close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Speranță pentru Turcia



| Organizator:
     Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA Român
| Sectiune:
    Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor
| Problema de fond
    Solidaritatea. Aceasta imperioasă dorință de a face orice, oricând, cu orice mijloace, pentru cei suferinzi de lângă noi. Fără resurse umane disponibile, fără speranțe de vreun buget care să asigure un proiect de anvergură, însă cu convingerea că oamenii afectați de cutremur au disperată nevoie de ...noi. 
Scopul a fost să facem ce știe ADRA să facă cel mai bine, adică să asiste supraviețuitorii dezastrelor naturale.
Obiectivul a constat creșterea capacității organizaționale a partenerului local din Turcia în activitățile de asistare a familiilor afectate de cutremur pe parcursul celor 7 luni de proiect.
Tabloul identificării nevoilor este unul amplu, realizat în prima faza atât de partenerul local în strânsă legătură cu autoritățile, cât și de membrii echipei ADRA cu ocazia primului convoi umanitar. 
Evaluarea a acoperit inclusiv capacitatea de implementare a partenerului local, iar concluzia a fost că, deși resursele materiale există din belșug, resursele umane existente nu pot acoperi suficient amplitudinea nevoi; a implementării.
Un obiectiv secundar a fost continuarea procesului de schimbare de paradigmă, în mod special a tinerilor și anume educarea acestora pentru voluntariat


Speranță pentru Turcia Speranță pentru Turcia Speranță pentru Turcia

| Acoperire
    Hatay, Antakya

| Rezumat
    
Răspunsul de urgență în cazul dezastrelor naturale constituie una din activitățile de baza ale ADRA România. Imediat după producerea cutremurului din Turcia și Siria, organizația noastră și-a reafirmat angajamentul de solidaritate și asistare a supraviețuitorilor.              
Astfel, resurse financiare, materiale și umane au fost mobilizate pentru a diminua efectele dezastrului în rândul celor afectați. În cadrul acestei aplicații nu dorim să vorbim despre mobilizarea donatorilor, ci despre un grup de tineri inimoși care au răspuns pozitiv apelului de voluntariat lansat. Azi este despre cei care și-au depășit zona de confort și despre cei care s-au expus la niște experiențe marcante pentru întreaga viață. Să lucrezi într-o zonă care de curând a fost lovită de cutremur, să vezi în fiecare secundă dramatismul pierderii celor dragi, al durerii fizice și al propriei neputințe, poate fi devastator. Cu toate acestea, un grup de 30 de voluntari au răspuns pozitiv invitației de a acorda asistență umanitară prin intermediul partenerului local din Turcia.
Obiectivul specific a constat în răspunsul umanitar acordat unui număr de 5000 de familii afectate fizic, emoțional și material de cutremur prin distribuirea de kit-uri de igienă, cutii cu hrană persoanelor vulnerabile, cât și activități socio recreative cu copiii din tabere, în cele 4 vizite, stagii de voluntariat. 
Printre activități amintim organizarea unui convoi umanitar prin care au fost distribuite 100 de surse de căldură persoanelor aflate în plină iarnă în corturi. Cu ocazia acestei prime vizite au fost identificate nevoile celor afectați, precum apă, hrană, căldură, igienă, nevoi care au determinat organizarea următoarelor etape de intervenție, implicit planificarea implementării prin intermediul voluntarilor.


| Date beneficiari direcţi
    5.000 de familii afectate de cutremur din orașul Hatay și zonele rurale izolate. Majoritatea familiilor au suferit pierderi umane în cele două cutremure din 6 februarie 2023, iar la momentul implementării proiectului, aceste familii locuiau în taberele de corturi administrate de guvern sau în corturi amenajate în propriile curți sau grădini, din cauza faptului că locuințele erau parțial sau complet distruse. Astfel, atât frigul nopții, cât și căldura zilei, sau șerpii care ies de peste tot din pământ, au fost suportate în aceste corturi provizorii. Resursele materiale și financiare ale acestor familii erau aproape inexistente. Măsurile luate de guvern au fost utile, însă acopereau într-o foarte mica măsura nevoile de hrană, apă și locuință ale supraviețuitorilor.
 Profilul supraviețuitorului tinde sa îți lase impresia ca are un grad ridicat de reziliență, însă după o scurta discuție constați că, deși au trecut 2, 3 sau chiar 4 luni de la cutremur, spaima acelor momente continua sa existe la cote maxime în viata lor. În aceste familii întâlnim de multe ori copii sau adulți care vor purta întreaga viața pe corpul lor amintirea cutremurului în forma diferitelor dizabilități dobândite cu ocazia cutremurului.

De obicei contribuția beneficiarilor a constat în câteva portocale, mandarine sau lămâi pe care le împart cu drag grupului de voluntari. Era tot ce le mai rămăsese.
     
De cele mai multe ori voluntarii primeau lacrimi și îmbrățișări cu mulțumiri pentru efortul lor. Mirarea de a primi sprijin din partea unor tineri, veniți din România, este mare și cumva vindecătoare. 


| Activitati
    După organizarea primului convoi umanitar în care au participat 3 voluntari și 2 angajați ADRA România și în urma evaluării directe din teren, strategia de lucru s-a concentrat pe dezvoltarea colaborării cu partenerul local privind acordarea de suport în vederea realizării planului de răspuns la nevoile populației locale. 
Acesta, deși deținea resurse financiare, se confrunta cu dificultăți majore privind găsirea de resurse umane. 
Au fost făcute planuri pentru identificarea voluntarilor, capabili de a se implica în distribuția de hrană, de a creiona și implementa activități socio recreative, ca răspuns la nevoile supraviețuitorilor cutremurului. 
Astfel, s-a luat decizia lansării unei campanii restrânse de atragere voluntari în mediul studențesc. După stabilirea criteriilor de selecție și a interviului, un număr de 27 de persoane au fost selectate pentru a participa în implementarea proiectului.
Convoiul a fost urmat de 3 stagii de voluntariat în teren, intre lunile Aprilie-August, în care voluntarii, timp de 14-17 zile au oferit suport prin oferirea de alimente, apă, produse de igienă și în desfășurarea de activități socio recreative pentru copiii din tabere sau din corturi din zonele rurale greu accesibile.
În luna Septembrie a avut loc evaluarea proiectului: întocmirea rapoartelor de activitate, colectarea feedback ului, analiza lecțiilor învățate și păstrarea bunelor practici.


| Despre voluntari
    În total un număr de 30 de voluntari s-au alăturat astfel proiectului, majoritatea fiind studenți în domeniul social. Tineri, entuziaști, energici, molipsitori de optimiști și cu zâmbetul mereu pe buze. Dorința noastră a fost ca aceștia să aibă o primă experiență pozitivă de voluntariat, care să-i formeze și să îi încurajeze să vadă voluntariatul ca parte din viață, chiar dacă acest context este unul dificil și greu de înțeles. Să descopere bucuria implicării necondiționate, să descopere că pot face o diferență, deși poate nu o pot înțelege acum, sau nu o pot cuantifica într-un fel palpabil. Dar să poată simți că sacrificiul de sine, de resurse și timp, chiar și pericolul la care se expun, contează atât de mult pentru cei care pe care îi ajută. 
Rolul acestora a fost de a susține partenerul local în îndeplinirea planului de acordare de asistență prin pregătirea și distribuția de produse alimentare și nealimentare, de a pregăti pachetele individuale, conform nevoilor fiecărei familii și de a duce apoi pachetele „acasă” la familii. Pe lângă distribuirea de produse, voluntarii s-au implicat activ în desfășurarea de activități socio recreative cu copiii găzduiți în taberele de corturi realizate de instituțiile guvernamentale. 
Prin toate aceste acțiuni concrete, au putut să-și arate împreuna simțire și să aducă speranță celor cu care au interacționat zilnic. 
LEI


| Rezultatele proiectului
    Viața celor afectați de cutremur a fost atinsă prin prezența și implicarea voluntarilor în proiect. Am instruit, “călit” și câștigat 30 de voluntari, tineri valoroși. 
Primele rezultate se referă la cele 100 de familii care au primit echipament pentru a își asigura căldură în cort. 
Alături de autoritățile locale, la fata locului, echipa ADRA a putut evalua nevoile reale ale oamenilor astfel încât planul de intervenție s-a pliat pe nevoile reale și stringente. 
5.000 familii au primit produse nealimentare cât și pachete cu alimente de bază. Aceste pachete nu au însemnat doar asigurarea câtorva mese, ci au însemnat speranță, certitudinea ca nu ești uitat, abandonat și că, cumva, alături de cei rămași lângă tine, cunoscuți sau necunoscuți, trebuie sa găsești putere să lupți, pentru că tu ai supraviețuit și viața ta merge înainte.
Activitățile sociale recreative au ajutat aproximativ 700 de copii care au avut parte de reluarea bucuriei copilăriei. Implicați fiind în joc, râs, banalul fotbal, volei, leapșa, acest joc a însemnat de fapt, restaurarea bucuriei firești a vieții de copil.
Având în vedere natura intervenției umanitare, și, deși unii voluntari erau lipsiți de experiență, toți au acționat cu bună credință astfel că au reușit să creeze legături emoționale pozitive, prin care au putut susține, încuraja, și aduce speranță. Acesta este cel mai important beneficiu al acestui proiect și nu exista metode de a măsura acest impact, scris în inimi, nu în cifrele unui raport final. 


| Parteneri
    Adventist Vakfi Foundation  Universitatea Adventus  ADRA International Inspectoratul pentru Managementul Dezastrelor și Urgențelor din cadrul Ministerului de Interne din Turcia – AFAD Liceul Teoretic ”Mihai Ionescu”, București Speranța TV 


| Despre organizator
    Înființată în 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare și oferă sprijin în mod necondiționat indiferent de religia, rasa, etnia sau genul beneficiarilor.
ADRA România se axează pe cinci direcții principale: dezvoltare economică, educație și sănătate, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.
ADRA acționează ca un catalizator pentru schimbare, inspirând, angajând și împuternicind oamenii să depună eforturi împreună pentru a depăși sărăcia și nedreptatea și pentru a gestiona riscurile și impactul dezastrelor.
ADRA este o rețea umanitară eficientă, profesionistă și cu persoane specializate în educație, care întruchipează integritatea și transparența. ADRA ajunge peste granițe, oferind suport pentru a-și susține cauza și vorbind în favoarea celor aflați în dificultate și părăsiți pentru a realiza schimbări măsurabile, documentate și durabile în viața oamenilor și în societate.


| Website proiect
    https://adra.ro/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes