close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Start în educație



| Organizator:
    Fundatia World Vision Romania
| Sectiune:
    Servicii de Asistență socială
| Problema de fond
    Analiza de nevoi a fost realizată prin statistici oficiale, consultări cu educatori, stakeholderi, copii, părinți, studiul Bunăstarea copilului din mediul rural 2022, studiul “Educatia timpurie in Romania” al Fundatiei OMV Petrom.
Expunerea unui copil preșcolar la un mediu de educație formală poate îmbunătați performanțele școlare ulterioare, mai ales pentru copiii care provin din medii defavorizate. Educația timpurie are un impact pozitiv asupra dezvoltării creierului copiilor și un rol esențial în pregătirea lor pentru viitor, în ceea ce privește socializarea, dezvoltarea emoțională .
În 2021, doar 75,6% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 ani și vârsta de începere a învățământului primar obligatoriu erau înscriși în învățământul preșcolar. Acest procent se situează cu mult sub media UE (92,5%) și sub ținta de 96% la nivelul UE.


| Scopul proiectului
    Scopul proiectului este consolidarea parteneriate educationale pentru a raspunde nevoilor imediate celor mai vulnerabili copii de varsta prescolara, pentru a le facilita accesul la resurse educationale, experiente de invatare timpurii gestionate de parinti, inscrierea si frecventarea gradinitei.
Obiectivul este îmbunătăţirea gradului de pregătire al copiilor din medii defavorizate pentru tranziția către învăţământul primar. Dorim să le oferim o bază solidă pentru a le crește șansele de a ajunge la școală echipați cu abilitățile de care au nevoie pentru a continua să învețe.


Start în educație Start în educație Start în educație

| Acoperire
    Peste 700 de comunitati defavorizate din cele 41 de judete

| Rezumat
    “Start în educație” este un proiect strategic care vizează sprijinirea copiilor preșcolari din comunitățile defavorizate. Misiunea sa este de a asigura accesul acestor copii la resursele educaționale esențiale și de a ajuta părinții în creșterea și îngrijirea adecvată a micuților lor. 120.000 copii preșcolari din medii defavorizate primesc un pachet cu resurse educaționale menite să-i ajute în dezvoltarea abilităților și să fie mai pregătiți pentru intrarea la școală. În același timp, proiectul susține educația parentală, oferind îndrumare și sprijin pentru 20.000 de părinți ai copiilor preșcolari.Prin componentele adăugate în anul II de implementare, urmărim formarea cadrelor didactice pentru educatia parentala si dotarea a 1.500 de grădinițe cu kit-uri educaționale “ABC Grădi” cu produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive.
Proiectul a pornit de la nevoia stringentă de a adresa intervenții de susținere a educației timpurii în Romania, pentru copiii de vârstă preșcolară 3-6 ani, respectiv părinții/ tutorii acestora din comunitățile marginalizate.
Activitati si Rezultate atinse la 31.12.2023:
 Distribuirea de kituri educationale „Ghiozdanel cu viitor”- 80.568
 Parinti au participat la atelierele „Scoala Parintilor” - 11.912
 Educatori participanti la cursul de formare „Bune practici in educatia parentala” – 486
 Distribuirea de kituri educaționale „ABC Gradi” – 725
 Realizarea si diseminarea studiului de impact al proiectului


| Date beneficiari direcţi
    Categorii de public țintă / beneficiari direcți stabiliti pentru perioada sept 2022 - oct 2024:
 copii cu varsta 3-6 ani – 120.000
 parinti participanti la programul Scoala parintilor – 20.000
 educatori participanti la programul de formare - 3500
 institutii de invatamant care au in structura lor invatamant primar (gradinita) - 1500


| Activitati
    Au fost selectate comunitățile de implementare, comunități vulnerabile in special din mediul rural și au fost încheiate protocoale de colaborare cu institutiile de invatamant si ISJ-uri. Au fost achiziționate și distribuite kiturile educationale Ghiozdanel cu viitor către 80.568 copii din cadrul comunităților de implementare.Au fost organizate ateliere tip Scoala Parintilor cu un număr de 11.912 parinti.Părinții participanți au primit Ghidul părinților, un material prietenos care conține informații utile și exemple aplicate. Au fost realizate materiale educaționale video (tutoriale Școala părinților) care au fost diseminate către părinții din publicul larg. A fost furnizat programul de formare continuă a cadrelor didactice Școala părinților unui număr de 486 de educatori din comunități defavorizate, ce au fost pregătiți pentru a replica Școala părinților în grădinițele pe care le reprezintă. Au fost furnizate kituri educaționale ABC Gradi către 725 unități de învățământ partenere, selectate în cadrul unui apel competitiv. Kitul ABC grădi, constând în materiale educaționale, poate fi utilizat prin rotație la mai multe grupe, în activitățile derulate la clasă de către educatori. A fost realizat și diseminat studiul de impact al proiectului,vizând evaluarea rezultatelor,prin două metode:ancheta pe bază de chestionar pe un eșantion reprezentativ de părinți și focus grupuri cu actori locali. Activitatea are și un rol consultativ în dezvoltarea măsurilor în anul II de proiect.

| Rezultatele proiectului
    Un impact notabil a fost îmbunătățirea performanțelor educaționale ale copiilor prin folosirea kit-ului “Ghiozdănel cu viitor”:
• 80% dintre părinți consideră că produsele din "Ghiozdănel cu viitor" au dezvoltat abilitățile cognitive și de învățare ale copiilor lor
• 80% dintre copii lucrează mai bine cu plastilina, indicând o influență pozitivă asupra dezvoltării abilităților creative și a coordonării motorii fine
• 80% dintre copii reușesc să recunoască mai bine culorile, ceea ce arată o îmbunătățire a abilităților de recunoaștere vizuală
• 78,5% dintre copii reușesc să rezolve mai ușor jocuri de tip puzzle, ceea ce subliniază dezvoltarea abilităților lor de rezolvare a problemelor și a gândirii logice
• 84% dintre copii fac mai multă mișcare, ceea ce indică o influență pozitivă asupra nivelului lor de activitate fizică și a stării generale de sănătate.
In urma sesiunilor de educație parentală 95% dintre părinți au remarcat dezvoltarea comportamentală a copiilor lor în ultimul an, sunt mai atenți la nevoile și evoluția propriilor copii și înteleg mai bine efectele negative ale pedepsei fizice și ale violenței verbale.9 din 10 părinţi spun că se joacă mai mult timp cu copiii lor datorită acestuia. Măsurile au condus la o creștere fundamentală a conștietizării importanței educației timpurii la nivelul comunităților defavorizate și au crescut real preocuparea autorităților și părinților pentru necesitatea frecventării grădiniței. Date complete despre impact puteți regăsi în cadrul raportului cercetării.


| Parteneri
    Fundația World Vision România, Fundatia OMV Petrom, Instituțiile de învățământ din comunitățile de implementare.

| Despre organizator
    WVR este cea mai mare organizație non-guvernamentală din mediul rural,sprijinind copiii din sute de comunități vulnerabile.Facilităm accesul la educație de calitate pentru copiii din zonele rurale și îi ajutăm să iasă din cercul vicios al sărăciei.Desfăşurăm programe în comunități rurale,cu accent pe educaţie şi protecţia copilului, participare, agricultură şi antreprenoriat rural.Aducem nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și milităm pentru respectarea drepturilor lor.

| Website proiect
    https://worldvision.ro/implica-te/campanii/start-in-educatie/ ; https://fundatiaomvpetrom.ro/proiect/start-in-educatie-8



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes