Participanti & Proiecte
Color the Village
|
Organizator: Asociatia Acasa in Banat |
|
Categorie: Artă și cultură |
În localitatea Racovița din județul Timiș se păstrează într-o mare măsură arhitectura tradițională pentru zona de deal a Banatului în stilul baroc rural, cu fațade frumos decorate cu flori și alte motive specifice.
Color the Village se afla deja la a doua ediție, așadar, după alegerea locației pentru 2020, am realizat în primă etapă o cartare completă a satului, fotografierea tuturor caselor din sat, după care, împreună cu reprezentanții Primăriei s-au identificat cazurile sociale din localitate și casele cu potențial de renovare. La final, membri asociației au avut discuții cu proprietarii și au decis care vor fi cele 30 de case ce vor fi renovate.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului este păstrarea patrimoniului rural și promovarea acestuia.
Obiectivele:
- renovarea a 30 de fațade într-un interval scurt de numai 3 zile
- mobilizarea si implicarea unui numar mare de voluntari pentru a proteja arhitectura din zona Banatului
- conștientizarea locuitorilor despre frumusețea arhitecturii din localitate
- conștientizarea publicului despre arhitectura specifică zonei Banatului și faptul că merită și trebuie protejată
| Aria geografica
Racovița, județul Tiimiș. Voluntarii au venit însă din toată țara
| Rezumat
30 de case în 3 zile. Ne-am propus și am și reușit să renovăm 30 de fațade în 3 zile de festival, un adevărat festival al faptelor bune, cu oameni muncitori și harnici, cu bucurie și multe, multe reușite. Și multă culoare, desigur.
În condițiile în care patrimoniul satului românesc dispare văzând cu ochii, proiectul își propune să dea o nouă șansă caselor bănățene, să nu își piardă frumusețea și identitatea.
Rezultatul: 30 de fațade, 320 de voluntari, aproximativ 6000 de ore de muncă și peste 3000 mp de fațade zugrăvite în numai 3 zile - este bilanțul evenimentului Color the Village/Colorează Satul, organizat de Asociația Acasă în Banat la Racovița, județul Timiș.
Și în acest an, casele selectate au fost locuite de persoane defavorizate, vârstnici, familii cu copii, familii cu venituri reduse, care nu ar fi făcut niciodată o prioritate din renovarea fațadei, iar riscul ca aceste case să se degradeze în continuare era extrem de mare.
| Date beneficiari direcţi
Aproximativ 100 de persoane - beneficiari direcți - proprietari ai caselor renovate. 320 de voluntari care și-au petrecut minim o zi învățând și descoperind lucruri noi
| Activitati
1. Organizare. În prima etapă am identificat casele candidate și am luat legătura cu Primăria Racovita, au fost evaluate casele și beneficiarii, apoi au fost identificate problemele și soluțiile personalizate, necesarul de materiale, modalitatea de intervenție. Obiectivul este renovarea celor 30 de fațade,
2. Faza logistică și intervenții suport. Cu câteva săptămâni înainte, a fost organizată logistica resurselor, furnizorii, materialele, transportul și cazarea, masa voluntarilor etc. În plus, am demarat call-ul pentru voluntari.
3. Main-event: în septembrie am strigat adunarea pentru colorarea, la propriu, a satului. Au fost trei zile pline, consecutive, în care voluntarii au acționat cot la cot cu localnicii și am reușit să finalizăm până în ultima seară toate cele 30 de case.
| Rezultatele proiectului
Comunitatea locală: proprietari care și-au renovat singuri fațadele, fără să le distrugă decorurile originale
Voluntari: capacitatea de a învăța lucruri noi, de a deveni mai practici, de a-și petrece timpul liber făcând fapte bune pentru o familie necunoscută până atunci.
Voluntarii noștri revin, deja, an de an și așteaptă cu nerăbdare următorul eveniment.
| Bugetul
50000
| Parteneri
Asociatia Acasa in Banat, Primăria Racovita
| Website proiect
www.colorthevillage.ro