close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși.



| Organizator:
    Fundația Tradiții Sănătoase - Healthy Traditions
| Categorie:
    Programe
| Problema de fond
    La nivel mondial, în ultimii 40 de ani, obezitatea infantilă a crescut de 10 ori. În România, evoluția prevalenței excesului de greutate și a obezității între 2012 și 2020, la copiii cu vârste cuprinse între 3-12 ani care au participat la Programul ”Traista cu sănătate.Tradițiile sănătoase pentru copii sănătoși” a fost alarmantă. Studiile noastre au inclus aproximativ 15.000 de copii și au relevat că prevalența obezității în 2018 comparativ cu 2012 aproape s-a dublat în zonele urbane (de la 9 la 16%) și a crescut de patru ori în mediul rural (de la 3 la 12%).Explozia de obezitate infantilă, care a urmat perioadei de pandemie ne obligă să luam măsuri urgente. Programul nostru este singurul din țară care si-a dovedit eficiența. In scolile în care am activat, mai ales în orașe, prevalența suprapondralității a scăzut.

| Scopul proiectului
    În acest program, copiii învață cu ușurință, care sunt elementele unui stil de viață sănătos, ajutați de o traistă fermecată: Traista cu sănătate. Împreună cu personaje din lumea basmului popular, capra și cei trei ieduți, copiii vor descoperi ce este bun pentru sănătatea lor.
1. Sănătatea și starea de bine: Promovarea acțiunilor pentru consumul de alimente sănătoase și stimularea activității fizice în vederea menținerii sănătății.
2. Educație de calitate: Promovarea acțiunilor de creștere a calității educației pentru un stil de viață sănătos.



Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși. Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși. Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși.

| Aria geografica
    Județul Iași (Municipiul Iași, Pașcani, Târgul Frumos, Hârlău, Aroneanu, Erbiceni, Ciurea, Miroslava, Tomești)

| Rezumat
    Programul Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși a plecat de la nevoia acută de educație în domeniul nutriției sănătoase. În România, unul din trei copii are un exces de greutate și circa 10% sunt diagnosticați cu obezitate. Programul Traista cu sănătate este primul program de promovare a unui stil de viață sănătos cu fundament științific solid. Ca o concretizare a experienței de aproape 10 ani de educație pentru formarea unor comportamente sănătoase, a fost tipărit suportul educațional Traista cu sănătate, autor Veronica Mocanu, editura UMF Gr. T. Popa, Iași, 2011 - are la bază o documentare științifică riguroasă și vastă.
Mesajul programului, bazat pe pachetul educaţional Traista cu sănătate, s-a dovedit a fi unul de succes la nivel local şi internaţional. Programul a fost recompensat cu premiul I - EU Health Award - pentru cea mai bună inițiativă la nivel de comunitate (orașul Iași) de promovare a unui stil de viață sănătos, din Europa.
De la debutul în 2012, peste 40000 de copii (de 3-12 ani) din Județul Iași au beneficiat de lecții de nutriție care au avut ca suport educațional pachetul pilot Traista cu sănătate. Activitățile au cuprins evaluarea nutrițională a copiilor, ateliere pentru părinți, concursuri, cursuri pentru profesori și conferințe. Ca urmare a acestei ințiative, prelvalența obezității în rândul copiilor din Iași a scăzut cu 3% (de la 315 la 28%). Din anul 2019, a fost aprobată de către ISJ Iași, disciplina opțională de formarea a unui stil de viață sănătos ”Traista cu sănătate”, la care s-au înscris circa 4000 copii. Alți beneficiari ai programului: cadrele didactice (100 profesori formați/an), părinții (500 părinți/an particpanți la ateliere), voluntarii (100 studenți mediciniști/an), profesioniștii în sănătate (50/an).


| Date beneficiari direcţi
    - 4000 copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, înscriși la disciplina opțională ”Traista cu sănătate”

| Date beneficiari
    - 100 profesori formați pentru a preda disciplina opțională ”Traista cu sănătate”, 500 părinți participanți la ateliere, 100 voluntari (studenți mediciniști), 150 de participanți la conferințe

| Activitati
    In perioada 2018-2020, proiectul nostru ”Traista cu sănătate: educație despre un stil de viață sănătos bazat pe tradițiile locale” a avut drept scop introducerea unei discipline opționale de formare a unui stil de viață sănătos pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Identificăm următoarele acțiuni ca fiind relevante:
- Dezvoltarea unui pachet educațional pentru disciplina opțională.
- Inscrierea unui numar de circa 4000 de copii la disciplina opțională Traista cu sănătate.
- Instruirea cadrelor didactice de către experți în nutriție și educație.
Pachetul educațional ”Traista cu sănătate”, în versiunea pilot, a fost eleborat în anii 2018-2019, pentru a fi testat în cadrul școlilor înscrise în anul școlar 2019-2020. Acest pachet cuprinde: suportul educațional (96 de pagini de informații, 37 de fișe de lucru pentru copii) și ghidurile pentru profesori – CDȘ pentru ciclurile preșcolar (40 pag) și primar (80 pag).
In februarie 2019, au fost organizate ateliere în peste 25 de școli din județul Iasi. La ateliere, peste 500 de părinți au fost informați despre necesitatea formării unor deprinderi sănătoase la copii și despre posibilitatea înscrierii elevilor la discipli aopțională Traista cu sănătate.
În scopul pregătirii cadrelor didactice care vor preda disiciplina opțională, a fost organizat un curs de formare prin Casa Corpului Didactic Iași (30 ore). Cursul s-a desfășurat în perioada noiembrie 2019-februarie 2020 si a fost absolvit de peste 100 profesori.


| Rezultatele proiectului
    In perioada 2018-2020, realizarea majoră a programului a fost elaborarea pachetului educațional ”Traista cu sănătate”. Pachetul a fost distribuit gratuit profesorilor care au predat disciplina optională ”Traista cu sănătate” și, de asemenea, este accesibil gratuit in format pdf pe site-ul www.traditii-sanatoase.ro. Beneficiul adus celor 4000 de copii înscriși la opțional este educația de calitate, ale cărei efecte se observă în scăderea ratei supraponderalității de la 31% la 28%.
În această perioadă, în cadrul activităților desfășurate îm campaniile de informare, am transmis mesaje importante pentru sănătatea copiilor. În campania ”Apa - sete de sănătate” (2018-2019), am recomandat consumul sănătos de apă la copiii cu vârste de 5-10 ani: 6 pahare de apă de 200 ml/zi; 1/2 pahar de suc de fructe/legume diluat cu apă, cea mai sigură pentru consum este apa de la robinet, în mediul rural apa trebuie atent controlată. În campania ”Ritmurile corpului: orarul meselor” (2019-2020), am subliniat importanța celor trei mese pe zi, oarar care corespunde cu ritmurile corpului și am învățat copii să-și alcătuiască un mic dejun sănătos (2 porții de feculente, o porție de lactate și o porție de proteine), un prânz sănătos (2 porții de legume, o porție de feculente și o porție de proteine) și o cină sănătoasă (2 porții de legume, o porție de lactate și o porție de feculente). De asemnea, am subliniat importanța spălării mîinilor și respectarea programului de somn (cel puțin 10 ore pentru copiii cu vârste cuprinse între 5-10 ani).


| Bugetul
    34437

| Parteneri
    Inspectoratul Școlar Județean Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Societatea Studenților Mediciniști din Iași, Revista Timpul, Editura Meridiane Publishing

| Website proiect
    www.traditii-sanatoase.ro, www.traistacusanatae.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->