Participanti & Proiecte
RE-POWER YOUR FUTURE
|
|
Organizator: Asociația Junior Achievement of România |
|
|
Categorie: Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor |
Re-Power Your Future a fost inițiat ca răspuns la riscul crescut de abandon școlar și excluziune socio-economică în rândul tinerilor din comunități dezavantajate, în contextul în care aproape 1 / 10 tineri europeni părăsește timpuriu școala. Analizele realizate de partenerii programului au evidențiat că elevii din zone rurale, școli tehnologice și medii vulnerabile au acces limitat la oportunități de dezvoltare, orientare în carieră și experiențe practice de învățare. Nevoile beneficiarilor au fost identificate prin colaborarea cu școli, profesori și comunități locale, precum și prin experiența organizațiilor partenere în lucrul cu grupuri aflate în risc educațional. Programul a fost conceput pentru a crește motivația pentru educație, a dezvolta competențe relevante pentru viitor și a facilita tranziția de la școală la viața profesională.
| Scopul proiectului
RE-POWER YOUR FUTURE este un proiect ambițios, dezvoltat în parteneriat cu Fundația UniCredit, care are ca obiectiv fundamental creșterea conștientizării privind importanța educației în rândul elevilor și dezvoltarea abilităților esențiale pentru a-și construi un viitor promițător.
Obiectivul proiectului este de a oferi soluții sustenabile pentru continuarea educației în medii defavorizate economic, adresându-se atât elevilor - prin componenta de prevenție, cât și școlilor - prin componenta de susținere a procesului didactic.
| Aria geografica
Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Proiectul s-a derulat în 58 localități rurale și urbane, la nivelul a 31 județe din România.
| Rezumat
Re-Power Your Future răspunde nevoii de a reduce riscul de abandon școlar și de a crește șansele de integrare educațională și profesională ale tinerilor de 10-19 ani, în special din comunități vulnerabile, școli tehnologice și zone rurale. Programul dezvoltă competențe antreprenoriale, de angajabilitate și încrederea în sine, facilitând tranziția de la școală la carieră prin experiențe practice și contact direct cu mediul economic.
Implementat prin parteneriate între școli, organizații, companii, profesori, consilieri școlari și voluntari UniCredit Bank, programul este construit pe trei piloni: Inspire, Prepare și Succeed. Peste 15.500 de elevi au participat la activități de orientare în carieră și antreprenoriat, 4.160 au beneficiat de activități aplicate de dezvoltare personală și profesională, peste 800 au participat la sesiuni de mentorat în incubatorul BizzFactory, iar aproximativ 1.400 au explorat diferite profesii prin programul Job Shadow. De asemenea, 152 de elevi au dezvoltat soluții tehnologice cu impact în comunitățile lor.
În anii școlari 2023-2026, programul și-a consolidat intervențiile în școlile aflate în grupul-țintă. În primii ani de implementare, 3.678 de elevi și-au dezvoltat competențe de orientare profesională, antreprenoriat și abilități transversale prin programele JA. Totodată, activitățile Innovation Day organizate la Cluj, Craiova, București, Timișoara, Sibiu și Galați au implicat 300 de elevi, peste 50 de profesori și 17 voluntari UniCredit Bank.
Prin abordarea sa integrată și colaborarea dintre mediul educațional și cel economic, programul contribuie la creșterea motivației pentru învățare, la dezvoltarea competențelor necesare viitorului și la îmbunătățirea perspectivelor de integrare profesională pentru mii de tineri.
| Date beneficiari
• Elevi cu vârste între 10 și 19 ani din învățământul gimnazial, liceal și profesional. •Elevi din comunități vulnerabile, medii dezavantajate economic și zone rurale. • Elevi din școli tehnologice și vocaționale cu risc crescut de abandon școlar. • Tineri cu acces limitat la oportunități de orientare în carieră, antreprenoriat și experiențe de învățare aplicată.
| Date beneficiari
• Profesori și cadre didactice implicate în implementarea programului. • Consilieri școlari și personal educațional din școlile participante. • Părinții și familiile elevilor beneficiari. • Unitățile de învățământ participante. • Comunitățile locale din care provin elevii. • Companiile și organizațiile partenere implicate în activități educaționale și de mentorat. • Voluntarii și mentorii UniCredit Bank implicați în program. • Autorități locale și alți actori relevanți din ecosistemul educațional și economic.
| Activitati
Programul folosește metodologia INSPIRE–PREPARE–SUCCEED, care combină activități educaționale la clasă, experiențe de învățare aplicată, mentorat și explorare a carierei.
INSPIRE, elevii au participat la programele Orientare Profesională și Educație Antreprenorială, desfășurate în școli cu sprijinul profesorilor instruiți de JA România și utilizând materiale educaționale tipărite și digitale disponibile prin platforma LMS. Activitățile au vizat dezvoltarea competențelor antreprenoriale, financiare și de orientare profesională.
PREPARE: elevii au participat la sesiuni de mentorat, ateliere de dezvoltare personală și emoțională, activități de generare și validare a ideilor de afaceri în incubatorul BizzFactory și competiția Integrare prin Tehnologie, care a provocat elevii să dezvolte soluții tehnologice pentru nevoile comunităților lor. De asemenea, au fost organizate evenimente Innovation Day, în cadrul cărora echipe de elevi, profesori și voluntari UniCredit Bank au identificat și propus soluții pentru provocări locale.
SUCCEED a inclus experiențe extinse de Job Shadow, vizite la companii, întâlniri cu profesioniști, precum și participarea echipelor de elevi la competiția națională Gen-E. Activitățile au fost susținute prin colaborarea dintre școli, organizații locale, companii, voluntari UniCredit Bank și organizațiile membre JA Europe, asigurând elevilor acces la modele profesionale, experiențe reale de învățare și oportunități de dezvoltare personală și profesională.
| Rezultatele proiectului
Programul a contribuit la creșterea motivației pentru educație și la dezvoltarea competențelor necesare integrării profesionale în rândul elevilor din comunități vulnerabile, zone rurale și școli tehnologice. În perioada evaluată, 15.500 de elevi au participat la activități de orientare în carieră și antreprenoriat, 4.160 au beneficiat de activități aplicate de dezvoltare personală și profesională, peste 800 au primit mentorat personalizat în cadrul BizzFactory, iar aproximativ 1.400 au explorat mediul profesional prin Job Shadow.
Participanții și-au dezvoltat competențele antreprenoriale, de angajabilitate și comunicare, precum și capacitatea de a lua decizii informate privind viitorul lor educațional și profesional. Feedbackul elevilor și profesorilor evidențiază creșteri ale încrederii în sine, autocunoașterii, spiritului de inițiativă și motivației școlare. Elevii au declarat că activitățile i-au ajutat să își clarifice obiectivele, să își identifice interesele și punctele forte și să privească mai încrezători către viitor.
Programul a generat și schimbări la nivelul climatului școlar, prin consolidarea relațiilor dintre elevi și profesori, creșterea coeziunii grupurilor și încurajarea exprimării libere într-un mediu sigur și incluziv. Profesorii au dobândit metode și instrumente noi de lucru, pe care le-au integrat și în alte activități educaționale.
Printre efectele suplimentare observate se numără implicarea mai activă a unor elevi vulnerabili și dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale și comunitare care au continuat dincolo de activitățile programului.
| Bugetul
253
| Parteneri
UniCredit Foundation, UniCredit Bank, Junior Achievement Romania, Junior Achievement Austria, Junior Achievement Bulgaria, Junior Achievement Czech, IW JUNIOR gGbmH, Junior Achievement Hungary Foundation, Junior Achievement Young Enterprise Italy ets, Dostignuća mladih u Srbiji (Junior Achievement Serbia), Junior Achievement (JA) Slovensko, Junior Achievement Slovenia
| Website proiect
https://jaromania.org/programe-proiecte/orientare-profesionala/re-power-your-future/
