close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



ELEMENTE DE PATRIMONIU CULTURAL RELIGIOS IN PEISAJUL BUCEGILOR



| Organizator:
    
| Sectiune:
    Artă și cultură
| Problema de fond
    1.In scrisoarea primita de la Patriarhie, cu semnatura de atunci a Patriarhului Teoctist (2007) se cerea un studiu doveditor.
2.In perioada 2012-2015 am cerut in repetate randuri ca acel perete stancos plin cu inscriptii si icoane sa fie pus sub protectia legii ca monument istoric (arheologic). Sunt adrese catre Primaria Sinaia, pe raza careia se afla obiectivul de patrimoniu, si catre Directia pentru Cultura Prahova. Ambele au raspuns pozitiv dar niciodata nu au facut ceva concret.

Perioada ultimelor trei decenii este una nefericita pentru patrimoniul national. S-a pierdut la nivel national mai mult decat in toata perioada comunista.Ca atare, din acest motiv cat si din cauzele aratate la primul pas, este nevoie de o constientizare si sub forma unei carti de specialitate care sa atraga atentia asupra acestui loc deosebit de valoros.


| Scopul proiectului
    Scopul este ca prin atragerea atentiei asupra valorii de patrimoniu a acestui loc, sa intre sub protectia legii.
Ca obiective intai de toate a fost adunarea unor informatii clare care sa contureze un studiu stiintific. Dupa care au urmat alte etape: adunarea inscriptiilor, comparatii cu alte zone din muntii Bucegi (locul istoric face parte din P.N. Bucegi) cu trecut cultural, monahal, cercetari de suprafata la fata locului si cercetari prin fonduri arhivistice.
Au fost cautate si achizitionate din on-line carti postale vechi (inceput de secol XX) referitoare la Stancile Sf.Ana.


ELEMENTE DE PATRIMONIU CULTURAL RELIGIOS IN PEISAJUL BUCEGILOR ELEMENTE DE PATRIMONIU CULTURAL RELIGIOS IN PEISAJUL BUCEGILOR ELEMENTE DE PATRIMONIU CULTURAL RELIGIOS IN PEISAJUL BUCEGILOR

| Acoperire
    Busteni, Sinaia/jud.Prahova, Predeal/jud. Brasov

| Rezumat
    Cu toate ca zona proiectului este limitata de acele orase, proiectul este unul de importanta nationala.
In anul 2007 pe baza unor cercetari personale si arhivistice am identificat cea mai veche zona religioasa din Valea Prahovei, situata in padure, in Parcul Natural Bucegi, la Stancile Sf. Ana. La acel moment am semnalat Patriarhiei care a dorit mai multe detalii desi este un loc turistic-religios destul de frecventat. La baza acestor Stanci se afla un perete cu icoane vechi, inscriptii si o grota a unor pustnici. Potrivit unor carti aici a existat un schit de pe la 1453. In teren am identificat si fundatii si scari din pietre.
Observand de-a lungul anilor ca acolo se desfasoara activitati nepotrivite: aprindere de focuri, amenajare de trasee de alpinism care deterioreaza picturi si inscriptii am trecut la realizarea unui material de constientizare, o carte care sa spuna povestea argumentata a acestor locuri.
Obiectivul nr. 1: identificarea tuturor inscriptiilor de pe pereti.
Obiectivul nr. 2: realizarea comparatiilor intre fotografiile cu inscriptii de la inceput de secol XX cu cele din prezent, pentru autenticitate.
Obiectivul nr. 3: cautare de informatii in ziarele vremii 1900-1930.
Obiectivul nr. 4: cercetarea unui fond arhivistic de sute de dosare pentru a identifica informatii din perioada 1880-1947.
Obiectivul nr. 5: realizarea unui produs final care sa cuprinda toate rezultatele.

Activitati: fotografiere, scanare, cercetare, discutii cu specialisti, editare.
Resurse: experienta personala, absolvent al unui master de Patrimoniu.
Rezultate: fotografiere inclusiv macro a intregului perete stancos, informatii inedite in teren si arhive, care au condus la un material bogat documentat ceea ce sustine perfect importanta acelui loc de patrimoniu lipsit de protectie.


| Date beneficiari direcţi
    Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane, direct interesati de cele mai vechi urme religioase in Valea Superioara a Prahovei.
Reprezentantii Primariei Sinaia, unitatea administrativa pe suprafata careia se afla Stancile Sf. Ana.
Reprezentantii Administratiei Parcului Natural Bucegi intrucat Stancile Sf. Ana fac parte din cadrul ariei protejate de tip parc natural.
Centrul Montan al Jandarmeriei care se instruieste si deschide trasee de escalada in acel perimetru stancos.
Directia de Cultura Prahova, institutia cu atributii in conservarea si pastrarea patrimoniului in judet.


| Activitati
    Implementarea proiectului a presupus deplasari periodice in proximitatea stancilor, folosirea unei scari de circa 5 metri si a unui aparat foto (DSLR). De asemenea, o solutie de umezire a stancii, acolo unde nu se mai putea deslusi prea bine scrisul secular.
Folosindu-se imagini vechi, fie din carti, fie achizitionate personal de la colectionarii de carti postale, am efectuat diverse reconstituiri. A trebuit sa gasesc unghiurile foto adecvate pentru o reconstituire cat mai apropiata de adevar. Aceasta deoarece s-a observat ca in comparatie cu imaginile de la inceput de secol XX, terenul de azi s-a lasat cu cel putin 1 metru. Daca in trecut pustnicii au pictat icoane, au scris poeme iar vizitatorii si-au trecut numele cu vopseluri date chiar de catre pustnici, in prezent la toate acestea nu se mai poate ajunge decat folosindu-se o scara.
In paralel, de la Manastirea Sinaia, protosinghelul Mihail Harbuzaru imi comunica, pe masura ce intalnea informatia, diferite aspecte despre ultimul pustnic (decedat in 1877) de la baza acelor Stanci.
Urmau activitati de birou: salvarea si editarea pozelor, prelucrarea pentru a se vedea informatia epigrafica foarte clar. Asezarea in pagina, folosind Adobe Illustrator. Toate acestea se realizau dupa un plan prestabilit si cat mai repede, pentru ca informatia era proaspata si cu atentie se puteau deschide noi piste de cercetare.
De la acest aspect au plecat si activitatile de identificare inscriptii in unele pesteri din Bucegi, redate in carte.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul si-a atins scopul pentru ca toate activitatile si obiectivele au fost parcurse adunandu-se totul intre paginile unei carti. Intrucat vorbim de o actiune care are ca si adresare si generatia tanara, efectele nu pot fi imediate. Insa, in ceea ce priveste autoritatile statului acestea nu au manifestat vreun interes, deocamdata. Ceea ce nu inseamna neaparat ceva pentru ca astfel de carti raman pentru generatiile viitoare. Chiar daca unele inscriptii se vor sterge cu timpul, acestea au fost insa culese la un moment dat; pentru prima oara in o suta de ani.
La rezultate neintentionate poate fi trecuta concluzia ca daca elementele unice de biodiversitate existente in zona ar fi coroborate cu zestrea istorica a locului, ar putea constitui fundatiile necesare alcatuirii unui proiect cultural-turistic prin care comunitatea locala ar avea de castigat. In sensul ca zona poate fi amenajata cu trasee tematice de vizitare in cadrul unui nou obiectiv turistic, unde evident s-ar putea realiza educatie ecologica si educatie pentru patrimoniu.


| Parteneri
    Au fost parteneri persoane fizice: protosinghel Mihail Harbuzaru, editor Radu Lipsa, consilier Razvan Alexe. Dintre institutii: Arhivele Nationale, Serviciul Judetean Prahova si Administratia Parcului Natural Bucegi.

| Despre organizator
    La baza proiectului sta experienta unei persoane fizice care a lucrat ca jurnalist pe probleme de mediu, de turism si care a ocupat apoi functii ca ghid national de turism si director adjunct intr-o unitate turistica. De asemenea, prin site-ul proiectului, in perioada 2009-2014 a efectuat sute de petitii si de actiuni pro-mediu sau pro-cultura.
Persoana fizica are licente in istorie si geografie, studii de master Patrimoniu si experienta de 5 ani ca profesor.


| Website proiect
    Proiectul nu a avut un website, comunicarea s-a efectuat de pe site-ul buceginatura200.com si de pe conturile elevilor. Exista de asemenea un grup de Whatsapp.



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->