close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Microduș



| Organizator:
    Asociatia Zi de BINE
| Categorie:
    Premiul Special Organizația NEW ENTRY
| Problema de fond
    În România anului 2020, aproape jumătate din populația din mediul rural era săracă și foarte săracă, 90% nu era racordată la sistemul public de canalizare, o bună parte dintre locuințele din mediul rural nu aveau toalete în case, iar unui medic de la sat îi reveneau aproximativ 1.581 de pacienți de care să aibă grijă.
De la accesul la nevoi de bază (curent, apă, locuințe adecvate) până la accesul la educație, satele românești, și mai ales cele din zona Moldovei, încă se confruntă cu situații de sărăcie lucie, violență domestică, alcoolism, lipsa infrastructurii și alte probleme care derivă din acestea. În context pandemic însă, igiena precară și lipsa educației pentru sănătate au reieșit ca domeniile în care intervențiile punctuale, dar cu impact cu termen lung, ar fi deosebit de valoroase.


| Scopul proiectului
    Carava Microduș este un proiect de educație pentru sănătate, livrată printr-o experiență atât valoroasă ca informație și practică, cât și de neuitat. Microdușul este felul captivant în care i-am atras pe copii și, dar și pe părinții lor, în discuții despre igienă - un autoturism tern adaptat într-o mașină colorată, dotată cu duș, toaletă și chiuvetă care le-a permis să aibă o experiență a normalității, a ceea ce este bun și de dorit să facă. Dacă ținta inițială a fost să ajungem la 300 de copii, în final am ajuns la 500 de copii din 13 sate din județul Iași.

Microduș Microduș Microduș

| Aria geografica
    Județul Iași - comuna Vlădeni, respectiv satele Broșteni, Vîlcele, Alexandru cel Bun; comuna Liteni, respectiv satele Ulmi și Liteni, comuna Prisăcani, respectiv satele Prisăcani și Măcărești, comuna Răducăneni, respectiv satele Răducăneni și Trestiana și satul Scobinți.

| Rezumat
    În anul 2020, pandemia ne-a vorbit, în termeni extrem de duri, despre igienă și importanța ei. Despre cum spălatul pe mâini nu e un moft, ci o necesitate. În lipsa lui ne punem viața în pericol. În același timp, știm că aproape 30% din populaţia României are WC-ul în fundul curţii, iar oamenii se spală în lighean. E lesne de înțeles că în aceste cazuri condițiile de igienă sunt extrem de precare și, în consecință, riscurile sunt foarte mari în ce privește sănătatea copiilor și a familiilor lor.
Așa că am dezvoltat proiectul Caravana Microduș! Am transformat o dubă obișnuită într-un microdus – un duș mobil, pe patru roti - și împreună cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany am plecat în caravană, să le vorbim copiilor din satele din Moldova (una dintre cele mai sărace și vulnerabile zone rurale din România) despre igienă și protecție pe timp de pandemie, și să le arătăm cum se face în cel mai practic mod – la duș.
Însoțiți de o echipă veselă de voluntari, de Teatro Blu, dar și de medici prietenoși, am stat de vorbă cu cel puțin 500 de copii, dar și cu părinții lor, despre norme elementare de igienă și despre riscurile nerespectării lor. Pentru mulți dintre copii, a fost primul duș din viața lor, prima dată când au făcut cunoștință cu acest mijloc de igienă.
Am lăsat în urma noastră obiceiuri bune și dușuri portabile pentru ca sursa de sănătate să nu dispară odată cu noi. Și am lăsat și microdușul la poarta Fundației Bethany, pentru ca an de an, vară de vară, dușul mobil să facă cunoștință cu tot mai mulți copii din satele românești uitate de lume.


| Date beneficiari direcţi
    În luna august 2020, Caravana Microduș a ajuns la aproape 500 de copii din satele din județul Iași, majoritatea trăind în condiții grele, marcate de multe lipsuri, printre care și lipsa unei toalete „ca la oraș” sau „ca a oamenilor bogați”. Acești copii, majoritatea de vârstă preșcolară și școlară, au crescut fără să acorde prea mult interes și prea multă valoare igienei personale, fiind total lipsiți de informații cu privire la riscurile implicite ale igienei precare. Cei mai mulți s-au bucurat de primul duș din viața lor și au întrebat de câte ori mai pot intra în Microduș.

| Date beneficiari
    Odată începută, caravana a atras mulți beneficiari indirecți, pornind de la părinții copiilor care au venit la caravană și au auzit toate informațiile despre igienă livrate copiilor, la învățători, profesori, îngrijitori și la autoritățile locale, care au realizat rapid importanța și inovația proiectului și s-au implicat voluntar pentru a asigura succesul acestei inițiative.

| Activitati
    Proiectul s-a desfășurat pe mai multe etape. Prima etapă a constat în realizarea tehnică a Microdușului – dezasamblarea unei dube Fiat Ducato și dotarea ulterioară cu o chiuvetă, 2 dușuri, toaletă și cabină de schimb, generator, ventilatoare și aer condiționat. La final, mașina a trebuit reomologată pentru a putea circula. Apoi, Microdușul a plecat de la atelierul auto din Cluj la Iași, unde are sediul Fundația Bethany și au început pregătirile pentru caravană, inclusiv trainingul tehnic al echipei Bethany.
Împreună cu autoritățile locale s-au realizat demersuri pentru a strânge copiii din satele țintă în locații în care se putea respecta distanțarea socială. În fiecare locație, Microdușul a fost acompaniat de trupa de teatru Teatro Blu, care a oferit atât divertisment, cât și informație copiilor, dar și de către un medic voluntar care le-a explicat teoretic, dar apoi și practic, la chiuvetă și la duș, tot ce ține de igiena de bază și de cum ar trebui să avem grijă de corpurile noastre. La final, copiii au primit câte un pachet cu obiecte de igienă (gel de duș, prosop, periuță de dinți etc.), dar și un duș portabil, care poate fi utilizat foarte ușor în orice condiții.
Pe măsură ce am înaintat în proiect, și alți parteneri au dorit să ni se alăture în acest efort, astfel că până la final, trei saloane de coafură locale - Ananda, Aramaic și Studio 16 – ne-au acompaniat în teren pentru ca micuții să meargă acasă nu doar curați, ci și frezați și îngrijiți.


| Rezultatele proiectului
    

| Bugetul
    190000,0

| Parteneri
    Proiectul Caravana Microduș s-a desfășurat în parteneriat cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany, care de aproape 20 de ani susține copiii și tinerii aflați în dificultate prin sprijin terapeutic, educațional și financiar. Parteneri tehnici ai proiectului – atelierul auto Deltamed. Parteneri financiari – Raiffeisen Bank, Sykes, Thetford, Vanuva, Magazin Certificat LEGO, Brico Depot, Arval, Ikea, Naos.

| Website proiect
    http://www.zidebine.ro/proiect/microdus-6





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->