Participanti & Proiecte
Tenis si soare
|
Organizator: Asociatia Cip si Ciargi |
|
Sectiune: |
Tenisul este unul din sporturile cele mai:
-frumoase
-scumpe
-utile pentru origanism
din lume.
În mod normal, nu este un sport la care copiii care provin din medii sărace au acces. Însă ei au același potențial care orice alt copil și merită, deci, aceleași oportunități. Sportul nu e moft, e o necesitate absolută, iar planul nostru este să-l ducem în cât mai multe locuri, în special în rural și urbanul mic, acolo unde necesitățile imediate sunt altele, iar nevoia de mișcare sportivă nu este prioritară pentru părinți/familii.
| Scopul proiectului
Să ducem programul nostru la nivel național. Am bifat câteva borne cu care ne mândrim (sute de ore de tenis, 8 localități și cluburi de tenis, zeci de copii, antrenori, o comunitate care contribuie cu timp și bani).
În următorii 2 ani vrem să avem peste 150 de copii înscriși în grupe, vrem să triplăm numărul partenerilor, al cluburilor și donatorilor.
| Acoperire
Ilfov, Ialomita, Piatra Neamt, Calarasi, Giurgiu
| Rezumat
Asociația Cip și Ciargi aduce copii din categorii vulnerabile la terenurile de tenis. Nu o dată sau de două ori, ci în mod constant, ca să descopere frumusețea acestui sport și poate chiar să facă performanță. Copii din medii sărace, copii cu dizabilități (autism, sindrom down, adhd, epilepsie) iar din aprilie 2022, copii refugiați. Le asigurăm antrenori cu experiență, terenuri, echipament și tot ce au nevoie pentru a face sport într-un cadru organizat și plin de zâmbete.
| Date beneficiari direcţi
Publicul țintă sunt de fapt părinții, care nu-s mereu cei mai deschiși; însă facem progres. Beneficiarii, însă, sunt copiii:
Copii din medii vulnerabile (comunități sărace, minorități discriminate)
Copii cu nevoi speciale/dizabilități
Copii refugiați
| Activitati
1. Cu ajutorul ONG-urilor și liderilor din comunităție locale, formăm grupa sau grupele de copii. Este important să identificăm copii și părinți care au cea mai mare nevoie de noi.
2. Găsim cel mai apropiat club de tenis; cu antrenori dispuși să ne primească cu răbdare și zâmbete;
3. Aducem copiii la terenuri, pentru o joacă de-o oră; grupa inițială poate fi mai mare de 5-6, iar din aceștia, selctăm copiii cu mai mult potențial. Nu e un pas al procesului foarte plăcut, toți merită, însă nu tuturor le place place în egală măsură și oricum nu avem bani pentru toți.
4. Alocăm fondurile unui abonament, pentru ca grupa formată să vină cel puțin o dată pe săptămână la antrenament. Partea tricky este să avem grijă să avem fonduri pentru cel puțin 6-12 luni, ca să lăsăm copiii în aer taman când încep să prindă gustul și să vină cu drag.
| Rezultatele proiectului
Pentru copiii atipici, beneficiile se vad atunci cand interactioneaza cu cei tipici. Integrarea se proudce de la o zi la alta, de la un antrenament la altul. Atat pedagogii, cat si antrenorii de tenis au evoluat mult in gestionarea relatiilor intre cele doua categorii de copii, iar rezultatele se vad. De asemenea, parintii, initial reticenti, sunt tot mai deschisi si entuziasti, pentru ca sportul organizat ofera rigoare si o integrare sanatoasa.
| Parteneri
O Del Amenca
| Despre organizator
Asociația noastră aduce copii din categorii vulnerabile la
terenurile de tenis. Nu o dată sau de două ori, ci în mod constant, ca să descopere frumusețea acestui sport și
poate chiar să facă performanță.
| Website proiect
https://cipsiciargi.ro/