Cea de-a șasea ediție a campaniei „Flori pentru Suflet” a Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a ajuns la peste 6500 de vârstnici din România. Aceștia s-au bucurat timp de o săptămână de gândurile bune și atenția voluntarilor din 28 de județe, care au organizat peste 70 de evenimente și activități pentru a celebra Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
 
În 28 de județe din România, alături de Fundația Principesa Margareta a României și 50 de ONG-uri naționale, locale și regionale, instituții, companii sau voluntari, asociația a atras atenția asupra situației vârstnicilor din România, oferind flori și felicitări persoanelor de vârsta a III-a. Conform unui studiu GfK (Fundația Principesa Margareta a României, 2015), aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt afectați de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură.
 
 „Florile pentru suflet” au fost dăruite în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, vârstnicilor pe care echipele de voluntari i-au întâlnit în căminele de bătrâni, cafenele și restaurante, casierii și puncte de lucru ale partenerilor, centre de zi, parcuri și spații publice sau chiar la domiciliul acestora. 
 
În București, 30 de elevi ai Colegiul Național Gheorghe Lazăr au împărțit în parcul Cișmigiu flori și gânduri bune unui număr de 300 de vârstnici. De asemenea, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită printr-o masă festivă organizată de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor la Trattoria Monza, la care au participat 60 de bătrâni și 20 de voluntari, în timp ce vârstnicii din proiect care nu se pot deplasa au primit mâncare sau cadouri la domiciliu. 
 
În cadrul campaniei, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a deschis oficial activitatea de voluntariat în orașul Târgoviște. Aici, voluntarii vor oferi sprijin și vizite periodice vârstnicilor din Căminul de Stat Sfânta Elena.
 
„Campania de anul acesta a fost absolut impresionantă pentru noi prin prisma mobilizării exemplare a comunităților din aproape toată țara, inclusiv a celor din orașe mici și sate, acolo unde este poate nevoia cea mai mare de acțiune. Ne-am bucurat să vedem copii de nici 7 ani, alături de liceeni, studenți, adulți și voluntari vârstnici. Așa arată cu adevărat solidaritatea între generații! Campania Flori pentru Suflet ne dă speranța că împreună putem oferi bătrâneți demne și mai frumoase vârstnicilor din România. Le mulțumim din suflet tuturor!” a declarat Beatrice Culda, director executiv al Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.
 
Flori pentru Suflet 2017, în cifre:
 Florile pentru Suflet au fost distribuite la peste 70 de evenimente și activități din 28 de județe ale țării;
 Nu mai puțin de 6500 vârstnici s-au bucurat de gestul cald al Campaniei „Flori pentru Suflet”, 1000 dintre ei au primit o floare și gânduri bune în căminele și centrele rezidențiale în care sunt îngrijiți;
 Aproximativ 500 de voluntari au oferit gânduri bune și flori vârstnicilor de la domiciliu sau din cămine de bătrâni, 150 dintre ei fiind voluntarii Asociației Niciodată Singur – prietenii vârstnicilor;
 Angajații Grupului CEZ în România au surprins în mod plăcut cu flori și felicitări peste 650 de vârstnici care au intrat în perioada campaniei în Centrele de Relații cu Clienții din Pitești, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Alexandria, Târgu-Jiu și Râmnicu Vâlcea. În plus, 10 voluntari CEZ din Pitești au organizat o activitate pentru 150 de vârstnici, din Centrul de Îngrijire și Asistență Pitești;
 10 voluntarii Oracle au împărțit flori și gânduri bune celor aproximativ 350 de vârstnici îngrijiți în cadrul Complexului de Servicii Socio-Medicale Sf. Dimitrie (București).
 
În acest an, au răspuns pozitiv invitației de a dărui vârstnicilor Flori pentru Suflet, lansată de asociația Niciodată Singur – prietenii vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României: Grupul CEZ în România, Oracle Volunteers (București), Trattoria Monza, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (Iași), Fundația Crucea Alb-Galbenă (București, Buzău, Constanța), Asociația Modelăm Inimi (Plopeni, Prahova), Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu Bălăceanca (București), Centrul de zi pentru persoane vârstnice Galați, Lutz&Associates (Timișoara), Asociația Exista o Șansă (Buhuși, Bacău), Fundația Păpădia (Iași), Centrul Diecezan Caritas Iași, Crucea Roșie România Subfiliala Mediaș, Asociația Progenies (București), APVCD Familia 2004 Blaj, Asociația Mansio (Baia Mare), Colegiul Național Gheorghe Lazăr (București), Asociația Serviciilor Sociale Tătărăni (Vaslui), Fundația People to people (Oradea), Direcția de Servicii Sociale Brașov, Asociația Sămarineni în Comunitate (Ialomița), Fundația Filantropica Omenia (Tg. Neamț), ArcelorMittal Galați, Centrul de resurse al comunității Aurul Negru (Telega, Prahova), Asociația Familie și Educație pentru copii (Vaideiu/Ogra, Mureș), Fundația Sozialstation Metzingen-Sibiu, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, Consiliului Județean al Elevilor Suceava, Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația Tineri de Succes (Suceava), Primăria Șerbăuți (Suceava), Asociația SEVA (Suceava), Centrul de îngrijire și asistență Pitești, Căminul pentru Persoane Vârstnice Sfânta Elena (Târgoviște), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 (București), Centrul de zi  “Clubul Seniorilor Covasna” (București), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 2, Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Speranța (București), Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Complexul de Servicii Socio-Medicale Sf. Dimitrie (București), Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Vasarely (Ploiești), Serviciul Public de Asistență Socială Constanța, Căminul pentru persoane vârstnice “Sfântul Alexandru” (Titu), Centrul Generații (București), Fundația pentru sprijin comunitar Bacău, Fundația Ajutor Internațional Diaconia Brașov, Asociația Sf. Arhidiacon Ștefan (București), Asociația Chance for Life (București). 
 
Campania a fost organizată la nivel internațional de către Federația Internațională Les Petits Frères des Pauvres, din care și asociația face parte, în state precum Franța, Spania, Germania, Polonia sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei ce a însoțit cele zeci de mii de flori oferite a fost apropierea între generații pentru a oferi bâtrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în lupta împotriva singurătății vârstnicilor.
Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a fost înființată din dorința voluntarilor de către Fundația Principesa Margareta a României si asociația Les Petits Frères de Pauvres (Franța). Asociatia  continuă prin programele sale să ofere bătrâneți demne pentru cât mai mulți vârstnici.  În prezent, Asociația are peste 1000 de beneficiari și 200 de voluntari în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brăila si Targoviste. Cei care doresc să se înscrie ca voluntari, să afle mai multe despre programe sau să facă o donație, pot accesa www.niciodatasingur.ro.