close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Fanbook Ambasador



| Organizator:
    CSR MindSet
| Categorie:
    Proiecte pentru Tineret
| Problema de fond
    Majoritatea copiilor din țară nu au acces la o astfel de activitate. Mulți dintre ei nici nu au acces la librării, biblioteci, așa că, împreună cu Asociația CSR Mindset, am început să organizăm un club de lectură lunar într-o comună din Brașov. Așa s-a născut Fanbook Ambasador. Strângeam mai multe volume dintr-o anumită carte din donații, copiii aveau o lună să o citească, iar apoi aceasta urma să fie discutată cu ei. Acest proiect educațional are ca scop promovarea lecturii în rândul elevilor de gimnaziu din medii defavorizate, mulți neavând acces la dispozitive electronice sau o bibliotecă în școala de proveniență, care să le faciliteze procesul educațional și creativ oferit de lectură. Beneficiarii sunt educați prin lectura și sunt încurajați să descopere lumea din jur prin intermediul cărților.



| Scopul proiectului
    Promovarea lecturii în rândul elevilor din medii defavorizate
Extinderea națională în cât mai multe localități
Organizarea a sub-proiecte pentru voluntari și elevii participanți pentru strângere de donații sub formă de seminare online
Colaborări cu autori de cărți
Creșterea gradului de conștientizare a analfabetismului funcțional
Parteneriate pentru strângerea de donații sub formă de cărți, bani și dispozitive pentru viitoarele cluburi de lectură


Fanbook Ambasador Fanbook Ambasador Fanbook Ambasador

| Aria geografica
    Fanbook promovează lectura în peste 18 județe din România

| Rezumat
    Cu toate ca literatura ne oferă o lume interioară și proprie, noi considerăm că tot ea poate deveni și coloana vertebrală a unei comunități sănătoase. Astfel, Fanbook Ambasador își propune ca scop promovarea lecturii în rândul elevilor de gimnaziu din medii defavorizate. Echipa noastră strânge donații sub forma de cărți, pe care le oferă, ulterior, copiilor. Apoi,echipe de 4-6 liceeni organizează întâlniri sub forma unui club de lectura, unde discuta împreuna cu elevii cărțile citite și dezbat diferite teme.Cei mici învață să se exprime liber, coerent și argumentat într-un mediu formal și să își formeze propriile opinii. De asemenea, voluntarii inserează diferite jocuri interactive în cluburile de lectură, pentru a atrage interesul acestora și pentru a le menține atenția, dar, adesea, aceștia sunt astfel stimulați să se dezvolte pe plan personal. În timpul epidemiei, am oferit școlilor partenere posibilitatea de întâlnire fizica, respectând măsurile de siguranța sau online. Proiectul nostru se bazează pe ideea “ o carte pe luna, șansă la un viitor mai bun”. De la întâlnire la întâlnire ne este dovedit ca ne ridicăm la înălțimea motto-ului, întrucât am adus în ultimul an peste 400 de zâmbete și mai mult de 400 de opere citite.

| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii direcți: elevii școlilor gimnaziale+primare – 47 de școli în total

| Date beneficiari
     Beneficiarii indirecți: voluntarii Fanbook Ambasador - 47 echipe de voluntari, în total 200 voluntari

| Activitati
    Echipe de 3-4 voluntari, în general liceeni, organizează întâlniri lunare cu copiii sub forma cluburilor de lectură, proiectul bazându-se pe ideea ,,o carte pe lună, șansa la un viitor mai bun”.
Înainte de întâlnire, echipa Fanbook Ambasador strânge donații sub formă de cărți, pe care le oferă, ulterior, copiilor. Urmează ca aceștia să discute un fragment din operele respective alături de voluntari și să dezbată diferite teme, pornind de la cum procedează personajele sau ce poate fi dedus din text. Astfel, cei mici învață să se exprime liber, coerent și argumentat într-un mediu formal și să își formeze propriile opinii. De asemenea, voluntarii inserează diferite jocuri interactive în cluburile de lectură, pentru a atrage interesul acestora și pentru a le menține atenția, dar, adesea, aceștia sunt astfel stimulați să se dezvolte pe plan personal.
Deoarece situația de față este una nesigură și diferită de la școală la școală și de la județ la județ, echipa Fanbook Ambasador se va adapta în funcție de fiecare școală parteneră. Astfel, oferim posibilitatea de întâlniri fizice, dar cu respectarea tuturor normelor de siguranță, pentru a preveni răspândirea noului COVID-19, online sau chiar în sistem hibrid.


| Rezultatele proiectului
    Am întemeiat peste 40 de cluburi de lectură pe parcursul ultimului an școlar, organizate de cei peste 200 de voluntari din echipa Fanbook Ambasador. Toate acestea au dus la mai mult de 400 de zâmbete și peste 400 de opere citite.


| Bugetul
    5000

| Parteneri
    Fanbook a colaborat cu multe organizații, edituri și persoane publice, iar cu ajutorul lor am organizat noua seminare online (alături de Tony Mott, Ada Gales, Ioana Cărtărescu-Petrică, Teendencies, Crucea Roşie Ilfov, Boardul copiilor din România sponsorizat de UNICEF România) și un eveniment fizic alături de Girl Up România și de scriitoarele cărților

| Website proiect
    https://www.csrmindset.ro/fanbook/





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->