Participanti & Proiecte
Start MAJOR
|
Organizator: Asociatia The Social Incubator |
|
Sectiune: Sănătate |
Punctul de pornire pentru programul Start Major a fost identificarea nevoilor educaționale și de dezvoltare a competențelor în rândul elevilor din învățământul profesional și tehnic din România. Acesta a fost motivat de faptul că tinerii din aceste școli au nevoie de pregătire adecvată pentru a face față provocărilor de pe piața muncii și pentru a-și gestiona eficient resursele financiare.
UniCredit Bank a colaborat cu parteneri din domeniul educației pentru a identifica nevoile specifice ale elevilor și a se asigura că programele dezvoltate răspund necesităților reale ale acestora.
În urma acestor cercetări și colaborări, programul Start Major a fost conceput astfel încât să răspundă nevoilor specifice ale grupului țintă și să ofere o pregătire adecvată în ceea ce privește educația financiară, cariera și antreprenoriatul.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului Start MAJOR este să crească șansele de independență financiară și succes în carieră a tinerilor din învățământul tehnic și profesional.
Obiectivele propuse au fost:
- să extindem Start MAJOR în 10 județe din țară, din regiuni diferite,
- să inițiem în educație financiară 3000 de elevi,
- să informăm liceenii cu privire la formele de angajare, întocmirea unui CV și conduita la interviul de angajare,
- să organizăm 10 tabere de antreprenoriat, în fiecare județ de implementare,
- să încurajăm financiar 3 tineri să pună în practică ideea lor de afacere.
| Acoperire
București, Cluj, Iași, Timișoara, Dolj, Giurgiu, Alba, Mureș, Brașov, Constanța
| Rezumat
România se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa conform unui studiu realizat de Banca Mondială. De asemenea, un sfert dintre români nu economisesc deloc şi doar 17% au economisirea printre priorităţi. Restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an.
Start MAJOR, aflat deja la a patra ediție, vine în sprijinul sistemului educațional care încearcă la rândul său să introducă educația financiară în școli. Scopul proiectului este să aducă elevilor din liceele tehnologice sau cu promovabilitate scăzută la bacalaureat un minim de cunoștințe legate de utilizarea serviciilor bancare, obiceiul de economisire, procesul de angajare la un loc de muncă și antreprenoriat.
Proiectul este gândit în 3 module cu scopul de a sprijinii elevul în drumul spre responsabilitate financiară. Primul modul este despre educație financiară și este facilitat de traineri voluntari UniCredit Bank. Aici, elevii află cum să utilizeze în siguranță servicii bancare și cum pot economisi eficient în funcție de bugetul lor. La primul modul au participat 3.187 de elevi. Modulul 2 este susținut de trainerii The Social Incubator și are ca temă Cariera și angajabilitatea. Tinerii învață cum își pot crește șansele pentru a obține locul de muncă mult dorit, dar și cum să și-l mențină pentru a avea o sursă de venit stabilă. La acest modul au participat 1.329 tineri. Ultimul modul este Tabăra Urbană de Antreprenoriat. În toate cele 10 județe participante am organizat o tabără urbană de 3 zile, unde 340 elevi avut parte de o incursiune în lumea antreprenoriatului. Am selectat cei mai implicați tineri din fiecare liceu și i-am adus împreună pentru a învăța cum pot face bani din ceea ce le place.
Proiectul a fost încununat în ianuarie 2024 cu PitchDay, competiția de planuri de afaceri.
| Date beneficiari direcţi
3.187 elevi de liceu
| Activitati
Proiectul constă în 3 module educaționale și o competiție de planuri de afaceri - PitchDay. Prima lună din proiect a fost destinată contactării și recrutării de licee în care proiectul se putea implementa.
Nu înainte de a da startul primelor ateliere, voluntarii UniCredit au participat la o sesiune de induction din partea coordonatorului de training al The Social Incubator. Astfel s-au familiarizat cu metodologia atelierului, au împărtășit jocuri, idei noi de diseminare a informației și s-au familiarizat cu grupul țintă. În luna aprilie au început primele ateliere de Educație financiară. Trainerii au ajuns în toate liceele partenere, indiferent de localitatea îndepărtată în care se aflau. Astfel, Start MAJOR a ajuns dintr-un capăt în altul a țării, de la Jimbolia (Timișoara) până la Răducăneni (Iași).
Din păcate greva din învățământ din lunile mai-iunie ne-a împiedicat să menținem continuitate atelierelor, dar din luna septembrie activitățile au fost reluate.
Pe perioada vacanței de vară echipa de proiect a pregătit organizarea taberelor: identificarea unor locații propice în cele 10 județe, alocarea trainerilor pe județe, pregătirea materialelor didactice. În luna octombrie a avut loc prima tabără de antreprenoriat, iar pe rând a urmat fiecare județ. În decembrie am încheiat toate cele 10 tabere. Acestea au fost facilitate de un trainer The Social Incubator și au avut invitați speciali membri UniCredit.
| Rezultatele proiectului
Anul acesta Start MAJOR a îmbunătățit cunoștințele de educație financiară a 3187 de elevi din 10 județe din țară. La atelierele de Carieră și angajabilitate au participat 1329 de elevi, iar taberele de antreprenoriat au format 340 de viitori antreprenori.
Start MAJOR a consolidat informațiile primite deja în cadrul formal al școlii și le-a adus într-un mediu non-formal și aplicat. Astfel tinerii au fost nevoiți să pună în practică cele învățate la ore. Lecțiile de Economie au fost reactulizate cu membrii UniCredit Bank la primul modul. La fel, cunoștințele obținute la orele de Educație Antreprenorială au fost puse în practică în modulul 3, în echipe de lucru ce au pus bazele unor planuri de afaceri pentru comunitatea locală.
De asemenea, am venit și în sprijinul consilierilor școlari ce se ocupă de consilierea vocațională a elevilor. Prin atelierele de grup am sprijinit un număr mai mare de elevi, prin formarea unor abilități de bază în demersul profesional (autoprezentare, auto-cunoaștere, CV), dar și prin răspunsul la curiozitățile lor legate de acest domeniu.
| Parteneri
UniCredit Bank, Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” București, Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” București, Liceul „Anghel Saligny” București, Colegiul Tehnic de Posta si Telecomunicatii "Gh. Airinei" București, Colegiul Tehnic Media București, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” București, Liceul de Marină Constanța, Liceul Tehnologic Topraisar Constanța, Liceul Teoretic Amarastii de Jos Dolj, Colegiul "Ștefan Odobleja" Craiova, Liceul Matei „Basarb” Craiova, Colegiul Economic „Gheorghe Chitu”, Liceul de Arte Alba Iulia, Colegiul Economic „Dionisie Pop Martian Alba”, Liceul „Horia, Closca si Crisan” Abrud, Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia, Liceul German Sebes, Liceul Tehnologic „Ioan Bujor” Reghin, Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” Mureș, Colegiul „Traian Săvulescu” Mureș, Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” Mureș, Colegiul Transporturi Brașov, Colegiul Tehnic "Remus Răduleț" Brașov, Colegiul Tehnic "Mircea Cristea" Brașov, Colegiul Tehnic "Simion Mehedinți" Codlea, Liceul Tehnologic "Haralamb Vasiliu" Podu Iloaiei, Liceul Teoretic "Lascăr Rosetti" Răducăneni, Liceul Tehnologic Economic "Nicolae Iorga” Pașcani, Colegiul Economic Administrativ, Colegiul Tehnic de Căi Ferate "Unirea" Pașcani, Liceul Tehnologic Economic "Virgil Madgearu” Iași, Colegiul Tehnic "Ioan C. Ștefănescu" Iași, Liceul Tehnologic "Vlădeasa" Huedin, Colegiul Tehnic de Transporturi "Transilvania" Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic "Raluca Ripan" Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic de Comunicații "Augustin Maior" Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic "Someș" Dej, Liceul Tehnologic "Valeriu Braniște" Lugoj, Liceul Tehnologic Jimbolia, Liceul Tehnologic de Vest Timișoara, Liceul Tehnologic "Romulus Paraschivoiu" Lovrin, Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara, Colegiul Tehnic "Henri Coandă" Timișoara, Liceul Teoretic "Nicolae Cartojan" Giurgiu, Liceul Tehnologic Prundu-Giurgiu, Colegiul Tehnic "Viceamiral Ioan Bălănescu" Giurgiu, Liceul Tehnologic "Ion Barbu" Giurgiu, FABLAB Iași, Fundația pentru tineret Timișoara, Biblioteca Universitară „Lucian Blaga! Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu
| Despre organizator
Asociația The Social Incubator este o organizație non-profit, înființată de către un grup de profesioniști care și-au dorit să creeze o platformă pentru inițiativele cu impact social semnificativ în viața persoanelor din medii defavorizate, cu accent pe tinerii instituționalizați. Asociația își îndreaptă eforturile spre a înlesni procesul tranzițional al acestor tineri spre a deveni adulți independenți, punându-le în valoare aptitudinile și calitățile.
| Website proiect
https://asociatiasocialincubator.org/start-major/