close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Clubul fetelor - Să ne cunoaștem corpul. Educație menstruală pentru adolescente



| Organizator:
    Asociația Iele-Sânziene
| Categorie:
    Premiul Special pentru INOVAȚIE
| Problema de fond
    Proiectul a vizat nevoia adolescentelor de a avea acces la informații despre corp și pubertate într-un spațiu intim, în care nu sunt judecate și în care se simt în siguranță. În comuna Laslea există mame minore aflate în situații vulnerabile, la care asistența socială a primăriei nu ajunge și unde nu există o inventariere clară a problemelor. Aceste persoane sunt condamnate adesea de comunitate, sătenii fiind de părere că fetele sunt cele care vor să se mute la băieți și să facă de mici copii, pentru că așa au văzut în propriile case. Cu toate că fetele au multe întrebări legate de sănătatea corpului și schimbările prin care trec, le este teamă și rușine să le pună, iar cel mai adesea nici nu au unde să o facă. Cât despre serviciile de sănătate, întreaga populație a celor 5 sate este deservită de un singur medic de familie.


| Scopul programului
    Scopul proiectului a fost de a le oferi fetelor din comuna Laslea un cadru potrivit pentru a învăța despre pubertate și menstruație. Multe dintre acestea sunt minore însărcinate, au o stimă de sine scăzută, nu cunosc procesele de bază din corpul uman și nu au o igienă corespunzătoare pentru sănătatea lor. Obiectivele proiectului:
1. Educarea adolescentelor cu privire la sănătatea menstruală și reproductivă
2. Înlăturarea stigmatului asupra menstruației atât ca temă, cât și ca proces în sine.
3. Acces la produse menstruale sustenabile, care să reprezintă o soluție reală pe termen lung.


Clubul fetelor - Să ne cunoaștem corpul. Educație menstruală pentru adolescente Clubul fetelor - Să ne cunoaștem corpul. Educație menstruală pentru adolescente Clubul fetelor - Să ne cunoaștem corpul. Educație menstruală pentru adolescente

| Aria geografica
    Comuna Laslea, județul Sibiu

| Rezumat
    Ideea acestui proiect s-a născut din necesitatea educației menstruale în România. Considerată a fi încă o temă tabu, aceasta este rezervată adesea discuțiilor în familie, în cadrul cărora nu toate întrebările își găsesc răspunsurile sau sunt transmise informații eronate, parțial sau deloc valide. Nu numai că menstruația este o experiență nouă pentru adolescente, dar lipsa resurselor materiale pentru a-și procura lunar produsele necesare reprezintă un pericol pentru sănătatea lor și un obstacol în calea accesului la educație. Pe parcursul celor 4 luni am susținut câte 2 ateliere (unul principal și al doilea de follow-up) cu 120 de adolescente din cele 5 sate din comuna Laslea, împărțite în grupuri restrânse pentru a evita transmiterea virusului Covid-19. La finalul atelierelor, adolescentele au înțeles ce este pubertatea și ce schimbări presupune aceasta – apariția părului corporal, acneea, apariția menstruației etc., precum și cum să își îngrijească corpul și să folosească produse de igienă menstruală. De asemenea, prin aceste întâlniri am demontat miturile din jurul menstruației (cum ar fi că nu ai voie să faci baie în acea perioadă, că menstruația înseamnă eliberarea sângelui rău din organism etc.). La final, fetele au primit produse menstruale sustenabile și produse de igienă. În pachetele pe care le-am distribuit am inclus seturi de absorbante reutilizabile (pentru fetele care au acces la apă și o locuință stabilă), acestea fiind o soluție economică și viabilă pe termen lung - absorbantele pot fi folosite până la 5-10 ani dacă sunt îngrijite corespunzător, sunt din materiale confortabile și speciale pentru absorbție și respirație, fiind un real ajutor pentru persoanele vulnerabile care nu își permit achiziționarea lunară a produselor de unică folosință.


| Date beneficiari direcţi
    120 de fete cu vârste între 9 și 21 de ani, din cele 5 sate din comuna Laslea. Acestea au fost împărțite în grupuri restrânse în funcție de vârstă. Beneficiarele fac parte din familii vulnerabile, monoparentale, cu o situație materială precară, iar aproximativ 80% sunt de etnie romă.

| Date beneficiari
     Beneficiarii indirecți sunt școlile și comunitatea. Adolescentele care își cunosc corpul, au informațiile necesare pentru a lua decizii potrivite vârstei lor și sunt încrezătoare în forțele proprii se vor putea concentra într-o măsura mai mare asupra studiilor și impactului lor în comunitate. De asemenea, fetele care încă nu au ajuns la vârsta necesară pentru a participa în acest proiect, vor avea exemple pozitive în rândul celor mai mari. Fiind vorba despre comunități segregate, de romi, respectiv de comunități percepute ca fiind elita satului, dar care în realitate sunt la fel de lipsite de educație. În acest context, profesorii, vecinii, autoritățle locale vor putea vedea că, atâta timp cât fetele sunt informate și li se acordă atenția și timpul necesare, va putea exista o îmbunătățire atât în ceea ce privește comportamentele în societate, cât și nivelul de încredere pe care adulții îl pot acorda copiilor.

| Activitati
    Principalele activități ale proiectului au fost atelierele propriu-zise cu beneficiarele. Astfel, am susținut 23 de ateliere cu grupuri restrânse de câte 4-5 fete, care au durat 2-3h (timpul a variat în funcție de dinamica grupului).
Desfășurarea atelierelor a urmărit crearea unui spațiu prietenos în care participantele să se simtă în largul lor, pentru a le încuraja să pună întrebări și să găsească răspunsuri la nelămuririle pe care le au. Am observat percepția pe care fetele o au asupra menstruației printr-un joc de rol. Majoritatea evitau să pronunțe cuvinte de tipul absorbant sau ciclu. Foarte puține cunoșteau mai mult de un produs menstrual și cum trebuie să aibă grijă de igiena lor în acea perioadă a lunii, și niciuna nu știa părțile anatomice ale organelor genitale feminine.
Fetele au primit materiale educative pe baza cărora au fost purtate discuțile. Pentru a facilita învățarea, am recapitulat informațiile printr-o serie de exerciții sub formă de joc.
Fetele au primit și câte un pachet cu produse menstruale și de igienă, din care cel mai important element a fost setul de absorbante reutilizabile, care poate fi folosit în siguranță pe o perioadă de mai mulți ani, reprezentând astfel o soluție reală și sustenabilă pentru gestionarea menstruației în prezența dificultăților materiale.


| Rezultatele programului
    În urma proiectului desfășurat, beneficiarele noastre au învățat despre propriile corpuri, mai ales despre sănătatea aparatului reproducător și despre igiena menstruală. Astfel, la finalul proiectului, adolescentele știu mai multe lucruri despre menstruație, deoarece au avut acces la informații utile, care au ajutat nu numai la îmbogățirea cunoștințelor, ci și la înlăturarea unor mituri și stereotipuri cu privire la ce înseamnă menstruația. Întrebările lor ne-au confirmat încă o dată necesitatea educației menstruale și despre pubertate. Curiozitățile sunt nenumărate în perioada adolescenței, și cu cât fetele primesc mai multe informații, cu atât își cunosc mai bine corpul, iau decizii în cunoștință de cauză și devin încrezătoare în sine.
Proiectul a urmărit acoperirea nevoii de acces la produse de igienă menstruală într-o manieră inovatoare. Astfel, în locul unor pachete cu produse de igienă care să acopere nevoile pe 2-3 luni, participantele au primit pachete cu absorbante reutilizabile produse etic în România. Absorbantele reutilizabile reprezintă o soluție pentru gestionarea menstruației pe termen lung, care le permite adolescentelor să fie independente economic și să nu depindă lunar de sprijin din exterior pentru achiziționarea absorbantelor. Participantele au fost receptive la ideea de a folosi absorbantele reutilizabile. Ele au învățat cum să le folosească corespunzător și cum să le îngrijească pentru a le putea folosi pe termen lung.
Acest proiect a fost unul pilot, pe baza căruia în 2020-2021 am desfășurat ateliere similare în alte comunități insuficient deservite


| Buget
    41282

| Parteneri
    Asociația Iele-Sânziene - inițiator, Asociația Casa Naturii - partener, În stare de bine - finanțator

| Website program
    





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->