Participanti & Proiecte
LEADERS Explore
|
Organizator: Fundatia LEADERS |
|
Categorie: Proiecte pentru tineret |
Ediția din 2019 a LEADERS Explore pentru Elevi vine în continuarea a 12 ani de experiență în lucrul cu liceenii pe care Fundația LEADERS i-a acumulat, fie prin intermediul proiectului precursor, Leadership Autentic, fie prin edițiile anterioare ale aceluiași proiect. Explore a constituit partea de învățare non-formală care a venit în ajutor învățământului românesc prin analiza direct la sursă a nevoilor liceenilor și satisfacerea lor prin intermediul activităților specifice. Liceenii participanți la programele noastre anterioare ne-au ajutat să construim ediția 2019 prin feedback și sugestii, prin comunicarea punctelor slabe pe care doresc să le lucreze. Printre acestea se regăsesc și, dar nu numai, ascultarea activă, lucrul în echipă, analiza pentru luarea unei decizii, vorbitul în public, impactul în comunitate.
| Scopul proiectului
Scopul a fost ca toți cei 275 de liceeni participanți să își însușească un nou bagaj de aptitudini și competențe necesare în integrarea în învățământul universitar sau pe piața muncii, competențe care ar fi acumulate, în mod natural, pe parcursul a mai multor ani de experiență. Obiectivele au fost identificarea tinerilor care ar putea beneficia de pe urma programului, călăuzirea lor pe tot parcursul proiectului, dezvoltarea abilității de învățare autonomă, a abilității de a funcționa ca o echipă sănătoasă și activarea potențialului lor de catalizatori în propriile comunități.
| Aria geografica
mun. București, mun. Pitești (jud. Argeș), mun. Câmpulung-Muscel (jud. Argeș), mun. Moinești (jud. Bacău), mun. Oradea (jud. Bihor), mun. Constanța (jud. Constanța), mun. Moreni (jud. Dâmbovița), mun. Câmpina (jud. Prahova), oraș Videle (jud. Teleorman), mun. Lugoj (jud. Timiș), mun. Bârlad (jud. Vaslui).
| Rezumat
LEADERS Explore pentru Elevi ediția 2019, a fost un proiect de dezvoltare personală prin leadership destinat elevilor de clasele a 9-a, a 10-a, și a 11-a desfășurat în 11 locațități din întreaga țară, cu grupe a câte 25 de exploratori pe fiecare localitate. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de câteva luni, însumând, pe fiecare comunitate în parte, 4 sesiuni de training a câte 2 zile, o zi de discuții libere cu profesioniști din diferite domenii și săptămâni de lucru individual sau în echipă pentru exploratori. Proiectul a vizat dezvoltarea competențelor de leadership, autocunoaștere, inițiativă, încredere în sine, lucru în echipă, empatie, responsabilitate personală și gândire în perspectivă, însușite prin intermediul materialelor puse la dispoziție de către traineri (călăuze) și coordonatorii de comunitate și a atelierelor. Pe parcursul lunilor în care tinerii au fost exploratori, au fost supuși unor provocări menite să simuleze diferite situații naturale sau de criză care vor apărea la un moment dat pe parcursul vieții lor. Rezolvându-le sau eșuând într-un mediu sigur, creat de noi, prin exercițiu, liceenii au acumulat experiența și lecțiile fără a fi în pericol de a suporta consecințele care ar fi apărut în viața reală. Proiectul în sine a reprezentat un simulator de experiențe menit să propulseze liceenii câțva pași în față, pentru a se putea integra mai ușor în mediul academic și pentru a-și dezvolta o viață personală și profesională echilibrată. Exploratorii au trecut prin module de comunicare, lucru în echipă, orientare în carieră și public speaking, rezultând în 275 de tineri de acțiune care au dezvoltat 34 de proiecte sociale în comunitățile lor, vizând cultura, educația pe timp de vară, sportul, reabilitarea unor locații din oraș și nu numai.
| Date beneficiari
275 de liceeni participanți
| Date beneficiari
aprox. 500 de părinți ai participanților, 57 de instituții de învățământ de proveniență, 11 comunități
| Activitati
Temele abordate în sesiunea 1 au fost stilurile de comunicare și valorile personale. În cadrul acestei sesiuni exploratorii au întreprins activitate “pe teren”, intervievând persoane pe stradă ca studiu direct al stilurilor de comunicare.
Până la sesiunea a doua, ei și-au asumat câte o provocare de 30 de zile, menită să oprească, să modifice sau să înceapă un comportament/obicei.
În cadrul sesiunii 2 s-a pus accent pe lucrul în echipă, astfel că în cele 2 zile de training liceenii au conceput 3 sau 4 proiecte sociale de aplicat de către ei în comunitățile din care fac parte. Toate proiectele au fost dezvoltate în perioada dintre sesiunile 2 și 3, majoritatea au fost implementate cu succes.
Sesiunea 3 a fost despre debrief și concluzii pe proiectele sociale/echipă și în orientare în carieră. S-a lucrat pe chestionarul Great People Inside, completat de liceeni în prealabil.
A urmat evenimentul Biblioteca Vie în care s-au purtat discuții libere și oneste cu specialiști în diferite domenii, atât despre parcursul lor profesional cât și despre ce a însemnat meseria respectivă pentru viața lor personală.
În prima zi a sesiunii 4 a fost susținut un workshop de public speaking pentru ca în cea de-a doua zi, toți exploratorii să suțină discursuri în fața a zeci de invitați la festivitatea de absolvire.
Toate cele 11 comunități au avut parte de același parcurs, cu grupe de câte 25 de liceeni selectați prin formular și interviu telefonic care au lucrat alături de un trainer.
| Rezultatele proiectului
Fiecare sesiune de training în parte și fiecare activitate extra (individuală sau de grup) a contribuit la formarea exploratorului. Aceasta a fost și scopul principal, să aducem claritate și să oferim metode și instrumente de rezolvare a problemelor întâmpinate de liceeni, prin comunicare și implicare, prin gândire out of the box. Toate aceste abilități odată formate, rămân și funcționează ca o mentalitate sănătoasă. Pe tot parcursul programului, bineînțeles în moduri diferite de la explorator la explorator, am identificat un set mare de schimbări. Stima de sine a crescut în majoritatea cazurilor. Fiind provocați să facă lucruri noi, tinerii au descoperit că au puterea să schimbe lucrurile în comunități, în sala de clasă sau în cercul de prieteni. Descoperindu-și noi abilități și având dovada faptului că au făcut lucruri care la început păreau imposibile (proiectele sociale), ei și-au dezvoltat încrederea în propriile forțe. Majoritatea afirmă că modului de orientare în carieră lucrat în cadrul Explore i-a ajutat să își vadă mai bine viitorul profesional. Au devenit mai înțelegători și mai săritori odată cu acceptarea faptului că diferit nu înseamnă neapărat greșit și că ascultarea activă este cheia rezolvării oricărei probleme. Și-au dezvoltat abilități de vorbit în public, trecând peste teama de a se face de rușine. Își asumă provocări și doresc să învețe din ce în ce mai mult experimental pentru a-și depăși fricile. Cei 275 de tineri au trecut la ceea ce, rezumat, putem numi “mentalitate de explorator”.
| Bugetul
413000
| Parteneri
BUCUREȘTI - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Gheorghe Lazăr", Colegiul Național "Grigore Moisil", Colegiul Național "Ion Creangă", Colegiul Național "Iulia Hașdeu", Colegiul Național "Matei Basarab", Colegiul Național "Mihai Eminescu", Colegiul Național "Spiru Haret", Colegiul Național Bilingv "George Coșbuc", Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu", Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu"; Organizații partenere: Cuibul Artiștilor, RECUL. PITEȘTI - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Economic "Maria Teiuleanu", Colegiul Național "Alexandru Odobescu", Colegiul Național "Ion C. Brătianu" Colegiul Național "Zinca Golescu", Liceul Tehnologic “Astra”; Instituțții partenere: Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş. CÂMPULUNG-MUSCEL - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Dinicu Golescu", Colegiul Național Pedagogic "Carol I", Colegiul Tehnic Câmpulung, Liceul Teoretic "Dan Barbilian"; Companii partenere: Muscel TV, Restaurant Select; MOINEȘTI - Insituții de invățământ preuniversitar: Liceul Teoretic "Spiru Haret" Moinești - Instituții partenere: Biblioteca Municipală ”Ştefan Luchian” Moinești; ORADEA - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Emanuil Gojdu"(Oradea), Colegiul Național "Mihai Eminescu"(Oradea), Colegiul Național "Iosif Vulcan"(Oradea), Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu"(Oradea), Liceul Teoretic "Aurel Lazăr"(Oradea), Liceul Ortodox “Episcop Roman Ciorogariu", Liceul Teoretic "Constantin Șerban"(Aleșd), Colegiul Tehnic "Alexandru Roman"(Aleșd); Instituții de învățământ universitar: Universitatea din Oradea; Instituții partenere: Cetatea din Oradea; CONSTANȚA - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Mihai Eminescu", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "Decebal", Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul Teoretic "Ovidius", Liceul Teoretic "Traian"; Instituții de învățământ universitar: Universitatea Ovidius din Constanța; MORENI - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Ion Luca Caragiale", Liceul Tehnologic “Petrol”; CÂMPINA - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", Colegiul Tehnic Forestier Câmpina, Liceul Tehnologic Energetic Câmpina; Companii partenere: 5ToGo Câmpina; VIDELE - Insituții de invățământ preuniversitar: Liceul Teoretic Videle; LUGOJ - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național "Coriolan Brediceanu", Liceul Tehnologic "Valeriu Braniște", Liceul Teoretic ”Iulia Hașdeu”; Instituții de învățământ universitar: Universitatea Europeană Drăgan Lugoj; Instituții partenere: Biblioteca Municipală Lugoj; BÂRLAD - Insituții de invățământ preuniversitar: Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”; Instituții partenere: Biblioteca Municipală “Stroe S. Belloescu” Bârlad; NAȚIONAL - Companii partenere: Autonom Rent-a-Car, OMV Petrom, Holcim, LEMET, U.S. Embassy in Bucharest, Systematic, Alpha Bank, Jerry’s Pizza, Great People Inside, Maastricht School of Management Romania, Interact, Consiliul Național al Elevilor, Decât o Revistă,
| Website proiect
https://leaders.ro/programe/explore-liceeni/