Toamna se numără proiecțiile la Centrul Ceh! După cum bine v-am obișnuit an de an, dăm startul unor noi ediții ale Documentary Mondays și Fiction Tuesday, cu o selecție de șase documentare și de tot atâtea filme cehe care surprind din perspective insolite problematici diverse, de la scindarea continentului în timpul Războiului Rece și până la emergența inteligenței artificiale în viața oamenilor. 

Deschidem seria de proiecții luni, 29 octombrie, de la ora 20:00, cu documentarul Cyborgs Among Us, urmând ca marți, 30 octombrie, tot de la ora 20:00, în cadrul Fiction Tuesday, să ne uităm împreună la  Accumulator 1. Intrarea este, ca de fiecare dată, liberă.

Primele două proiecții din această toamnă tratează, parcă evocând direcția artistică a scriitorului Karel Čapek, influența tehnologiei în viața omului, a cărei evoluție mai degrabă distopică reușește să atragă consecințe nedorite asupra acesteia.

Cyborg Among Us este primul documentar selectat în cadrul ediției din aceasta toamnă a Documentary Mondays. Intriga filmului este pe cât de simplă, pe atât de cutremurătoare: tehnologia este atât de avansată și a pătruns atât de mult în viața oamenilor, încât într-un final se ajunge la implantarea în corpurile acestora, cu scopul de a le îmbunătăți capacitățile, de dispozitive electrice, confruntând spectatorul cu implicațiile depășirii naturii umane. 

Chit că aflat la cea de-a doua ediție, Fiction Tuesday nu se lasă și vine tare din urmă, debutând cu filmul Accumulator 1, distins cu premii la Festivalurile de Film de la Veneția și de la Tromsø.  În această poveste satirică, ecranele televizoarelor pot absorbi  forța vitală din orice lucru viu.  Vă invităm să descoperiți cum se va descurca Olda, protagonistul filmului, care suferă de o letargie acută după ce a fost intervievat pe stradă.
Ceea ce este posibil să vă frapeze este lejeritatea cu care regizorii celor două filme tratează aceste subiecte – dacă Cyborgs among us pare că începe ca un mockumentary, din pricina difuzării unor interviuri cu oameni „modificați” (unul cu o antenă care îi iese din cap, altul cu un led implantat în palmă) care susțin că sunt cyborgi, fapt cumva amuzant în 2017 când a fost realizat filmul, Accumulator 1 este descris de critici drept un basm modern cu elemente de spiritualism New Age, cuplul tată-fiu,  Jan Sverák și  Zdenek Sverák, reușind să realizeze unele dintre cele mai bune filme cehe recente.  

Vă așteptăm așadar la Centrul Ceh să urmărim primul documentar, respectiv primul film de ficțiune din această toamnă! Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei. 

Evenimente Facebook aici: DM & FT

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.
 
Parteneri media: Radio Tanănana, AGERPRES, Arte şi Meserii, Radio România Cultural, Romania Journal, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Zeppelin.