close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.




 

Participanti & Proiecte



Forest Guardians



| Organizator:
    Fundatia Greenpeace CEE Romania
| Categorie:
    Protectia mediului
| Problema de fond
    Începând cu 2018, Ministerul Apelor și Pădurilor a restricționat accesul la datele publice din platforma Inspectorul Pădurilor, aplicație prin intermediul căreia cetățenii puteau verifica legalitatea transporturilor de lemn și alte informații despre exploatările forestiere.
Prin lansarea aplicației Forest Guardians, Greenpeace a venit în întâmpinarea nevoii cetățenilor de a se implica în combaterea fenomenului tăierilor ilegale, ultimele două ediții ale “Raportului Tăierilor Ilegale din pădurile României” (2016 și 2017) relevând o implicare substanțială a societății civile în raportarea cazurilor de tăieri ilegale: în 2016, spre exemplu, 42% din totalul ilegalităților investigate de autorități au fost identificate de cetățeni și semnalate de către aceștia autorităților.


| Scopul proiectului
    În lipsa unei protecții oferite de minister, am invitat cetățenii să se alăture cauzei și să supravegheze pădurile virgine prin intermediul aplicației, scopul fiind acela de a determina Ministerul Apelor și Pădurilor să identifice toate pădurile virgine care ne-au mai rămas pentru a putea fi incluse în Catalogul pădurilor virgine și cvasi virgine.

Obiectivele specifice au fost:
8.000 de descărcări ale aplicației;
construirea comunității Forest Guardians, formată din cei mai activi utilizatori ai aplicației.


Forest Guardians Forest Guardians Forest Guardians

| Aria geografica
    Romania

| Rezumat
    În toamna anului 2018, Greenpeace România a lansat aplicația de mobil Forest Guardians, prin intermediul căreia, cu ajutorul imaginilor din satelit, utilizatorii pot monitoriza și semnala modificări apărute în coronamentul pădurilor virgine din România, pot raporta autorităților, din teren, tăieri suspecte de arbori și pot verifica legalitatea transporturilor de lemn. Aplicația a beneficiat de peste 10.000 de descărcări pe Android și iOS în prima lună de la lansare, timp în care utilizatorii au monitorizat 200.000 de hectare de păduri.

Necesitatea aplicației Forest Guardians a apărut ca urmare a dezinteresului Ministerului Apelor și Pădurilor pentru identificarea și protejarea pădurile virgine și cvasi-virgine, cele mai valoroase păduri ale României și, totodată, cele mai vaste păduri primare din zona temperată a Europei, casă a 13.000 de specii de viețuitoare.

Dacă în 2005, România avea aproximativ 230.000 de hectare de păduri virgine (conform studiului Pin Matra), păduri care s-au dezvoltat de-a lungul unor sute de ani, în 2017 ne mai rămăseseră doar 120.000 de hectare, după cum reiese din studiul “Situația Pădurilor Virgine din România”. Din acestea, doar 20.000 de hectare au fost incluse în “Catalogul național al pădurilor virgine și cvasi-virgine”, beneficiind astfel de protecție strictă.

În ciuda eforturilor depuse de ONG-urile de mediu din România și a presiunii exercitate de societatea civilă în ultimii ani, Ministerul Apelor și Pădurilor nu a efectuat un inventar al pădurilor virgine, timp în care acestea au fost afectate de tăierile ilegale.


| Date beneficiari
    Principalul public țintă a fost format din persoane între 18 și 45 de ani, atât din mediul urban, cât și rural, active în online, cu preocupări care țin de cauzele de mediu sau sociale, iubitori ai naturii, foști utilizatori ai aplicației Inspectorul Pădurii și suporteri Greenpeace sau ai altor ONG-uri de mediu. Numărul beneficiarilor direcți sunt cei aproximativ 10.000 de utilizatori ai aplicației.

| Date beneficiari
    Persoanele care vor sa respire.

| Activitati
    Dezvoltarea software-ului aplicației de mobil Forest Guardians, în colaborare cu mReady;
Obținerea, procesarea și urcarea imaginilor satelitare în aplicație;
Dezvoltarea unei metodologii de verificare a raportărilor din aplicație, pentru a valida cazurile de tăieri ilegale sesizate de utilizatori;
Efectuarea testelor de funcționare a aplicației cu viitori beneficiari/utilizatori;
Lansarea aplicației și promovarea acesteia;
Crearea unei comunități online Forest Guardians, cu scopul de a genera, ulterior, interacțiune în offline cu membrii acesteia;
Verificarea raportărilor utilizatorilor, folosind imagini satelitare de arhivă și documente specifice exploatărilor forestiere;
Verificarea în teren a cazurilor de tăieri suspecte de arbori, împreună cu membrii comunității Forest Guardians.


| Rezultatele proiectului
    Cel mai important rezultat a venit în februarie 2019, când Ministerul Apelor și Pădurilor a demarat procesul de includere în "Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine" a 16.000 de hectare de păduri virgine, la recomandarea Greenpeace România.
Aceste păduri se adaugă celor 20.000 de hectare de păduri virgine strict protejate în prezent.
În ceea ce privește obiectivele specifice, până la încheierea campaniei, peste 10.000 de persoane și-au descărcat aplicația, iar comunitatea Forest Guardians este formată, în prezent, din peste 200 de membri.


| Bugetul
    285228,00

| Parteneri
    Greenpeace Romania, Mready, United Media Services, Cohn And Jansen JWT

| Website proiect
    https://forestguardians.ro/





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2019
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL