close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Vorbește cu Angela



| Organizator:
    Asociatia Necuvinte
| Categorie:
    Proiecte pentru Tineret
| Problema de fond
    Centrul Vechi din București este cea mai aglomerată zonă de divertisment din capitală. Proiectul a fost lansat în fază pilot, urmând ca acesta să ajungă la nivel național. In urma unor discuții cu DGPMB care au evidențiat nevoia unei intervenții, am contactat partea britanică, de la care am obținut acordul pentru a aduce conceptul în România.
Preponderența agresiunilor sexuale și a avansurilor nedorite în zonele de divertisment, având la bază și un consum ridicat de băuturi alcoolice, ne-a dus către alegerea Centrului Vechi ca punct de plecare.
Inspectoratul General al Poliției Române și-a exprimat interesul ca odată cu redeschiderea industriei HoReCa, această campanie să meargă mai departe către toate județele din țară, dar și către sistemul hotelier, prin instruirea personalului din hoteluri/moteluri/unități de cazare.


| Scopul proiectului
    Scop:
Prevenirea agresiunilor sexuale
Obiective:
Informare și sensibilizare cu privire la agresiunile sexuale și noțiunea de consimțământ
Responsabilizarea personalului din cluburi și baruri prin implicarea lor directă în prevenirea acestor fapte
Creșterea nivelului de implicare civică
Sprijin în construirea unei culturi a non-violenței și a respectului
Ajutor discret în situații stânjenitoare sau periculoase
Promovarea unei culturi de sprijin, nu de shaming (blamarea victimei)
Empowering femei și tinere


Vorbește cu Angela Vorbește cu Angela Vorbește cu Angela

| Aria geografica
    București/Centrul Vechi

| Rezumat
    „Vorbește cu Angela” este un proiect pilot împrumutat din UK. Campanie de prevenire a agresiunilor sexuale lansată în anul 2016 în Marea Britanie de către Hayley Child, expertă în probleme legate de consumul de alcool și agresiuni sexuale în cadrul Consiliului Local Lincolnshire. Ea a venit cu ideea de a crea un cod prin care persoanele care se simt în pericol în cluburi să poată cere ajutor într-un mod discret, apelând chiar la personalul cluburilor. Proiectul a început în parteneriat cu Poliția din Lincolnshire. În nici 3 ani de la lansare, campania a ajuns în mai multe țări, printre care Australia, Spania, Irlanda, având rezultate extraordinare prin simplitatea ideii.
Angela reprezintă un cuvânt de cod, o interfață pentru sistemul de intervenție al statului. Este ușor de reținut și prietenos. Nu atrage atenția și oferă o cale facilă de a ieși dintr-un context dificil.
În parteneriat cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, personalul barurilor și cluburilor din Centrul Vechi a fost instruit să recunoască acest cod drept o solicitare de ajutor și să izoleze persoana aflată în dificultate conducând-o într-un loc sigur, liniștit al clubului, pentru a putea afla mai multe detalii despre situația în care se află. În funcție de cele descrise de persoana care a folosit cuvântul de cod „Angela”, personalul clubului va chema un taxi, familia/prietenii sau un echipaj de poliție, asigurându-se astfel, într-un mod discret, de siguranța ei. Este o campanie personalizată special pentru situațiile apărute în zonele de divertisment – cluburi, baruri, unde consumul de alcool este foarte des întâlnit.
Starea de pandemie națională a blocat temporar implementarea campaniei, dar aceasta va continua atât la nivel local și national la redeschiderea HORECA.


| Date beneficiari direcţi
    Tineri/tinere cu vârsta până în 25 x 200, voluntari x 20, polițiști, jandarmi care acționează în zona Centrului Vechi x 30

| Date beneficiari
    Tineri/tinere care au fost informați/te prin intermediul presei și a paginii de Facebook a proeictului x 100.000, publicul larg x 500.000

| Activitati
    În Centrul Vechi sunt aprox 200 de pers juridice. DGPMB a informat pers juridice cu activitate în Centrul Vechi și stabilit cu fiecare dintre ei un calendar, astfel încât să fie prezenți toți angajații la o dată aleasă de comun acord.
Echipe mixte formate din experți ai Asociației Necuvinte și polițiști din cadrul Biroului de Poliție Centrul Vechi, dar și din cadrul DGPMB s-au deplasat la locațiile stabilite, au fost lipite materialele, atât cele externe, vizibile pentru publicul larg, cât și cele destinate strict angajaților, după care a avut loc o discuție cu angajații legată de campanie, cuvântul de cod și modalitățile prin care ei pot interveni și anunța autoritățile dacă situația impune acest lucru.
Au fost realizate 2 tipuri de afișe:
1. Destinat promovării campaniei – lipite la intrarea in incintă pentru a se știi ca in acel local a fost făcută pregătirea personalului;
2. Destinat personalului cluburilor, afișat într-o zona la care au acces doar ei, prin care erau descriși pașii care trebuie urmați in cazul in care cineva folosește cuvântul de cod.
Au mai fost fost realizate:
• 3 materiale de tip sticker care au fost lipite in toalete femei/bărbați, prin care erau explicate noțiuni de consimțământ.
• semne de carte, lăsate la Diverta Lipscani – locația în care am și lansat proiectul, oferite tuturor tinerelor care cumpărau ceva din acel magazin.
• Suporturi de pahare pentru a promova faptul că acea incintă face parte din campania „Vorbește cu Angela”.


| Rezultatele proiectului
    De ce Angela?
• Locația – Majoritatea cluburilor sunt izolate fonic, sunt la subsol, aglomerate și sunt probleme cu semnalul mobil. De multe ori, pentru a putea efectua un apel la 112, trebuie să ieși din club. Nu întotdeauna este posibil.
• Informații – Foarte mulți dintre noi, dacă am fi întrebați să spunem adresa exactă a clubului în care ne aflăm, nu am putea să dăm acest detaliu, esențial pentru un apel la 112.
• Stare generală – campania vizează protejarea tuturor persoanelor care se pot afla într-o stare de dificultate, inclusiv a celor care nu ar putea efectua un apel la 112 de teamă, lipsa semnalului mobil, stare de ebrietate și/sau consum de droguri.
• Timp – un singur cuvânt poate transmite starea de pericol. Este ușor de reținut și de folosit.
• Siguranță – odată folosit cuvântul de cod, personalul clubului duce persoana aflată în dificultate într-o zonă protejată. Siguranță imediată!
Nu elimină intervenția oferită de 112, ci oferă sprijin discret, rapid, până la venirea unui echipaj de poliție și/sau ambulanță, dacă situația impune acest lucru.
Cel mai vizibil rezultat a fost din partea personalului cluburilor care știau de campanie din afara țării și au fost extrem de dornici să se implice. Cu toate că starea de urgență a oprit temporar implementarea proiectului, acei oameni au rămas informați, iar noi primim în continuare solicitări să ducem campania și la ei, de la alte cluburi care nu se află în Centrul Vechi. Vizibilitatea extraordinară oferită de presă a dus la un val de reacții pozitive.


| Bugetul
    50000,00

| Parteneri
    Direcția Generală de Poliție a Municipiului București DGPMB, JYSK, Șapte Seri

| Website proiect
    http://www.necuvinte.ro/proiecte-curente/vorbeste-cu-angela/ http://www.necuvinte.ro/evenimente/lansare-vorbeste-cu-angela/ https://www.facebook.com/Vorbește-cu-Angela-104691837766286





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->