Participanti & Proiecte
U&I Engage for Education
|
Organizator: Fundatia UiPath Foundation |
|
Categorie: Premiul Special Organizația NEW ENTRY |
Lansarea UiPath Foundation in 2019 a prezentat un moment in care colegii din UiPath si-au manifestat interesul de a sprijini activitatile fundatiei in Romania. La evenimentul de lansare a UiPath Foundation, au aflat despre provocarile la care sunt expusi copiii din medii vulnerabile si-au exprimat dorinta de a se implica ca voluntari in programe
Actiunile UiPath Foundation au fost construite pentru a asigura o interventie integrata, inclusiv prin expunerea copiilor si adolescentilor la interactiuni cu voluntarii.Astfel, UiPath Foundation a initiat o serie de activitati de voluntariat pe care colegii din UiPath sa le poata accesa si care sunt centrate pe nevoile copiilor.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului este de a mobiliza comunitatea de angajați UiPath in beneficiul copiilor cu multiple vulnerabilitati sociale. Obiective:
1.Oferirea, celor 138 de copii identificati si inclusi in program, a posibilitatii de a avea cel putin o experienta pozitiva de invatare prin expunerea si interactiunea cu voluntari pregatiti in acest sens, pe durata implementarii proiectului. 2. Participarea a cel putin 50 de voluntari din cadrul UiPath in actiuni de voluntariat si mentorat destinate imbunatatirii situatiei celor 138 copii si adolescenti vulnerabili in perioada iunie - decembrie 2019.
| Aria geografica
Bucuresti, Judetele Cluj, Vaslui si Galati
| Rezumat
Programul are scopul de a sustine copiii si adolescentii prin intermediul unei interventii de 360 grade care raspunde nevoilor specifice generate de vulnerabilitatea sociala cu care se confrunta. Un rol important revine voluntarilor, prin sustinerea emotionala a copiilor si prin expunerea lor la alternative de viata care sa-i motiveze sa depaseasca dificultatile cu care se confrunta. Relatia cu voluntarii e construita in jurul dezvoltarii rezilientei copiilor si a capacitatii acestora de a vedea si valorifica oportunitatile educationale din jurul lor.
Copiii din programele educationale ale fundatie prezinta multiple vulnerabilitati. A iesi fizic din comunitatea in care au crescut este pentru multi doar un deziderat. A rupe cercul saraciei in contextul absentei unor modele de comportament de urmat este pentru acesti copii echivalentul unei misiuni imposibile. Dorim sa-i incurajam sa aiba aspiratii , cu ajutorul voluntarilor UiPath care le pot deveni modele.Intentia voluntarilor UiPath este de a contribui la schimbarea in bine a vietilor acestor copii si adolescenti din comunitati vulnerabile. Obiectivele proiectului: 1) Oferirea unui model pozitiv copiilor si adolescenților din medii vulnerabile; 2) Implicarea a cel putin 50 de voluntari din cadrul UiPath in actiuni de voluntariat si mentorat menite sa amelioreze situatia celor 138 copii si adolescenti vulnerabili in perioada iunie - decembrie 2019.
Activitati: 1) Derulare campanie de informare si recrutare voluntarilor si mentori; 2) Dezvoltare curricula de formare si pregatirea initiala a voluntarilor si mentorilor; 3) Tabara cu copiii si voluntarii; 4) Sesiuni de mentorat cu copiii.
Resurse alocate: coordonator programe, ofiter de proiect, coordonator comunicare; Resurse financiare: 52.500 lei.
| Date beneficiari
Public tinta 70 angajati UiPath Romania, Beneficiari directi: 138 copii si adolescenti din familii vulnerabile din București si judetele Cluj, Vaslui, Galati
| Date beneficiari
Public tinta indirect: Aprox. 700 angajati UiPath din Bucuresti si Cluj.Beneficiari indirecti: 138 familii ale copiilor si adolescentilor din Bucuresti, Cluj, Vaslui, Galați (aprox 800 de persoane)
| Activitati
1) Campanie de informare si recrutare voluntari si mentori - mesaje de informare si prezentare, trimise pe canalele de comunicare interna. 2) Dezvoltare curricula de formare si pregatirea initiala a voluntarilor a mentorilor; Pregatirea initiala s-a facut pe baza unei curricule de formare dezvoltata de psihologi si supervizata de echipa de proiect. Scopul formarii a fost familiarizarea voluntarilor cu provocarile intampinate de copii si cu informatii despre particularitatile etapelor de dezvoltare ale copiilor. Aceasta formare le-a permis voluntarilor sa inteleaga mai bine contextul de viata al copiilor. 3) in septembrie 2019, Tabara cu copiii din program si cu voluntarii - ocazie de interactiune si de petrecere a timpului impreuna. Fiecare voluntar a supravegheat in medie 4 copii, s-au asigurat ca starea lor de sanatate este buna, ca participa la activitati si ca tabara este o experienta pozitiva. Contextul a permis voluntarilor sa interactioneze si sa stabileasca o relatie cu copiii, pe baza careia sa construiasca alte activitati de socializare si mentorat. 4) Sesiuni de mentorat. In perioada oct-dec, au avut loc sesiuni de mentorat cu copiii din Ferentari inscrisi in program. Interactiunea cu familiile copiilor a clarificat contextul si programul intalnirilor. 5)Caravana de Craciun a fost ocazia cu care echipa fundatiei si voluntarii au vizitat fiecare dintre comunitati, cu petreceri surpriza si daruri. 6.) Monitorizare si evaluare interna a rezultatelor proiectului.
| Rezultatele proiectului
| Bugetul
52500
| Parteneri
UiPath Romania, birourile din Bucuresti si din Cluj, Fundatia Inima de Copil, Galati, Policy Center for Roma and Minorities, Bucuresti, Asociatia „Buna Ziua, Copii din Romania”, Barlad
| Website proiect