120 vârstnici din România au beneficiat gratuit în această vară de câteva zile de vacanță la munte, la mare sau în străinătate. La fel ca în fiecare an, cu ajutorul donatorilor și voluntarilor săi, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, reușește să ofere acest mic cadou bătrânilor care, din cauza singurătății sau a sărăciei, nu au mai ieșit din orașul de domiciliu de peste 20 de ani. 

În perioada mai-iulie, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a organizat 7 excursii sau mini-sejururi la care s-au înscris 120 de vârstnici din București, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Constanța și Brăila, care trăiesc singuri sau în căminele de bătrâni. Alături de ei au participat peste 60 de voluntari, cadre medicale sau însoțitori care s-au asigurat că vârstnicii se simt bine și confortabil. Excursiile au vizat atât obiective turistice de interes, dar și activități care încurajeaza o îmbătrânire activă. Destinațiile verii au fost Balchik (Bulgaria), stațiunea Neptun-Olimp, Techirghiol, Mănăstirea Dealu-Târgoviște, Mănăstirea Nămăiești-Argeș, orașul Iași, Mănăstirea Hadâmbu-Iași, Mănăstirea Ghighiu, Jercălăi-Prahova, Conacul Bellu-Urlați, Prahova.

Campania „Tu când pleci în vacanță?” a debutat în luna mai a acestui an și a avut în centru imaginea Dnei Burlacu, beneficiara Asociației, din București. Rămasă singură de câțiva ani, doamna Burlacu a fost ultima oară în concediu acum 28 de ani, în 1990. Pe atunci trăia soțul și au fost împreună la Slănic Moldova. Dar la mare, doamna Burlacu nu a ajuns niciodată. Pentru ea, dar și pentru alți bătrâni care nu au fost niciodată la mare, întâlnirea a fost una cu adevărat specială.

„Am avut bucuria să văd pentru prima dată marea la Balchik, alături de  familia Niciodată Singur. Văzusem în filme, dar atunci când vezi pentru prima dată pe viu cum orizontul se unea cu marea a fost absolut deosebit. A fost o experiență cu totul nouă și am trăit fiecare moment cu mare bucurie. Când am intrat în mare, parcă nici nu mă mai dureau picioarele.”
- a declarat doamna Burlacu la prima întâlnire cu marea. 
 

„Excursiile din perioada verii sunt așteptate cu nerăbdare de vârstnicii noștri. E o mare bucurie și încântare pentru ei să li se ofere o pauză de la singurătate, sărăcie, griji. În 2018, jumătate din numărul beneficiarilor care s-au bucurat de excursii sunt vârstnici care locuiesc în Căminele de bătrâni din România și pentru care aceste ieșiri sunt, de cele mai multe ori, imposibile. Să indeplinesti visul unor oameni în  vârstă de peste 75 de ani de a vedea marea pentru prima dată, este un gest nobil. Bucuria lor este imensă și pentru acest lucru doresc să mulțumesc sponsorilor și celor peste 60 de donatori individuali care au ales sa fie alături de noi în această vară in misiunea noastră de a oferi bătrâneți demne și frumoase.Ne-am propus 100 de bătrâni beneficiari ai Asociației si am reușit să lăsăm amintiri de neuitat unui număr de 120.
” a declarat Beatrice Culda, Director Executiv Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.
 
Excursiile estivale din acest an au fost organizate cu sprijinul Grupului CEZ în România, Oracle România, Atlassib, General Pharm, Softvision, Seneca Anticafe, Hotel Majestic Neptun, Grup Atyc, Păstrăvăria Nămăești, Mănăstirea Nămăești, Casa Memorială George Topârceanu, Lentimed, Smart Rez Investment,Căminul pentru persoane vârstnice Sfânta Elena (Târgoviște), Centrul de Îngrijire și Asistență Pitesti (Argeș), Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța, Căminul Sfântul Dimitrie (București), Căminul Speranța (București). 

***
Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este o organizație non-profit înființată în decembrie 2015 cu sprijinul Fundației Principesa Margareta a României și al Asociației franceze Les Petits Frères des Pauvres, ONG cu o experiență de 70 de ani în asistența persoanelor 60+. Asociația Niciodată Singur oferă sprijin moral, practic și material pentru vârstnicii singuri din România, prin vizite la domiciliu, activități în căminele de bătrâni, excursii și vacanțe estivale, mese de Paste si Craciun, aniversari, programe socio-culturale, traininguri medicale, donatii alimente, produse de igiena si ingrijire, scaune cu rotile, medicamente, imbunatatirea calitatii vietii. Mai multe informatii despre noi pe www.niciodatasingur.ro.