close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Centrul Stelutelor - centru de suport și recuperare destinat copiilor cu afecțiuni grave



| Organizator:
    Asociatia M.A.M.E.
| Sectiune:
    Incluziune socială
| Problema de fond
    Încă din primii ani de activitate, am interacționat cu mii de familii cu copii grav bolnavi, internați pe secțiile de oncopediatrie și pediatrie. Astfel, am observat faptul că, în plus față de tratamentele medicale, există și alte nevoi pe care nu și le pot rezolva. Mai departe de protocoalele medicale, cei mici au nevoie de multe terapii complementare pentru a lupta cu boala gravă, iar părinții de suport pentru a face față mai ușor situațiilor dificile care apar odată cu diagnosticul dur al copilului lor. Mai mult, majoritatea nu își permit să meargă în centre medicale private din cauza veniturilor foarte mici. Toate acestea ne-au arătat cât de necesară este înființarea unui centru care să le asigure gratuit toate serviciile de care au nevoie pentru a depăși mai ușor perioada de luptă cu boala.

| Scopul proiectului
    Scop: Îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică în cazul a cel putin 500 persoane (300 copii grav bolnavi și 200 părinți) prin facilitarea accesului gratuit la o gamă largă de servicii de recuperare psiho-socio-medicală.
Obiective:
O1. Cel puțin 70% dintre copiii beneficiari își vor îmbunătăți starea de sănătate prin includerea lor în programe complexe de recuperare, pe parcursul unui an;
O2. Cel puțin 80% dintre părinții copiilor beneficiari vor primi sprijin pentru soluționarea nevoilor cu care se confruntă micii pacienți prin oferirea gratuită a serviciilor de care au nevoie.


Centrul Stelutelor - centru de suport și recuperare destinat copiilor cu afecțiuni grave Centrul Stelutelor - centru de suport și recuperare destinat copiilor cu afecțiuni grave Centrul Stelutelor - centru de suport și recuperare destinat copiilor cu afecțiuni grave

| Acoperire
    Municipiul București, Județele: Ilfov, Călărași, Dolj, Prahova, Constanța, Brașov, Giurgiu, Iași, Ialomița, Botoșani, Dâmbovița, Timișoara, Vrancea etc.

| Rezumat
    Familiile copiilor cu boli grave întâmpină constant dificultăți în accesarea serviciilor complementare tratamentelor medicale recomandate micilor pacienți. Acest acces îngreunat este cauzat de veniturile reduse ale familiilor, costurile mari cu plata terapiilor în centre medicale private, dar și capacitatea redusă a centrelor din cadrul direcțiilor de asistență socială de a prelua astfel de cazuri în raport cu nevoile multiple de la nivelul comunității. Asociația M.A.M.E. a cunoscut îndeaproape aceste nevoi, motiv pentru care în 2014 a înființat Centrul Steluțelor, centru de consiliere, suport și recuperare medicală fizică și psihică. Ne-am propus să le oferim gratuit programe complexe de recuperare ținând cont de starea lor de sănătate, diagnosticele și nevoile cu care se confruntă. Astfel, de 10 ani, venim în sprijinul lor cu terapii complexe ce asigură informare și îndrumare de specialitate, ședințe de consiliere psihologică individuale și de grup, consiliere juridică privind drepturile pacientului, ședințe de consiliere nutrițională, logopedie și ludoterapie, recuperare medicală prin fizioterapie și kinetoterapie, ateliere de terapie emoțională, workshop-uri dedicate părinților și grupuri de suport, activități educative și de socializare, terapie multisenzorială și prin realitate virtuală, sprijin financiar pentru plata unor investigații medicale sau tratamente nedecontate de CNAS. Pentru a pune la dispoziția copiilor și familiilor lor aceste servicii, am implicat tot mai multe resurse umane, financiare și materiale. Mulțumită acestui proiect, reușim să schimbăm în bine viața celor 350 de persoane aflate în atenția noastră, și ne bucurăm împreună de fiecare reușită, pas, zâmbet sau emoție pozitive pe care le împărtășesc cu întreaga echipă.

| Date beneficiari direcţi
    Beneficiari direcți: 300 de copii cu boli grave, cu vârsta între 0 și 18 ani, din București, localitățile limitrofe și alte județe din țară și 200 de părinți ai copiilor beneficiari



| Activitati
    Fiecare activitate este planificată cu mare atenție, ținând cont de specificul cazurilor, nevoile copiilor, respectiv a familiilor lor. Am format o echipă de specialiști bine pregătiți, cu importante calități umane care să devină pentru copiii beneficiari ”cei mai buni prieteni care îi ajută să meargă, să râdă și să se bucure ori de câte ori reușesc să facă un exercițiu sau o temă bine”, așa cum deseori ne spun cei mici. Fiecare caz în parte a fost evaluat de către echipa noastră și a fost întocmit un dosar ce cuprinde documentele necesare monitorizării evoluției beneficiarilor. Rezultatele evaluărilor au stat la baza unui plan de intervenție în cadrul căruia sunt stabilite serviciile, terapiile necesare: recuperare medicală prin fiziokinetoterapie, consiliere psihologică individuală și de grup, consiliere nutrițională, logopedie, artterapie, meloterapie, ludoterapie, terapie multisenzorială etc. Săptămânal sunt planificate și susținute ședințe individuale și/sau de grup pentru copii. De asemenea, părinții acestora au beneficiat de activitități de informare și îndrumare, suport emoțional, sprijin material și financiar. Periodic, am realizat rapoarte de progres. Mai mult, ne-am implicat în activități de informare și promovare pentru a asigura o vizibilitate bună a proiectului la nivelul comunității: postări în mediul online (Facebook și Instagram), articole de specialitate publicate pe website-ul organizației, articole publicate în mass-media, comunicate de presă etc.

| Rezultatele proiectului
    Rezultatele pe care le-am obținut pe tot parcursul anului 2023 ne-au arătat cât de importante sunt serviciile pe care le oferim beneficiarilor noștri. Am văzut progrese semnificative, ne-am bucurat alături de părinți pentru fiecare reușită, zâmbet, îmbrățișare venite din partea copiilor ori de câte ori realizau un exercițiu corect, făceau pași fără ajutor, duceau la bun sfârșit un proiect propriu și își descopereau emoțiile și sentimentele: ”Aici este locul unde îmi fac bine picioarele”; ”Am învățat să număr până la 100. Nu a fost greu deloc!”; ”În sfârșit, copiii de la școală nu vor mai râde de mine atunci când citesc în fața clasei. Pot să spun pe silabe și cuvinte mai lungi!”; ”Ieri, după aproape 6 luni de la ieșirea din spital, mi-am văzut copilul zâmbind. Sufletul mi-e plin de recunoștință și fericire!” Acestea sunt doar câteva dintre bucuriile pe care cei mici sau părinții le-au împărtășit cu noi. Totodată, există și rezultate importante înregistrate mulțumită implicării echipei noastre de specialiști și voluntari: 300 de copii și 200 părinți beneficiari ai serviciilor oferite; 68 de copii și-au îmbunătățit starea fizică prin participarea la ședințele de fiziokinetoterapie; 90 de copii au o stare emoțională mai bună; 42 de copii mănâncă mai sănătos; 28 de copii și-au rezolvat dificultățile de pronunție și vorbire; 48 de copii au recuperat din materia școlară pierdută ca urmare a internărilor periodice; 92 de copii au accesat serviciile medicale potrivite; 12 servicii au răspuns nevoilor beneficiarilor; 82 de voluntari s-au alăturat acțiunilor noastre.

| Parteneri
    Sponsori și finanțatori: Fundația Vodafone România, Brenntag, Pro TV, Fundația United Way România, MoldMetal Trading, Adobe Foundation etc Parteneri instituționali: Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, Institutul Clinic Fundeni, etc.

| Despre organizator
    De 15 ani, Asociația M.A.M.E. este alături de copiii grav bolnavi și familiile lor. Am oferit servicii de suport, îndrumare și recuperare pentru aprox. 6000 de copii și tineri, iar anual navigăm pacienți și asigurăm gratuit terapii complementare tratamentului medical pentru aprox. 300 de copii bolnavi. În primii ani de activitate, am renovat Secția de Pediatrie, am dotat cu aparatură medicală, echipamente electronice și mobilier medical, în beneficiul a peste 10000 de pacienți.

| Website proiect
     https://asociatiamame.ro/activitate/proiecte-in-derulare/centrul-stelutelor/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->