Participanti & Proiecte
Școala Primară CONCORDIA
|
Organizator: Organzația Umanitară CONCORDIA |
|
Categorie: Educație, Învățământ, Cercetare |
Proiectul a fost demarat ca urmare a identificării nevoilor comunităților defavorizate din zonă, în urma activităților de aproape 30 de ani ale Organizației Umanitare CONCORDIA, organizație care se adresează unui număr de peste 2000 de beneficiari anual. Înaintea deschiderii școlii a fost realizată o analiză de piață care cu scopul de a identifica nevoile părinților atât din medii defavorizate, cât și din medii non-defavorizate.
| Scopul proiectului
Scopul: oferirea educației de calitate într-o școală primară incluzivă, la standarde europene, atât în ceea ce privește modelul educațional, cât și construcția și dotările școlii.
Obiective:
- construirea și dotarea școlii
- obținerea autorizației ARACIP și DSV pentru funcționare
- recrutarea personalului
- începerea primei clase de învățământ primar (clasa pregătitoare)
| Aria geografica
Ploiești / Prahova
| Rezumat
• Școala Primară CONCORDIA adresează nevoile educaționale și de incluziune socială ale copiilor proveniți din medii defavorizate din Ploiești și împrejurimi. În experiența de aproape 30 de ani de lucrul cu familii, copii și tineri proveniți din medii defavorizate a organizației, s-a identificat faptul că familiile din medii defavorizate nu au resursele necesare pentru a oferi copiilor o educație de calitate, în plus în școlile de la periferie, unde sunt de obicei arondați, copiii sunt suspuși discriminării și, ca urmare, crește rata abandonului școlar și în același timp scade performanța elevilor. Doar 7% dintre copiii proveniți din familii nevoiașe au medii de 9 și 10, în timp ce 38% dintre aceștia au medii de 5 și 6 (Conform studiului realizat de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România).
• Obiectivele vizate: construirea unei școli primare în care copiii de ciclu primar să nu fie discriminați, să aibă acces gratuit la resurse și educație de calitate (proces educațional, transport, mese zilnice, rechizite, activități after-school în cadrul cărora să se desfășoare educație remedială, abordare individuală a fiecărui elev în funcție de abilități și nevoi, atenție pentru dezvoltarea socio-emoțională). Totodată am văzut necesar procesul educațional într-un mediu incluziv, de aceea jumătate din copiii admiși în școală provin din medii defavorizate, și beneficiază în mod gratuit de tot programul, în timp ce cealaltă jumătate provine din familii ale căror părinți au posibilitatea plății unei taxe de școlarizare.
• Realizări: construirea propriu-zisă a școlii, recrutarea cadrelor didactice potrivite cu valorile școlii, obținerea autorizațiilor de funcționare pentru școală și after-school, deschiderea școlii.
Total perioada implementare: iunie 2017 - decembrie 2020
| Date beneficiari direcţi
20 elevi proveniți din medii defavorizate și medii non-vulnerabile
| Activitati
- Inițial s-a încercat o colaborare cu inspectoratul județean pentru a prelua o scoală existentă deja în sistemul de stat. Discuțiile nu au avut rezultat scontat, astfel ca am decis construirea propriei școli în incinta campusului Concordia de pe Sos. Centura de Vest, unde există spații generoase. (anul 2017)
- Realizarea documentației necesare pentru obținerea autorizației de construcție (2018)
- Dezvoltarea conceptului educațional unic (2018 - 2019)
- Organizarea de șantier și realizarea construcției în sine (2019 – 2020)
- Recepția lucrărilor (aprilie 2020) – intabulare și înscriere în carte funciară
- Dotare și amenajare spații (aprilie – august 2020)
- Obținerea autorizației ARACIP pentru funcționarea scolii (feb – august 2020)
- Obținerea hotărârii CL privind aprobarea rețelei școlare (august - sept 2020)
- Recrutare și instruire personal (aprilie – iulie 2020)
- Identificarea cazurilor sociale și copiilor din medii defavorizate pentru a fi înscriși la clasa pregătitoare (mai-iulie 2020)
- Promovarea online în vederea recrutării copiilor în regim de școală privată (menționăm că și pentru aceștia taxa de școlarizare este sub nivelul costurilor lunare, parte din ea fiind acoperită din finanțări proprii)
- Start primul an școlar (sept 2020)
- Autorizație DSP pentru after-school (decembrie 2020)
| Rezultatele proiectului
Rezultat 1: construirea și dotarea școlii, amenajarea grădinii exterioare
Rezultat 2: obținerea autorizației de funcționare
Rezultat 3: recrutarea și instruirea cadrelor didactice
Rezultat 4: recrutarea beneficiarilor startul primului an școlar
Beneficiile aduse grupului țintă:
• Învățare diferențiată în funcție de nevoile și talentele fiecărui elev. Fiecare clasă are doi învățători simultan care lucrează diferențiat cu copiii, în funcție de abilitățile și performanțele acestora. Clasele sunt prevăzute cu o cameră anexă în care se poate lucra individualizat cu elevii.
• Cursurile de limbă germană sunt integrate în programa școlară încă de la clasa pregătitoare și sunt susținute de profesor vorbitor nativ de origine austriacă.
• Dezvoltarea cognitiv-emoțională prin arte. Studiile arată că școlile primare cu orientare către muzică și arte vizuale au cea mai mare rată de creștere a IQ-ului Prin educația artistică (muzicală și arte vizuale) se asigură un mediu de socializare favorabil dezvoltării emoționale a copiilor.
• Grija față de mediu este una din valorile de bază ale școlii: colectarea selectivă și atenția la consumul resurselor se învață de mici. Copiii au posibilitatea de a se conecta cu natura permanent în gradină pedagogică și clasele în aer liber amenajate în curte.
• Programul after-school inclus în concept este parte esențială a vieții școlare. Copiii proveniți din medii defavorizate se confruntă deseori cu problema de a nu putea primi același sprijin când ajung acasă, lucru care poate conduce la scăderea performanțelor și și chiar la abandon școla
| Bugetul
7577147
| Parteneri
Organizația Umanitară CONCORDIA, Ministerului Federal pentru Educație, Știință și Cercetare Austria, Strabag SRL, Fundația Familiala a domnului Dr. Hans-Peter Haselsteiner, Inspectoratul Judetean Scolar Prahova
| Website proiect
https://scoala-primara.concordia.org.ro/