livezeni, Scoala Gimnaziala “Benedek Elek” din Livezeni, Primăria Oraşului Tălmaciu,  DAS Sibiu.

Vizita primei locatii a debutat cu o scurtă prezentare a activităţii  de asistenţă  socială a DGASPC Sibiu  şi a criteriilor de selecţie a celor 2 centre, care au făcut obiectul vizitei, de către doamna Codruta Eugenia Codau, director general adjunct al  DGASPC Sibiu.  A urmat prezentarea tuturor membrilor delegaţiei iar apoi doamna Cosmina Stancu- coordonator – asistent social al Centrului ocupational pentru persoane cu dizabilitati Sibiu a impartasit celor prezenti cu deschidere si bucurie  propriile experiente, istoria Centrului, principiile de administrare si organizare ale acestuia, ambii reprezentanti recunoscand cat de importanta in dezvoltarea si prosperitatea comunitatii  este sustinerea reciproca, comunicarea si colaborarea dintre institutiile statului si organizatiile neguvernamentale. 

Vizita a continuat cu un tur al Centrului, respectiv al celor trei ateliere de lucru din cadrul acestuia:
- Atelierul de lumanari, dotat cu aparatura specializata -aici sunt turnate diverse lumanari, decorate in functie de sezon sau se executa diverse comenzi speciale personalizate (marturii si/sau lumanari pentru nunti, botezuri) ;
- Atelierul de textile, dotat cu materiale textile si masina de cusut -aici sunt mestesugite cu migala si indemanare diverse obiecte de artizanat din material textil majoritatea reciclate (clopotei, braduti, globuri), sticle sau vase imbracate in sfoara si decorate prin tehnica servetelului, coronite infasurate in sfoara si decorate cu diverse obiecte pentru Pasti  sau Craciun. 
- Atelierul de creatie- coronite pentru Pasti/Craciun (confectionate din ziare), braduti din coji de fistic, fluturasi din margele, coliere, pungute de cadouri.

Responsabilitate, ambitie, atentie, dexteritate, dorinta nesecata de viata, entuziasm, dragoste- acestea sunt cuvintele care pot descrie atmosfera prezenta in spatiul de activitati al Centrului ocupational pentru persoane cu dizabilitati Sibiu.

Campania “50 de tolbite pentru copii deosebiti” , lansat  de Asociatia pentru Inovare Sociala in cadrul acestui eveniment a adus si mai multe zambete acestor tineri minunati . Decathlon Romania – Sibiu a  raspuns cu deosebita bucurie apelului nostru si fara nici cea mai mica ezitare a sponsorizat acest eveniment prin donarea a 50 de rucsace marca Quechua (Arpenaz 10). Dintre acestea, 24 au fost inmanate tinerilor beneficiari ai acestui Centru, restul de 26 ramanand la Centrul de primire in regim de urgenta pentru victimele violentei domestice “Sf. Ana”.
Momentul central al evenimentului, care s-a desfasurat sub forma unui networking lunch in incinta Hotelului Gallant din Sibiu a fost dedicat unei sesiuni de intrebari adresate doamnei Cosmina Stancu – coordonator – asistent social al Centrului ocupational pentru persoane cu dizabilitati Sibiu, unei scurte prezentari a Platformei VECTOR Mures si a unei succinte prezentari a proiectului “Masuri integrate pentru combaterea saraciei si a marginalizarii in Livezeni” de catre expertii prezenti la evenment.

Cea de a doua vizita, desfasurata la Centrul de primire in regim de urgenta pentru victimele violentei domestice “Sf. Ana”, aflat in subordinea DGASPC Sibiu s-a desfasurat intr-o atmosfera mai relaxata, membrii delegatiei fiind deja mult mai familiarizati unii cu altii. Prezentarea modelului de bune practici a fost expusa de catre  doamna Marian Cecilia – Psiholog clinician in cadrul Centrului şi de către managerul proiectului doamna Adela Stanciu. 

Expunerea a fost strucurata intr-o maniera profesionista, astfel incat sa raspunda la subiectele propuse de organizator (Asociatia pentru Inovare Sociala), mentionate in ghidul de moderare, transmis in prealabil, dar si la intrebarile adresate punctual de catre membrii delegatiei. 
 

“Ajutorul vine din semnele simple, prin implicare, aplecare spre nevoia celui care striga prin cuvinte negraite tristețea și neputința. Alinarea poti sa o aduci, oferind sprijin, compasiune, dar cea mai importanta este daruirea. Aceasta a reprezentat vizita Asociației pentru Inovare Socială si a intregii delegatii. Vă mulțumim noi toți cei implicați si știm că prin ajutorul fiecaruia se așează o cărămidă a încrederii, a speranței si a ajutorului sustinut.”
- Marian Cecilia – Psiholog clinician in cadrul Centrului

In discutiile avute la Centrul de primire in regim de urgenta pentru victimele violentei domestice “Sf. Ana”, au fost punctate urmatoarele aspecte:
- Importanta implicării şi sustinerii din partea Primariei locale, fiind singura din tot judeţul care a acceptat sa puna la dispozitie un spatiu in care sa se amenajeze un asfel de centru;
- Importanta asigurării sustenabilităţii centrului de către Consiliul Judetean Sibiu , centrul necesitand fonduri pentru funcţionare;
- Numărul victimelor care au beneficiat de serviciile din cadrul centrului s-a dublat în primul semestru al anului 2018, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2017.
- Factorii determinanti ai violentei domestice;
- Implicarea Centrului, dincolo de simpla gazduire a victimelor, in consilierea psihologica a acestora, in integrarea sau reintegrarea sociala a acestora, in incadrarea in campul muncii, in aplanarea conflictelor dintre victime si agresori şi în monitorizarea victimelor, după caz, după ce acestea părăsesc centrul.

Existenta acestor doua Centre se bazeaza pe SUSTINERE si VOLUNTARIAT, dupa cum au precizat si reprezentantii acestora. Aceste doua “unelte” se enumera si printre valorile Platformei VECTOR Mures. Sustinerea reprezentata prin CAPITAL si RESPONSABILITATE SOCIALA, iar VOLUNTARIATUL – initiala Platformei – piatra de temelie a unui proiect de reusita. 

Pentru mai multe informații puteti vizita site-ul proiectului