Participanti & Proiecte
Un’ Doi Trei
|
Organizator: PB&J |
|
Categorie: Campanii sociale |
În 2021, eram în continuare sub media europeană a ratei de reciclare, care este de 45%. Există 2 cauze care determină un procentaj atât de scăzut în comparație cu media europeană: absența infrastructurii de colectare separată, dar și lipsa unei educări/informări corecte a cetățenilor.
Pe lângă problema de mediu, există și o pierdere economică pe care o suferim la nivel național. Dacă deșeurile de ambalaje pe care le generăm în fiecare zi ar fi colectate separat, din propria casă, ele nu vor mai ajunge la groapa de gunoi (cf. ”Raportului de țară” din 2020, înregistrăm o rată de depozitare a deșeurilor la groapa de gunoi de 70%).
Colectate separat, deșeurile de ambalaje se pot transforma în materie primă pentru noi produse, precum granule din care se pot fabrica PET-uri, fibre sintetice din care se realizează tapițeria mașinilor, etc.
| Obiectivele campaniei
Un’ Doi Trei și-a propus să informeze corect românii despre problema deșeurilor de ambalaje și să atragă atenția asupra impactului pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului, economiei și asupra calității vieților noastre.
Mai mult, campania și-a propus să creeze un nou obicei sănătos care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi, urmând trei pași simpli - Desfacem. Folosim. Aruncăm unde trebuie - și să schimbe percepția acestora că ar fi un ritual foarte complicat ce presupune mulți pași.
| Aria geografica
În mediul online, campania s-a desfășurat la nivel național, iar pe outdoor aceasta s-a desfășurat în orașele București, Iași și Brașov.
| Rezumat
Colectarea separată pare, pentru foarte mulți români, un ritual foarte complicat, ce presupune mulți pași și infrastructură specială. Când, de fapt, colectarea separată înseamnă un minim de atenție în privința ambalajelor pe care le folosim. Pentru a schimba un comportament este nevoie de timp, dar, mai ales, de educație. De pași repetați până când aceștia ajung să fie făcuți mecanic sau din reflex.
Campania națională Un’ Doi Trei s-a desfășurat în perioada mai - octombrie 2022, scopul fiind de a informa și educa cetățenii în vederea implementării colectării separate a deșeurilor de ambalaje la sursa de generare (acasă/în gospodărie). Campania a fost împărțită în trei faze, fiecare cu mesaje diferite distribuite către populație.
Un’ Doi Trei se bazează pe o idee simplă: Desfaci. Folosești/Savurezi. Arunci unde și cum trebuie. Să colectezi separat este SIMPLU | de BUN SIMȚ | NORMAL | CIVILIZAT.
Campania s-a desfășurat în medii de comunicare multiple, pe formate diferite, populația fiind expusă la mesajele Un’ Doi Trei de mai multe ori: online (22 de platforme), Social Media (Facebook, Instagram, YouTube), activare influencer, outdoor, print (Ziarul Tribuna Verde și Revista Ecologic), PR, editoriale (articole și emisiuni ”Gândul Green” dedicate).
Pe scurt, rezultatele campaniei sunt: peste 5 milioane de cetățeni au fost expuși mesajelor campaniei, peste 80 de milioane de afișări pe durata întregii campanii (minim 7.000 de afișări în 110 localități din țară), peste 200.000 de trimiteri în site, peste 5 milioane de vizualizări ale materialelor video create.
| Date beneficiari direcţi
Focusul acestei campanii a fost în mediul online, iar targetul pe care l-am vizat sunt românii din mediul urban, cu venituri medii și mari, nivel mediu și ridicat de educație, care petrec mult timp pe canalele din mediul online și sunt “deschiși” să afle despre astfel de inițiative de informare și educare.
Beneficiarii indirecți ai acestei campanii au fost instituțiile publice locale, prin prisma informațiilor despre colectarea separată a deșeurilor de ambalaje adunate sub umbrela proiectului, care pot fi furnizate mai departe de către Primării, de exemplu, cetățenilor.
| Activitati
Insight-urile de la care am plecat au fost: nivelul scăzut de educație în domeniu și miturile existente legate de colectare, confuzia reciclare vs. colectare separată, ceea ce declară consumatorii vs. ceea ce fac de fapt. În concluzie, colectarea separată este un subiect complex, însă, în ochii consumatorilor, trebuia tradus într-un limbaj simplu.
Pentru a începe un proces de schimbare a comportamentului, am avut în vedere următoarele elemente: comunicare constantă (discurs unitar și repetitiv), simplificarea problemei și a soluției (claritate și mesaje directe), nivelul de educație în domeniu trebuie să crească treptat, evitarea mesajelor cu care s-au obișnuit (seci și foarte distante), să transmitem senzația de responsabilitate (soluția stă în mâinile lor), subiectul trebuie să devină mai ”appealing/cool”.
Campania Un’ Doi Trei a fost împărțită în trei faze: Faza 1 - în care am pornit conversația despre colectarea separată, ca să atragem atenția asupra subiectului. Pentru a face mesajul mai ”punchy” am folosit o serie de cuvinte care au ținut loc de mesaj principal/headline (atribute ale colectării separate): NORMAL | SIMPLU | CIVILIZAT | BUN SIMȚ.
Faza 2 - a continuat să transmită același mesaj, același ritual al responsabilității, cel al colectării separate, fiind comparat cu acțiuni complexe pe care le facem zilnic sau aproape zilnic, dar care au ajuns să ne intre în reflex, cum ar fi: parcarea mașinii - este o acțiune pe care o realizăm din reflex, mult mai complexă decât simpla colectare separată a deșeurilor de ambalaje pe care le folosim. De asemenea, gătirea cartofilor prăjiți este un proces mult mai complex, mai de lungă durată decât simpla colectare separată a deșeurilor de ambalaje.
În Faza 3 - am dorit să avem un impact cât mai mare asupra consumatorilor, arătându-le într-o manieră captivantă consecințele unui comportament corect, dar și ale unui comportament incorect în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor de ambalaje. Pe scurt, am creat traseul unui ambalaj care este aruncat unde trebuie și traseul și impactul unui ambalaj aruncat necorespunzător.
Mixul de comunicare a cuprins următoarele medii și canale: online (website, bannere & videos), Social Media (Facebook, Instagram, Youtube), activare influencer (magicianul Robert Tudor), outdoor, print, PR, emisiuni ”Gândul Green” (articole și videos generate), editoriale.
| Rezultatele proiectului
Mesajul central în toate cele trei faze ale campaniei a fost despre ritualul ”Un’ Doi Trei”: Desfaci. Folosești/Savurezi. Arunci unde și cum trebuie. Campania s-a desfășurat în medii de comunicare multiple, pe formate diferite, populația fiind expusă la mesajele Un’ Doi Trei de mai multe ori.
Pentru a facilita accesul la informațiile oferite în cadrul campaniei Un’ Doi Trei, am creat un landing page în site-ul Asociației OIREP Ambalaje. Acesta este simplu și ușor de navigat, respectând promisiunea campaniei, iar conținutul, împărțit în 3 secțiuni principale: Problemă; Soluții, Mituri, a fost actualizat permanent pentru a reflecta faza în care se afla campania de comunicare.
Bannere dinamice și video-uri au fost inserate pe durata întregii campanii, pe 22 de site-uri din România care se află în topul traficului în online, conform SATI. Deși bannerele în online intervin în experiența utilizatorilor, am creat o serie de vizualuri și video-uri care să nu deranjeze la fel de mult ca bannerele comerciale, crescând astfel gradul de simpatie pe care publicul îl are față de campanie.
Au fost create pagini de Social Media pentru inițiativa Un’ Doi Trei pe trei canale de socializare - Facebook, Instagram, YouTube. Paginile de SM au fost populate cu postări în formate multiple (foto, video, link) și stories, în timp ce pagina de YouTube a expus content-ul video creat în aceste faze și cut-uri din emisiunile Gândul Green. Pe lângă aceste postări și stories, care au ajuns în principal la urmăritorii paginilor, au fost derulate campanii cu scopul de a atrage public adițional către pagini și de a informa un număr și mai mare de utilizatori. Conținutul campaniei a beneficiat de interacțiuni pozitive cu publicul, materialele create fiind redistribuite de mii de ori, iar video-urile generând peste un milion de vizualizări doar pe canalele de SM.
Faza 3 a campaniei a fost amplificată prin intermediul magicianului Robert Tudor, care a creat un material video pe care l-a distribuit pe canalele sale de Facebook, Instagram, TikTok și YouTube. Nu au existat interacțiuni negative, asocierea fiind apreciată de comunitățile lui.
În total, pe toate mediile și canalele de comunicare, campania Un’ Doi Trei a avut:
Peste 5.000.000 de cetățeni expuși mesajelor campaniei
Peste 80.000.000 de afișări pe durata întregii campanii
Peste 200.000 de trimiteri în site
Peste 5.000.000 de vizualizări ale materialelor video create.
| Parteneri
Un’ Doi Trei este o campanie a Asociației OIREP Ambalaje, implementată prin intermediul: Clean Recycle, Ecologic 3R Ambalaje, Eco-Rom Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
| Despre organizator
PB&J este o agenție de advertising cu focus pe mediul online, care reunește o echipă de oameni cu experiență în publicitate, marketing și producție video.
Filosofia noastră este de a veni cu cele mai fresh, relevante și actuale idei, care nu doar rezolvă punctual briefurile, ci aduc memorabilitate brandurilor și inițiativelor de comunicare.
Modul prin care putem garanta acest lucru este înțelegerea în profunzime ale business-urile până la nivelul la care devenim parte din echipa acestora.
| Website proiect
https://oirep.ro/undoitrei/