close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



“Unboxing Muzeul Abandonului - live museum”



| Organizator:
    Asociația Q-Arts
| Categorie:
    
| Problema de fond
    În timp ce numeroase ONG-uri se concentrează pe furnizarea de asistență pentru copiii abandonați, noi am identificat, la nivel de societate, o imensă lacună în înțelegerea fenomenului abandonului și a implicațiilor acestuia la nivelul infrastructurii sociale. În țara în care în urma decretului 770 au fost abandonați aproape un milion de copii, Muzeul Abandonului a ales să comunice acest subiect sub forma blândă a unui proiect cultural, prin lentila permisivă a unui muzeu participativ și cu apanajul și atractivitatea tehnologiilor imersive.
Din 2021 proiectul nostru a avut numeroase activări fizice pe termen scurt, însă prima întâlnire de amploare cu publicul s-a născut în cadrul expoziției Unboxing Muzeul Abandonului - Live Museum, unde timp de o lună, în august 2023, am interacționat cu peste 1500 de persoane.


| Scopul proiectului
    -Consolidarea comunității: unind cercetători și supraviețuitori pentru a promova suportul și colaborarea, oferind o platformă pentru schimb de informații.
-Întâlniri tematice: organizarea a patru conferințe pentru a facilita dialogul și pentru a avansa în cercetarea fenomenului abandonului.
-Evaluarea impactului tehnologiei VR asupra diverselor demografii.
-Expoziție participativă: crearea unui spațiu de laborator, unde publicul poate participa activ, demistificând procesele de cercetare și arhivare.
-Atragerea a peste 1000 de vizitatori pentru a crește conștientizarea la nivelul publicului.


“Unboxing Muzeul Abandonului - live museum” “Unboxing Muzeul Abandonului - live museum” “Unboxing Muzeul Abandonului - live museum”

| Aria geografica
    București

| Rezumat
    Muzeul Abandonului este un proiect apărut într-un deșert al informației, interesului și conștientizării faptului că abandonul este una dintre marile drame ale societății românești. Decretul 770 din 1966, care interzicea avortul și contracepția, a dus la creșterea bruscă a ratei natalității din România, dar și la un val fără precedent de copii abandonați. 1989 a venit cu o abrogare rapidă a decretului 770 și cu primele cifre oficiale – 100.000 de copii în instituții și 50.000 în spitale. 33 de ani mai târziu România se află într-o criză demografică gravă, dar își abandonează în continuare copiii. În acest context a apărut Muzeul Abandonului în septembrie 2021 și a pornit multiple paliere de comunicare, cercetare și expunere a acestei imense traume naționale.

"Unboxing Muzeul Abandonului - live museum" a fost o inițiativă axată pe deschiderea către public a proceselor interne ale muzeului, facilitând o conexiune mai profundă între vizitatori și subiectul traumatic al abandonului în România. Prin comunicare deschisă și implicarea activă a comunității, proiectul și-a propus să stârnească conștientizarea și dialogul în jurul acestui subiect sensibil și să promoveze o cultură a incluziunii și a empatiei.

Obiectivele proiectului au inclus crearea unui spațiu participativ și incluziv, în care publicul să devină contribuitor și participant activ la misiunea Muzeului Abandonului. Acest lucru a fost realizat prin organizarea expoziției laborator "Unboxing Muzeul Abandonului - live museum", unde publicul a fost invitat să contribuie direct la cercetările muzeului și să împărtășească povești personale legate de abandon. Expoziția "Unboxing Muzeul Abandonului - live museum" a adunat aproape 1500 de vizitatori în luna august 2023 în Amzei 13.


| Date beneficiari
    Grupurile țintă directe ale proiectului includ supraviețuitorii sistemului de protecție din România, cercetătorii specializați în acest domeniu, cercetătorii muzeali, activiștii și promotorii schimbărilor sociale, ONG-uri care activează în domeniul protecției copilului, studenții și educatori din domeniul studiilor sociale și drepturile omului, liderii comunitari, asistenții sociali și personalul umanitar. Aceste categorii de participanți contribuie la adunarea și diseminarea cunoștințelor legate de sistemul de protecție din România, promovând schimbări pozitive și sensibilizând opinia publică.


În general targetam publicul tânăr, de aici și focusul nostru către expoziții imersive și produse digitale, pentru a putea comunica facil cu un public pentru care tehnologia accesibilizează un fenomen pe care nu l-au trăit în mod direct și care este greu de digerat. La aceasta tânără generație dorim să ajungem, acolo unde sperăm că se pot întâmpla schimbări de percepție care să ducă la o atenuare a gravității fenomenului abandonului în România. Pentru expoziția din Amzei 13 ne-am propus să ajungem la 1000 de vizitatori în 4 săptămâni, iar cifrele finale au indicat peste 1500. Dar publicul participant a fost divers, de la persoane de 60 de ani care interacționau pentru prima dată cu o expoziție de realitate virtuală, până la adolescenți pentru care mediul digital și imersiv este aproape a doua natură.
Totodată, campaniile generate în jurul muzeului, prin intermediul partenerilor media și ai platformelor online ale muzeului au ajuns la peste 300.000 de oameni.


| Date beneficiari
    Publicul larg, persoanele care nu sunt direct implicate în sistemului de protecție din România, dar care sunt expuse la informațiile și mesajele diseminate de cercetătorii, activiștii și promotorii sociali implicați în proiect. Aceste persoane pot fi sensibilizate și conștientizate cu privire la problemele legate de sistemul de protecție a copilului și pot fi motivate să susțină schimbările pozitive în această direcție.
Mass-media și platformele online, campaniile generate în jurul muzeului și evenimentelor sale au ajuns la peste 300.000 de oameni prin intermediul partenerilor media și al platformelor online ale muzeului. Această expunere extinsă ajută la creșterea conștientizării publicului larg cu privire la subiectul abandonului în România și la implicarea proiectului în promovarea schimbărilor sociale și a sensibilizării.


Comunitatea academică și educațională, cercetătorii și educatorii specializați în domeniul studiilor sociale și al drepturilor omului pot beneficia indirect de proiect prin intermediul cunoștințelor și informațiilor generate și diseminate în cadrul acestuia. Aceștia pot utiliza aceste resurse în scopuri academice și educaționale, contribuind la îmbogățirea cunoștințelor și înțelegerii legate de problema abandonului în România.
Prin implicarea acestor categorii de beneficiari indirecti, proiectul își extinde impactul și ajunge la o audiență mai largă, contribuind la sensibilizarea și mobilizarea opiniei publice în sprijinul schimbărilor pozitive în ceea ce privește protecția copilului și reducerea abandonului în România.
Proiectul se adresează și unui public larg, interesat de probleme sociale, oferindu-le oportunitatea de a deveni conștienți de fenomenul abandonului din România și de a contribui la schimbarea pozitivă printr-o mai mare implicare și susținere a acestei probleme sociale.


| Activitati
    “Unboxing Muzeul Abandonului - live museum” a pornit de la dorința de a șterge granița dintre back-stage-ul și front-stage-ul unui proiect muzeal. Am adus în spațiul vizibil și accesibil vizitatorului toate operațiunile interne ale muzeului dar și toată umanitatea lui. Implementarea a implicat o combinație de activări fizice, inițiative digitale, întâlniri cu comunitatea și formate diverse de interacțiune cu publicul, adunate în cadrul unei expoziții-laborator.

În crearea expoziției, care a funcționat ca un spațiu-vitrină interactiv, am îmbinat componente fizice și virtuale. Am expus obiecte muzeale în manieră clasică alăturate celor 8 stații de explorare VR, care prezentau expoziția Sighet - Cămin Spital. Conceptul de muzeu la vedere a integrat rezultatele cercetărilor noastre sub forma unui Timeline al fenomenului abandonului din ultimii 50 de ani dar și Harta Abandonului - un element participativ care a permis vizitatorilor să contribuie în mod activ cu mărturii și informații, în timp real. O componentă educativă a fost alăturată prin cele 4 conferințe cu specialiști din domeniul protecției copilului și domeniul muzeal, cât și prin întâlniri ale comunității de supraviețuitori ai orfelinatelor din perioada comunistă. Expoziția a adus laolaltă un mix de mijloace de comunicare: obiecte, text, video, fotografii, instalații artistice, laboratoare de lucru și interacțiuni participative.


| Rezultatele proiectului
    Prin adoptarea unei abordări participative, implicând activ publicul în crearea expozițiilor și prin acest efort de a colecta povești din comunitatea celor abandonați, am vrut să cultivăm un sentiment de incluziune și implicare. Această abordare ajută la reducerea decalajului dintre muzeu și public, transformând vizitatorii în contribuitori și participanți activi la misiunea Muzeului Abandonului.

Expoziția laborator “Unboxing Muzeul Abandonului - live museum”, unde publicul a putut contribui direct la cercetările noastre, a întărit și mai mult acest sentiment de implicare comunitară. Prin astfel de inițiative, Muzeul Abandonului nu este doar un depozit pasiv de istorie, ci o platformă activă pentru dialog, interacțiune și memorie colectivă.

Chiar înainte ca muzeul digital să devină complet operațional, campaniile noastre participative și apelul de a împărtăși povești personale au rezonat în rândul unui public larg. Rezultatele impresionante pe rețelele sociale, audiența semnificativă a mesajelor muzeului și participarea numeroasă la eveniment sunt indicatori relevanți ai implicării active a comunității și ai interesului în misiunea noastră. Această implicare comunitară puternică subliniază capacitatea muzeului de a se conecta cu oamenii la un nivel emoțional profund, transformându-i din observatori pasivi în participanți activi la conservarea și înțelegerea istoriei abandonului din România.


| Bugetul
    244

| Parteneri
    Muzeul Abandonului, Cartier Creativ, Nepi Rockcastle

| Website proiect
     www.muzeulabandonului.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->