Participanti & Proiecte
Cancerul nu stă la distanță
|
Organizator: Fundatia HOSPICE Casa Sperantei |
|
Categorie: Campanii de comunicare pe teme sociale |
Bolnavii de cancer au primit două lovituri în pandemie: o dată din cauza COVID, apoi pentru că au avut cu greu acces la îngrijirea de care au urgent nevoie. Pentru bolnavii de cancer, nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în pandemie, cu aproape 50% mai puțin față de aceeași perioadă a anului precedent. De aceea, bolnavii de cancer sunt printre cei mai afectați în pandemie. Diagnosticul întârzie, iar îngrijirea de care au nevoie este amânată sau chiar anulată. Bolnavii incurabili au devenit, “ceilalți”, pacienții despre care se vorbește mai puțin, pentru care se donează mai puțin. Era nevoie de o campanie de comunicare pentru a aduce în atenția publică faptul că pacienții oncologici au nevoie urgentă de ajutor, ei nu au timp suficient la dispoziție pentru a aștepta sa treacă pandemia.
| Scopul campaniei
Ca orice campanie HOSPICE, scopul a fost în primul rând cel de strângere de fonduri; apoi de conștientizare a nevoii uriașe de îngrijire paliativă. În fiecare an, aproximativ 170.000 de oameni aud „nu se mai poate face nimic”. Dincolo de o listă de medicamente și de răceala cu care li se servește un diagnostic sever, mii de pacienți se confruntă cu lipsa de îndrumare şi de sprijin medical, social și psihologic pe care un om o poate resimţi atunci când ţi se spune: „Nu mai ai nicio şansă“.
| Client campanie
HOSPICE Casa Speranței
| Autor campanie
HOSPICE Casa Speranței
| Acoperire campanie
București, Brașov
| Descriere campanie
La debutul pandemiei, am înțeles că sistemul de sănătate publică a fost nevoit să ia toate măsurile necesare pentru a se pregăti să facă față epidemiei de COVID-19, dar și pentru a nu expune bolnavii de cancer la riscul de infecție cu coronavirus, prin prezenţa lor în spitalele publice. Este o luptă contracronomentru și trebuie să depunem cu toții eforturi, să fim responsabili și solidari, astfel încât toate aceste măsuri să dea rezultate.
Însă bolile incurabile și cancerul nu țin cont de context, tratamentele și durerea nu pot fi puse pe pauză, iar pacienții noștri copii și adulți au nevoie urgentă de sprijin și îngrijire de specialitate. Încă din luna martie am văzut, din nefericire, efectele necruțătoare pe care le are virusul asupra pacienților oncologici sau cronici. Pentru ei, mai târziu poate fi prea târziu. Bolnavii de cancer din România sunt printre cei mai expuși în fata pericolului epidemiei de coronavirus. Pacienții oncologici au fost externați din spitale de stat și trimiși acasă, uneori fără tratament. Au fost părinții noștri, prietenii noștri, colegii noștri, vecinii noștri, poate copiii noștri. Li s-au închis deja uși și au auzit un descuranjat și rece „nu se mai poate face nimic”, când mai sunt atât, atât de multe de făcut. Au fost, sunt încă, printre cei mai predispuși la infectarea cu COVID-19 și pentru mulți HOSPICE a rămas singura alternativă.
| Date beneficiari direcţi
Încă de la debutul pandemiei, HOSPICE Casa Speranței a tras un semnal de alarmă – Cancerul nu stă la distanță – și a făcut un apel public pentru ca pacienții oncologici și cei cronici să nu fie abandonați, pentru că bolile incurabile și cancerul nu țin cont de context, iar tratamentele și durerea nu pot fi puse pe pauză. În contextul în care întreaga societate a fost afectată, inclusive financiar, de pandemie, sponsorizările și donațiile au scăzut și ele dramatic. Cu toate acestea, spitalele HOSPICE Casa Speranței au rămas deschise 24/24, iar medicii, asistentele și întreg personalul clinic de la HOSPICE au fost și sunt alături de pacienții care nu mai au alternative. În total, în primele 3 luni de pandemie, am avut în îngrijire (gratuită) 3.958 de pacienți la HOSPICE Casa Speranței.
| Strategia și implementarea campaniei
Campania s-a desfăşurat omni channel. Una dintre direcţiile esenţiale a fost campania de comunicare în online, care a beneficiat de o promovare intensa atât în reţelele de social media, cât şi prin intermediul articolelor dedicate în presă. Campania a debutat cu o scrisoare deschisă (http://bit.ly/Scrisoaredeschisa) şi a continuat cu articole dedicate ( https://bit.ly/34BekWP) , poveşti de pacienţi ( https://bit.ly/3w6qgMs ), testimoniale şi interviuri cu medici ( https://bit.ly/2RpL5np ) și spoturi radio, care au ţinut activă şi relevantă campania pe durata stării de urgență. Și chiar dacă noi înșine am avut nevoie de ajutor, am înțeles pericolul virusului și am încercat să ajutăm atât cu degrevarea spitalelor de stat de pacienții oncologici, cât și cu oferirea de cazare, la Brașov, pentru medicii din spitalele COVID https://bit.ly/3hCjOJr
| Impactul campaniei
Impactul campaniei a fost unul extraordinar pentru Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei. Deși întreaga societate se confrunta cu probeme financiare și sponsorizările și donațiile au scăzut chiar și cu 90%, în cele trei luni – martie, aprilie, mai – în urma succesului înregistrat de campanie, s-au strâns 2.150.00 de lei. Cu această sumă, HOSPICE a putut oferi îngrijire pentru 3.958 de pacienți. De asemenea, echipele medicale au făcut 1.059 de vizite la domiciliu, 644 de consulații în ambulatoriu și încă 5.049 de consultații la distanță, iar terapeuții noștri au fost alături de pacienți cu 690 de sedințe de consiliere psihologică. Însumat, pentru toți pacienții din cele două spitale din București și Brașov, au fost 2.587 de zile de spitalizare în lunile de criză.
Totodată, în cadrul campaniei de comunicare, s-a generat un interes şi un awareness sporit pentru îngrijirea paliativă, fiind peste 550 de apariţii dedicate şi menţiuni în mass-media și social media. De asemenea, s-a înregistrat o creștere de 70% a SMS-urilor prin care se donează 2 sau 4 euro pentru HOSPICE.
| Buget
< 5.000 Euro
| Partenerii campaniei
| Website campanie