Participanti & Proiecte
Răspunsul Salvați Copiii România pentru copii și familii refugiate din Ucraina
|
Organizator: Salvati Copiii Romania |
|
Categorie: Apărarea drepturilor individuale/ colective |
Agresiunea militară asupra Ucrainei a condus la un aflux de refugiați de peste 16.867.334 persoane care au tranzitat țările europene. În România, au intrat 3.209.399 de cetățeni ucraineni. La final de an 106.629 de ucraineni erau înregistrați ca fiind prezenți în România, majoritatea copii (34%) și femei, în principal familii monoparentale.
Nevoile prioritare pe termen mediu și lung includ, pe lângă locuință, asistența medicală (42%), sprijin financiar (41%), informații (16%) sau cursuri de limbă română (9%).
Refugiații ajunși pe teritoriul României au avut nevoie de asistență umanitară imediată pentru asigurarea nevoilor, iar ulterior de servicii adaptate în vederea integrării. Numărul mare de refugiați a pus presiune pe comunitatea gazdă și pe sistemul de protecție, astfel încât asistența imediată și constantă a fost o necesitate.
| Scopul proiectului
Proiectul a avut ca scop furnizarea de serviciile pentru a răspunde prompt nevoilor urgente ale copiilor refugiați din prima zi de sosire, precum și facilitarea procesului de integrare pe termen mediu și lung prin oferirea de servicii sociale, inclusiv sprijin educațional și psihosocial.
Obiectivele specifice sunt:
• Acoperirea nevoilor de bază prin acordarea de sprijin material și financiar
• Facilitarea accesului la drepturi și servicii sociale și de sănătate prin gestionarea adecvată a cazurilor.
• Facilitarea accesului la educație, consiliere psihologică, inclusiv coeziunea socială
| Aria geografica
• 10 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova (Isaccea, jud. Tulcea, Siret și Vicovu de Sus, jud. Suceava, Halmeu, jud. Satu Mare, Sighetu-Marmatiei, jud. Maramures, Giurgiulești, jud. Galați, Rădăuți Prut, jud. Botoșani, Sculeni, jud. Iași, Mihăileni, jud. Botoșani, Albița, jud. Vaslui, • 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara), • 3 tabere de refugiați coordonate de IGSU: Siret (stadion), Rădăuți (stadion), Huși (jud. Vaslui) , • 3 puncte de staționare: Gara de Nord – București, Romexpo – Bucureşti, Centrul Comercial Egros Iaşi. • 2 centre de zi: Centrul de Servicii Sociale Bucium, Iași și Centrul de Servicii Sociale Timișoara, în colaborare cu DGASPC Timișoara. • 8 centre de consiliere, nou înființate: București, Galați, Tulcea, Iași, Suceava, Baia Mare, Timișoara și Târgu Mureș.
| Rezumat
Începând din 25 februarie, Organizația Salvați Copiii a fost alături de refugiații ucraineni, evaluând constant nevoile și oferind asistență umanitară în 10 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în 3 tabere de refugiați coordonate de IGSU, în 3 puncte de staționare, în 8 Centre de Consiliere și Servicii Integrate create de Salvați Copiii în mai multe locații, precum și în 13 școli partenere.
Salvați Copiii a oferit suport material (alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse de primă necesitate), traducere și consiliere informațională, suport psiho-social, consiliere juridică, asistență financiară, servicii sociale si educațională, în funcție de nevoi. Asistența financiară a fost acordată fie prin transferuri bancare directe, fie prin oferirea de tichete sociale pentru acoperirea nevoilor de bază, iar pentru cazuri vulnerabile a fost acordat suport atât prin transfer bancar, cât și prin tichete sociale. Prin Bucătăria mobilă din Vama Isaccea, Organizația Salvați Copiii a oferit, de la începutul războiului până în prezent aproximativ 600 de porții de mâncare pe zi.
Totodată, organizația și-a extins intervenția în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina aflați pe teritoriul Republicii Moldova, unde a organizat două transporturi umanitare cu 505.200 de produse de primă necesitate, igienico-sanitare, pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame, a susținut integrarea școlară pentru 1600 de copii și a donat două ambulanțe pentru oferirea de servicii socio-medicale mobile femeilor, gravidelor și copiilor refugiați din Ucraina în Republica Moldova.
| Date beneficiari direcţi
Grupul țintă principal al proiectului a fost format din copii și adulți refugiați din Ucraina. 125.660 de copii ucraineni și 106.193 de adulți au fost asistați.
O altă categorie de beneficiari direcți au fost specialiștii din sistemul de protecție a copilului sau din cadrul altor autorități implicate în gestionarea crizei umanitare. 250 de reprezentanți ai autorităților au beneficiat de formări specifice.
| Activitati
Pentru a oferi ajutor imediat la sosire, am înființat 13 centre de asistenta în punctele de trecere a frontierei și de tranzit, iar pentru a sprijini demersul de integrare am creat 8 centre de consiliere și servicii integrate în 8 orase.
Principalele activități:
- Asistență imediată la sosire și în timpul tranzitului - am creat spații de tipul Mama și Copilul, spații de activități prietenoase pentru copii în zone de tranzit și tabere mobile, distribuție de pachete de întâmpinare și produse de primă necesitate, servicii de informare și consiliere
- Sprijin pentru integrare prin centre de consiliere și activități de sensibilizare - management de caz și consiliere socială, sprijin financiar prin transferuri bancare și tichete sociale, activități educaționale (limba română și programe afterschool), consiliere psihologică și sprijin psihosocial, activități de coeziune socială
- Sprijin pentru autorități - consolidarea capacității autorităților naționale (DGASPC, Poliția de Frontieră,Inspectoratul pentru Imigrări etc.) de a oferi servicii mai bune refugiaților/migranților prin traininguri și suport material
-Activități de lobby și advocacy în vederea promovării și apărării drepturilor copiilor refugiați- participare la grupurile de lucru inter-instituționale (educație, protecția copilului, sănătate, sănătate mentală, asitență financiară); întâlniri de lucru cu autoritățile relevante,
-Organizarea de transporturi umanitare pentru refugiații din Republica Moldova.
| Rezultatele proiectului
Implicarea Salvați Copiii în criza copiilor refugiați din Ucraina a fost recunoscută la nivel național și internațional, iar intervenția rapidă și eficientă a echipelor organizației a fost preluată ca model de bună practică.
Salvați Copiii a primit Recunoașterea Onorifică pentru Curajul Civic Organizațional și Umanitar din partea Familiei Regale a României.
Parlamentul European a decernat Organizației Salvați Copiii premiul European Citizen 2022 în cadrul unei ceremonii organizate la Bruxelles.
Am sprijinit 231.853 refugiați din care 125.660 copii și 106.193 adulți
- 26,401 persoane au fost sprijinite financiar
- 9.493 copii și 11.346 adulți asistați în Centrele de Consiliere și Servicii Integrate
- 1.500 copii sprijiniți în programe educaționale
- 900 de copii au fost implicați în activități de tipul Școala Mobile
- 8.000 de copii au primit ghiozdane cu seturi complete de rechizite
- 700 de copii au primit tablete și accesorii IT pentru a urma cursuri online
- 183.600 mese distribuite prin intermediul bucătăriei mobile din Isaccea
-250 de specialiști din cadrul autorităților locale formați pe teme precum Protecția Copilului, Safeguarding, Prim Ajutor Psihologic.
- 8 centre de consiliere și servicii integrate înființate
- 13 spații de activități în zonele de tranzit înființate
- 2 transporturi umanitare pentru republica Moldova cu 505.200 de produse de necesitate imediată, pentru 42.000 de bebeluși,copii și mame.
- dotarea partenerilor din Republica Moldova cu 2 mașini medicale complet echipate pentru furnizarea de servicii medicale și psiho-sociale
| Bugetul
29006171 LEI
| Parteneri
Intervențiile în sprijinul copiilor și adulților refugiați din Ucraina au fost realizate cu suportul Save the Children International. Salvati Copiii România a avut parteneriate instituționale cu ANPDCA, Inspectoratul General pentru Imigrări, Departamentul pentru Situații de Urgență
| Despre organizator
De 32 de ani, Salvați Copiii construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor.
| Website proiect
https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectia-copiilor-refugiati/sprijin-pentru-ucraina?gad=1&gclid=CjwKCAjw3ueiBhBmEiwA4BhspNGNcKsnp420EDwcz-3W-QyTGQUqgZbcGFyOXjHFkOhbMVOPSBtPCBoCKqoQAvD_BwE