Participanti & Proiecte
Cum să fii om mare
|
Organizator: Asociatia The Social Incubator |
|
Sectiune: Incluziune socială |
Problema abordată în contextul conturării proiectului Cum să fii om mare a fost accesul limitat în câmpul muncii a tinerilor proveniți din sistemul de protecție, aceștia fiind în pericol de excluziune socială. Conform SOS Satele Copiilor, în medie, în fiecare an în perioada 2014-2017 au ieșit din sistemul de protecție 3288 de tineri, rata șomajului fiind de 65,9% în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani. Toate riscurile adiacente care însoțesc această categorie, precum abandonul școlar, traficul de persoane, grad ridicat de consum de substanțe interzise, fac imperios necesară existența unor instrumente de sprijin pentru ca aceștia să se îndrepte în mod organic către o viață independentă și responsabilă.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost reprezentat de creșterea accesului tinerilor din medii de risc pe piața muncii, și dezvoltarea unor abilități menite să îi îndrepte către o viață independentă, conform nevoilor și profilului vocațional individual și specific.
Obiectivele proiectului au fost organizarea a 10 ateliere de autocunoaștere și angajabilitate (2/județ), o tabără de educație non-formală de 5 zile cu 25 de tineri în București, 25 de sesiuni de consiliere pre tabără si 25 post tabără și susținerea a 5 tineri în procesul de terapie psihologică pe toată perioada desfășurării proiectului.
| Acoperire
Județe Galați, Vaslui, Dolj, Olt, Vrancea
| Rezumat
Proiectul educațional "Cum să fii om mare" și-a propus să faciliteze integrarea socio-profesională a 75 de tineri din sistemul de protecție a copilului din județele Galați, Olt, Dolj, Vaslui și Vrancea. Aceasta a fost realizată prin participarea acestora la activități care au avut ca scop orientarea în carieră, identificarea unui traseu profesional, explorarea oportunităților de carieră și îmbunătățirea șanselor de angajare. Tinerii implicați în proiect (de multe ori adolescenți la început de drum) se confruntă în mod constant cu diverse provocări care le pot influența negativ parcursul spre a deveni adulți independenți, precum lipsa sprijinului real (emoțional și financiar) din partea familiei, lipsa încrederii în sine, adaptarea la norme sociale precum programul unui job și abandonul școlar.
Tinerii au luat parte în cadrul proiectului la activități menite să le crească nivelul de competențe, soft-skills, abilități sociale și de relaționare, cât și abilități practice precum conceperea unui CV, care sunt etapele unui interviu și cum să le gestioneze. Aceste activități s-au desfășurat în cadrul atelierelor susținute în județele antemenționate, cât și prin intermediul unei tabere de educație non-formală de 5 zile sau terapie psihologică.
Nevoile tinerilor au fost identificate prin evaluări inițiale, cât și post tabără și adaptate constant la cerințele acestora, aceste sesiuni având rolul de a monitoriza și progresul tinerilor.
Toate aceste activități urmăresc creșterea gradului de angajabilitate și integrare socio-profesională a beneficiarilor și reprezintă un prim-pas către o viață independentă la ieșirea din sistem.
| Date beneficiari direcţi
75 de tineri proveniți din sistemul de protecție a copilului
| Activitati
Management de proiect
Promovare
Încheierea parteneriatelor cu DGASPC-urile implicate și recrutarea grupului țintă
Organizarea și susținerea celor 10 ateliere în județele vizate. S-au desfășurat 2 ateliere pe județ, de autocunoaștere și de angajabilitate.
Organizarea și susținerea taberei de educație non-formală de 5 zile. 25 de tineri beneficiari au venit la București, unde prin diverse ateliere de educație non-formală și-au dezvoltat abilități sociale, au învățat despre o mai bună gestionare a emoțiilor, conflictelor și situațiilor dificile din viața lor.
Coordonarea sesiunilor de consiliere pre și post tabără. Acestea au avut rolul de a contura împreună cu tinerii un parcurs profesional care să îi motiveze și să îi facă să recunoască talentele și aptitudinile pe care deja le aveau și cum puteau să și le dezvolte. Astfel, proiectul a putut monitoriza parcursul acestora, cât și nevoile în curs de schimbare ale tinerilor și a putut atinge prin diverse metode pașii necesari de urmat de către aceștia spre un viitor independent.
Sesiuni de pshihoterapie, menite a ridica stima de sine a tinerilor implicați în acest proces și depășirea greutăților pe care aceștia își propuseseră să le amelioreze.
| Rezultatele proiectului
93 de tineri proveniți din medii de risc din cele 5 județe alocați în proiect
10 ateliere de grup de educație non-formală (2 ateliere/județ) desfășurate în cadrul a 5 deplasări.
1 tabără de educație non-formală de 5 zile în București pentru 25 de tineri
25 de sesiuni de consiliere vocațională înainte de tabără
25 de sesiuni de consiliere vocațională subsecvente taberei
Susținerea a 8 tineri în procesul de psihoterapie pe toată perioada desfășurării proiectului
Rezultatele pe termen lung au fost reprezentate de dezvoltarea diferitelor aptitudini în urma atelierelor de educație non-formală (gestionarea emoțiilor, construirea unui CV, gestionarea unui interviu, etc.), creșterea încrederii de sine, motivarea și creionarea unor valori benefice pentru viitor, claritate în ceea ce privește pașii necesari pentru un viitor așa cum tinerii îl vizionau și creșterea nivelului de angajabilitate în general.
Mai jos am relatat câteva dintre experiențele tinerilor din cadrul proiectului:
“În ședințele de consiliere vocațională m-am simțit ca într-un mediu sigur și benefic. Am putut să fiu în largul meu și sigur pe capacitățile mele”.
“Am descoperit că pot profesa în ceea ce îmi doresc, că abilitățile mele pot oferi societății ceva și că personalitatea mea e perfectă în mediul de a lucra cu copii.”.
“M-am simțit în siguranță să-mi exprim sentimentele și să plâng.”
| Parteneri
B2Kapital, DGASPC Galați, DGASPC Vaslui, DGASPC Dolj, DGASPC Olt, DGASPC Vrancea
| Despre organizator
Asociația The Social Incubator este o organizație non-profit, înființată de către un grup de profesioniști care și-au dorit să creeze o platformă pentru inițiativele cu impact social semnificativ în viața persoanelor din medii defavorizate, cu accent pe tinerii instituționalizați. Asociația își îndreaptă eforturile spre a înlesni procesul tranzițional al acestor tineri spre a deveni adulți independenți, punându-le în valoare aptitudinile și calitățile.
| Website proiect
https://asociatiasocialincubator.org/proiecte/