close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



REPER – Școala Româno- Britanică



| Organizator:
    
| Sectiune:
    Educație și Învățământ
| Problema de fond
    Proiectul a pornit în momentul în care câțiva părinți au conștientizat că este nevoie de un cumul de forțe, finanțe și experiență pentru a construi școala ca pe un ecosistem de creștere dinamic.
Necesitatea apariției acestui concept a venit din dorința de a le oferi copiilor posibilitatea să fie educați într-un mediu în care să fie respectați, implicați social, îndrumați către comportamente prosociale, proactive, reactive și altruiste, să fie departe de orice situație de bullying.
Am apreciat că le putem oferi un act educațional responsabil și de calitate, dar construind și un model educațional scalabil la nivel național.


| Scopul proiectului
    Scopul programului: construirea un model educațional replicabil în rândul comunităților
Obiective:
-Înființarea Școlii Româno-Britanice
-Reproiectarea modului de planificare, implementare și evaluare a conținuturilor educaționale
-Formarea profesională a 100 de cadre didactice în vederea asigurării unui proces instructiv-educativ atractiv, participativ
-Creșterea dragostei de învățătură a copiilor
-Educarea părinților cu privire la importanța școlii și a încrederii
-Implicarea companiilor, instituțiilor în susținerea constantă a proiectului
-Dezvoltarea sentimentului de apartenență


REPER – Școala Româno- Britanică REPER – Școala Româno- Britanică REPER – Școala Româno- Britanică

| Acoperire
    Craiova, Jud. Dolj/ Suceava, jud. Suceava/ Galați, jud. Galați

| Rezumat
    Conform celor mai recente statistici, în România, din 840. 000 de elevi care intră în ciclul primar, ajung cu 100. 000 de copii mai puțin la gimnaziu și alti 150. 000 se pierd până la liceu!
Dintre elevii care finalizează gimnaziul, 48% sunt analfabeți funcțional, adică nu o să înțeleagă niciodată o instrucțiune pe care o primesc la un loc de muncă, dacă reușesc să se angajeze!
Nevoia identificată este de a consolida un învățământ primar puternic, fără de care educația nu are nicio șansă!
Obiectivul strategic este acela de a reproiecta sistemul de jos în sus, cu răbdare, cu pasiune, cu respect, cu perseverență, cu demnitate pentru cei care pot și trebuie să facă mai mult pentru educația copiilor.
Activitățile implementate în cadrul proiectului: soluții educaționale relevante și inovative pentru elevi, cu resurse proprii constând într-o echipă formată din 73 de cadre didactice dedicate, cu dragoste și empatie pentru copii, cu atenție constantă către nevoile lor.
Rezultatele proiectului sunt acelea că de 7 ani formăm promotori de schimbări sociale, oameni conectați cu realitatea și care pot să fi cu adevărat specialiști valoroși pentru domeniile lor de activitate.
640 de elevi studiază în Școlile Româno-Britanice din România, în Craiova, Suceava, Galați.
În consecință am demarat dezvoltarea Liceului SRB, având oportunitatea de a-l face să fie cea mai bună opțiune pentru gimnaziștii SRB!




| Date beneficiari direcţi
    640 de elevi studiază în Școlile Româno-Britanice din România, în Craiova, Suceava, Galați

| Activitati
    - odată cu încheierea ciclului primar, în anul 2021 conceptul SRB crește cu înființarea gimnaziului;
- în anul 2022 deschidem cea de-a treia franciză socială educațională - SRB Galați;
- în perioada 2022 - 2023 dezvoltăm primul centru privat de cercetare aplicativă pentru crearea și implementarea de noi tehnologii în educație, în cadrul Clusterului EDUTIC . Un centru de cercetare pentru testarea în condiții reale, pe o școală pilot, a eficienței aplicațiilor software educaționale dezvoltate;
- în anul 2023 Școala Româno- Britanică din Craiova devine cea mai dotată școală din Europa, beneficiara a 21 de laboratoare multidisciplinare (STEAM), în cadrul unui proiect european cu valoarea totală de cca 4 milioane euro;
- anul 2023 pune pe piață Cardul EduBenefits - un instrument inovator de marketing comunitar, primul concept de acest tip care finanțează programe educaționale, inclusiv Fondul de Burse al Școlii Româno-Britanice pentru elevii care provin din grupuri dezavantajate.
- în anul 2023 am inaugurat SRB Community Schools - primele școli cu clase virtuale care funcționează în comunități izolate din lume, care primesc resurse educaționale în limba engleză, după 7 ani de construcție curriculară realizată de echipa SRB. Astfel, în cadrul bibliotecilor, copii din 11 țări vor învăța engleza utilizând curriculumul SRB.


| Rezultatele proiectului
    Aplicând metodologia Evaluării contrafactuale, timp de 6 luni la nivelul anului 2023 s-au folosit metode de colectare a datelor pentru întocmirea analizei de impact în SRB.
Impactul calitativ la nivel social rezultat:
-98.7% dintre elevi se simt implicați în deciziile care îi privesc
-96.8% dintre elevi nu s-au aflat niciodată într-o situație de bullying
- 87% dintre beneficiari au foarte mare încredere în actul educațional din SRB
-96.8% dintre elevi au obținut rezultate maxime la examenele Cambridge
-elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a au oferit 97,33% răspunsuri corecte sau parțial corecte la Evaluările Naționale
-99,12% dintre elevi se consideră susținuți de către profesori atunci când întâmpină dificultăți
-83% dintre elevii de gimnaziu participanți la diferite competiții sau olimpiade s*au clasat pe podium
-97% dintre elevii cu 7 ani experiență în SRB manifestă comportamente prosociale, adecvate în orice grup
- 1000 de copii din mediul rural învață utilizând resurse educaționale SRB, fiind complet alfabetizați


| Parteneri
    Școala Româno-Britanică prin Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă, Pro Civica Oltenia, Drumul Curcubeului Suceava, Școala Româno- Britanică Galați

| Despre organizator
    Școala Româno- Britanică este un concept educațional complet, replicabil la nivelul comunităților locale din România, bazat pe principiul implicării comunitare.
640 de elevi studiază în Școlile Româno-Britanice din România, în Craiova, Suceava, Galați, 1280 de părinți beneficiază de consiliere educațională pentru gestionarea eficientă a învățării copiilor, 180 de cadre didactice asigură dezvoltarea integrală a copiilor, 1000 de copii din zone rurale învață utilizând resurse educaționale SRB!


| Website proiect
    www.scoalabritanica.ro



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->